Profesii

Dentons o promovează pe Simona Marin la conducerea departamentului de banking & finance din cadrul biroului din Bucureşti

Dentons o promovează pe Simona Marin la conducerea departamentului de banking & finance din cadrul biroului din Bucureşti

Autor: Cristina Bellu

13.07.2020, 14:48 178

Firma de avocatură Dentons anunţă promovarea Simonei Marin, Partener, la conducerea departamentului de banking & finance din cadrul biroului din Bucureşti, aceasta urmând să coordoneze o echipă formată din 16 avocaţi, dintre care 3 parteneri şi 3 counsel.

“Numirea Simonei in acest rol important, precum si angajarea, în ultimele luni, a mai multor specialişti, asigura departamentului de Banking and Finance o poziţie de lider pe piaţa din România şi din Europa Centrala şi de Est (CEE). Acest pas este parte integranta din strategia ‘Dentons România 2.0’ de a ne consolida expertiza în ariile de practică cheie, pentru a răspunde solicitărilor clienţilor la nivel local şi internaţional”, explică Perry Zizzi, Managing Partner al biroului Dentons din România.

Simona Marin este Partener specializat în drept anglo-saxon, cu o experienţă de peste 15 ani, acumulată atât in Romania cât şi în alte jurisdicţii din CEE. De-a lungul carierei sale de până acum a condus cu succes tranzacţii de anvergură, atât de partea băncilor şi a altor instituţii financiare precum şi de partea investitorilor în aceste proiecte, arată datele transmise de reprezentanţii  Dentons

“Criza aduce schimbare – iar când schimbarea este bine gestionată, are potenţial de creştere şi îmbunătăţire a activităţii”, spune Simona Marin, Partener şi Coordonator al Departamentului de Banking and Finance, în cadrul biroului Dentons din România.

Simona Marin s-a alăturat echipei Dentons la finalul anului trecut venind de la casa de avocatură CMS şi este recunoscută ca avocat de top specializat în domeniul financiar-bancar, atât la nivel local, cât şi internaţional.

Printre clienţii echipei de Banking and Finance din Dentons Romnia se numără şi Erste Group, Raiffeisen, Societe Generale, UniCredit şi ING, instituţii financiare internaţionale precum BERD, Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre, şi Banca Internaţională de Investiţii , precum şi unii dintre cei mai mari investitori de pe piaţă, inclusiv AFI Europe, NEPI Rockcastle şi Sonae Sierra.

AFACERI DE LA ZERO