Profesii

Handy: Am plecat din Shell cand am realizat ca sunt o mica parte intr-un organism urias

Handy: Am plecat din Shell cand am realizat ca sunt o mica parte intr-un organism urias

O organizatie care este doar o masina de facut bani va deveni in scurt timp plictisitoare. Insa daca ajunge sa fie condusa din pasiune si din asta ies si bani, atunci este perfect, spune Charles Handy (Foto: Elizabeth Handy)

08.10.2007, 01:59 56

Unul dintre cei mai vizionari ganditori ai timpurilor noastre a vorbit timp de aproape patru ore la Bucuresti in cadrul unei conferinte organizate de Codecs si Ziarul Financiar despre "o gandire noua pentru o lume noua".
"Semnele au aparut inca de acum 20 de ani, pentru cine avea ochi sa le vada. (...) Poate n-o sa ne placa ceea ce ne asteapta, dar ar fi o prostie sa credem ca ne putem planifica vietile - sau pe ale copiilor nostri - fara sa cugetam putin la aspectul pe care il va avea arena pe care si noi, si ei ne vom juca rolul", spune Handy.
Desi stilul in care se fac afacerile s-a schimbat in ultimii ani, unele lucruri sunt la fel: marile afaceri au ramas in continuare "mari birocratii". Handy (75 de ani) spune ca a decis sa plece din Shell International in momentul in care a realizat cat era de frustrant sa fie "o mica parte, o mica rotita in interiorul unui organism urias". "Pe usa biroului meu era o placuta metalica pe care scria 'Regional Marketink Oil Department Mediteranean Region'. Numele meu era scris pe o bucata de carton. Eram ceva usor de inlocuit. Memo-urile pe care le trimiteam conducerii nu plecau de la Charles Handy spre cineva anume din conducere, ci de la departamentul de marketing catre board", isi aminteste Charles Handy de anii petrecuti in gigantul petrolier Shell ca director de marketing.
Desi este un adept al antreprenoriatului, Charles Handy admite ca organizatiile mari, "elefantii", cum le numeste, au rolul lor, deloc de neglijat in parcursul profesional al fiecaruia dintre noi. Important este ca ele sa acorde spatiu angajatilor sai. Spatiu sa greseasca, sa invete, sa se simta in siguranta.
"Pentru tineri este bine sa inceapa sa lucreze pentru un 'elefant', pentru ca in acest fel vor invata si cum se fac afacerile. Important, insa, este sa stii cand si daca trebuie sa te opresti", spune el.
In momentul in care te simti prea confortabil cu ceea ce faci, daca dimineata nu ai un gol in stomac de emotie cu gandul la ziua de lucru care urmeaza, inseamna ca nu mai inveti nimic in locul in care te afli si a venit vremea sa schimbi ceva.
"Daca vrei sa contribui la crearea de telefoane mobile sau daca vrei sa construiesti avioane, trebuie sa ai o organizatie in spate. Multor oameni le place puterea, influenta. Daca iti doresti acest lucru, ar trebui sa ramai intr-o companie. Alti oameni vor libertate si vor incepe sa faca lucruri pe cont propriu", afirma Handy.
Pentru cei foarte multi care lucreaza in organizatii, definitia unei vieti de succes inseamna "bani, cat mai multi bani". "Stiu foarte multi angajati tineri din bancile londoneze care lucreaza incontinuu si nimeni nu-i opreste, sunt tineri si nu au viata in afara de jobul de 60 de ore pe saptamana. Dupa 10-15 ani, parasesc compania si realizeaza ca si-au vandut tot timpul organizatiei si se intreaba 'Ce am facut cu viata mea?'", spune Handy, adaugand ca liderii buni sunt cei care nu au liniste, cei care inoveaza si se reinventeaza in permanenta.
Marile organizatii te mananca din interior si, uneori, acesta e un lucru bun, cu conditia sa nu dureze toata viata. "Cand m-am angajat la Shell, sefii mei se asteptau sa raman sa lucrez acolo pana la varsta pensionarii. Ba chiar mi-au prezentat o statistica interna, care spunea ca angajatii Shell mai traiesc 18 luni dupa ce se pensioneaza", isi aminteste zambind Handy.
Corporatiile functioneaza ca armatele. Ar trebui sa aiba in centru un grup de oameni in varsta, experimentati, care sa stabileasca strategiile si regulile jocului, cativa de 35 de ani care sa se asigure de transpunerea ideilor in practica, si multi, multi angajati tineri.
Cat priveste viitorul structurilor organizationale, ganditorul vorbeste de exemplul despre Boeing, care lucreaza cu 20.000 de subcontractori si doar cativa angajati proprii. "Tot mai multe companii isi pastreaza doar cativa oameni buni in interior, asa-numitii 'process managers', care sa coordoneze businessul, si externalizeaza majoritatea activitatilor". Astfel, apare notiunea de "remote control manager", cel care are viziune si strategie si deleaga implementarea acestora catre alti oameni din companie.
Liderii din business nu ar trebui sa ramana prea mult timp in pozitii de conducere, intrucat in acest fel pierd contactul cu celelalte structuri ale organizatiei, este de parere Charles Handy, unul dintre cei mai importanti si influenti ganditori in business.
"Inainte de toate, liderii sunt oameni si fac greseli. Jobul liderilor buni, atata vreme cat sunt buni, pentru ca in final toti sfarsesc rau, este sa faca agenda corporatiei, sa stabileasca prioritatile si strategia si felul in care se aplica acestea", spune el.
In consecinta, tocmai atunci cand lucrurile merg bine intr-o organizatie, liderii ar trebui sa se gandeasca la o schimbare, pentru a evita declinul care urmeaza, inevitabil. Iar acest lucru este valabil si la nivel individual.
Pasiunea si curiozitatea trebuie sa ii conduca pe lideri, si nu banii. "Daca o organizatie este doar o masina de facut bani, va deveni in scurt timp plictisitoare. Insa daca ajunge sa fie condusa din pasiune si din asta ies si bani, atunci este perfect", spune el.
Cat priveste managementul romanesc, ganditorul de origine irlandeza care locuieste in Marea Britanie se declara in favoarea antreprenoriatului, dar admite in acelasi timp ca Romania are nevoie de investitori. "Aveti oameni bine educati si ieftini, iar apropierea de Europa este un avantaj tentant pentru companiile straine", spune el.
Ceea ce stiu britanicii despre Romania nu este cu mult diferit de imaginea pe care o au alti straini despre noi: "tara frumoasa, cativa jucatori buni de tenis, Nadia Comaneci", spune Handy, care spune ca despre economia romaneasca nu se stie mare lucru.
Charles Handy a recunoscut pentru ca a prezis restructurarea organizatiilor si redefinirea stilului de munca, spre cel liber-profesionist.
Marile organizatii functioneaza asemenea unor scoli de afaceri, spune Handy, care a parasit functia de director de marketing al Shell International in 1972 pentru a preda la London Business School, al carei cofondator este.


Cine este Charles Handy
A lucrat timp de 9 ani ca marketing executive pentru compania petroliera Shell International.
A predat la London Business School, al carei cofondator este.
Presedinte al Royal society of Arts intre 1987 si 1989.
A fost numit unul dintre "cei mai importanti si influenti ganditori in business", ocupand locul 2 in Topul "The Thinkers 50" in 2002 si locul 10 in 2005.
Este autor al teoriilor despre cultura organizationala care se studiaza in cadrul programelor de MBA al The Open University Business School, Marea Britanie.
Printre cele mai importante carti scrise de Charles Handy se numara "Varsta iratiunii", "Elefantul si puricele" si "Pelerina goala".
A avansat idei precum "munca de portofoliu", "clubul de munca", "organizatia trifoi" - in care angajati full-time, freelancerii si lucratorii temporari formeaza o organizatie in forma de trifoi.
Este casatorit cu Elizabeth Handy, fotograf, impreuna cu care a scris carti ca "Noii alchimisti".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO