• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Profesii

În continuare, în România, cei mai mulţi salariaţi lucrează în industrie

În continuare, în România, cei mai mulţi salariaţi lucrează în industrie

Autor: Adelina Mihai

01.10.2018, 00:07 765

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele legate de numărul de salariaţi din România, care atestă faptul că 1,4 milioane lucrează în industrie, adică unu din patru salariaţi.

Industria include sectoarele auto, alimentar, textile, metalurgie, lemn, energie, distribuţia apei şi a deşeurilor.

De altfel, în ciuda opiniei generale, România continuă să aibă industrie, chiar dacă o bună parte aparţine multinaţionalelor, ponderea acesteia în PIB fiind de 24%, faţă de o medie europeană de 17%.

Pe locul doi, ca număr de salariaţi în România se află comerţul, cu 930.000 de oameni, adică 17% din total.

Pe locul trei sunt construcţiile, cu 400.000 de salariaţi, adică 7,5% din total.

Pe locul patru se află sănătatea şi asistenţa socială cu 391.000, iar pe locul cinci se află învăţământul, cu 328.000 de salariaţi.

Conform Institutului Naţional de Statistică, efectivul salariaţilor de la sfârşitul anului 2017 a fost de 5,362 milioane persoane, în creştere cu 138.600 faţă de 2016.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107