„Poate cea mai importantă provocare a unui român care preia un job regional este că procesul de validare în respectiva funcţie este îngreunat de faptul că eşti străin şi ţi se oferă un anumit grad de încredere.“
Aveţi parteneri de afaceri care au în semnătura din e-mail sau pe cărţile de vizită titulaturi care încep sau se termină cu „Balkans“, „Eastern Europe“, „South- East Europe“, „Central Eastern Europe“, „EMEA“ sau „CIS“, dar care au birourile în Bucureşti? Ei bine, veţi avea din ce în ce mai mulţi. Nevoia de retenţie a angajaţilor buni din multinaţionale, dar şi costul rezonabil cu salariile din România au făcut ca tot mai mulţi manageri locali să primească în coordonare liniile de business ale companiei pentru care lucrează din mai multe ţări, dar birourile acestora să rămână în ţară. Cum au ajuns promovările regionale să fie făcute în regim „local“ şi care sunt provocările cu care se confruntă managerii din astfel de poziţii?
Întrebat cât de mult călătoreşte având rol regional şi biroul la Bucureşti, Andrei Caramitru, senior partner şi Head of Eastern European Telecom, Media & Technology Practice în cadrul firmei de consultanţă în management McKinsey, spune că „mai mult decât oricine“, având în vedere că, în general, merge cu avionul săptămânal, în cel puţin trei destinaţii diferite.
„Cel mai complicat este când ai două întâlniri în două ţări diferite în aceeaşi zi, pentru că logistica începe să fie grea. E greu şi atunci când avem întâlniri în America sau în Asia, când lucrurile încep să fie complicate, dar acest lucru este specific industriei de consultanţă. Avem colegi care lucrează în două sau trei continente în paralel. Cred că este o zonă care creşte din ce în ce mai mult în business şi cam în orice activitate partea pur locală devine din ce în ce mai strânsă, de aceea discuţiile se poartă pentru mai multe ţări“, a spus Caramitru.
La rândul său, Liliana Lăpădătoni, Head of Corporate Austria/CEE în cadrul brokerului de asigurări Marsh, spune că este plecată foarte mult timp de la biroul din Capitală pentru că trebuie să „simtă“ piaţa şi să păstreze contactul cu clienţii.
„Poate cea mai importantă provocare a unui român care preia un job regional este că procesul de validare în respectiva funcţie este îngreunat de faptul că eşti străin şi ţi se oferă un anumit grad de încredere“, spune Liliana Lăpădătoni, care este manager pe o regiune care cuprinde 13 ţări (Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia). Ea spune că diferenţele culturale se văd în modul în care se face business: dacă în România încă se discută despre rolul brokerului de asigurare şi valoarea adăugată a lucrurului cu un broker, în Austria se pune accentul pe ce poate reprezentantul unei companii de brokeraj să aducă în plus faţă de competiţie.
