Special

EY 30 de ani în România: Istoria arată că economia se repoziţionează în criză şi România poate fructifica oportunităţi dacă se concentrează pe inovaţie şi atragerea investitorilor

EY Romånia a celebrat 30 de ani de prezen]` \n Romånia. |n cadrul evenimentului de aniversare, invita]ii au ]inut discursuri despre evolu]ia economiei [i societ`]ii romåne[ti din ultimii 30 de ani [i au oferit perspective de viitor. Mircea Geoan`, secretarul general adjunct al NATO, a realizat un tablou la zi al climatului de securitate din Europa de Est, iar invitatul din SUA, profesorul Rawi Abdelal de la Harvard Business School, a explicat tendin]ele actuale ale economiei mondiale.

EY Romånia a celebrat 30 de ani de prezen]` \n Romånia. |n cadrul evenimentului de aniversare, invita]ii au ]inut discursuri despre evolu]ia economiei [i societ`]ii romåne[ti din ultimii 30 de ani [i au oferit perspective de viitor. Mircea Geoan`, secretarul general adjunct al NATO, a realizat un tablou la zi al climatului de securitate din Europa de Est, iar invitatul din SUA, profesorul Rawi Abdelal de la Harvard Business School, a explicat tendin]ele actuale ale economiei mondiale.

Autor: Răzvan Botea

04.11.2022, 09:00 345

„Contribuţia directă a EY la PIB-ul României a fost de 750 mil. dolari şi depăşeşte 1 mld. dolari dacă calculăm atât impactul direct, cât şi impactul indirect, cel indus. Am susţinut clienţii în a atrage finanţări de peste 4 mld. dolari din piaţa locală şi din pieţele externe.“

Economia se repoziţionează în criză şi România poate fructifica oportu­ni­tăţi dacă se concentrează pe inovaţie şi atragerea investitorilor, a fost una dintre concluziile evenimentului de celebrare a 30 de ani de prezenţă a companiei de consultanţă şi audit Erns & Young (EY) în România.

„Astăzi  însă avem război, criza energiei şi rata inflaţiei la nivel ridicat. Este nevoie de o creştere durabilă şi economie rezilientă. Istoria ne arată că lucrurile se repoziţionează în criză, ca urmare putem fructifica oportunităţi printr-un input suplimentar pentru inovaţie, export, de a crea argumente de a investi în România“, a spus, în cadrul evenimentului, Bogdan Ion, country managing partner al EY România.

Prezent la eveniment, prim-ministrul României Nicolae Ciucă a spus că economia României a crescut de 9 ori în ultimii 30 de ani şi numărul de companii a crescut de 14 ori. Principalul motor al economiei a fost mediul privat, a spus premierul.

„În aceşti 30 de ani, datorită întregii activităţi desfăşurate de companii şi implicarea investiţiilor străine şi a investiţiilor româneşti, PIB-ul României s-a dezvoltat de 9 ori, iar numărul companiilor a crescut de 14 ori. Practic, acest progres s-a realizat pe fondul unor transformări continue, la care dumneavoastră aţi participat nemijlocit şi putem astăzi să ne bucurăm de un construct economic şi social care are recunoaştere“, a spus, în cadrul evenimentului, Nicolae Ciucă.

EY România a celebrat 30 de ani de prezenţă în România. În cadrul evenimentului de aniversare, invitaţii au ţinut discursuri despre evoluţia economiei şi societăţii româneşti din ultimii 30 de ani şi au oferit perspective de viitor. Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a realizat un tablou la zi al climatului de securitate din Europa de Est, iar invitatul din SUA, profesorul Rawi Abdelal de la Harvard Business School, a explicat tendinţele actuale ale economiei mondiale.

„Ceva de genul întoarcerii într-o lume din 1961, fără rival al SUA pentru dominaţia economică, nu vom vedea niciodată în viaţa noastră. Poate într-o zi va fi, dar nu în viaţa noastră. Una dintre poveştile emblematice ale acestei ere a globalizării este întoarcerea Chinei în centrul sistemului global. China va fi numărul unu din punct de vedere economic poate în următorii zece ani“, a spus Rawi Abdelal.

 

Bogdan Ion, country managing partner, EY România

Contribuţia directă a EY la PIB-ul României a fost de 750 mil. dolari şi depăşeşte 1 mld. dolari dacă calculăm atât impactul direct, cât şi impactul indirect, cel indus. Am susţinut clienţii în a atrage finanţări de peste 4 mld. dolari din piaţa locală şi din pieţele externe

► Clienţii noştri s-au transformat şi asta facem şi noi. În acest moment, analizăm cum am putea să creăm mai multă valoare pe termen lung.

► Contribuţia sectorului IT la PIB este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. De asemenea, am obţinut statutul de ţară cu venituri ridicate, conform clasificării Băncii Mondiale.

► Astăzi însă avem război, criză energiei şi rata inflaţiei la nivel ridicat. Este nevoie de o creştere durabilă şi economie rezilientă. Istoria ne arată că lucrurile se repoziţionează în criză, ca urmare putem fructifica oportunităţi printr-un input suplimentar pentru inovaţie, export, de a crea argumente de a investi în România.

► Pregătim împreună cu Academia de Studii Economice şi Banca  Mondială un program de master în ştiinţele economice ale educaţiei. Avem nevoie de mai mulţi manageri de educaţie, care să-şi bazeze activitatea pe managementul de performanţă şi analiză de date.

► Toate acestea vor crea schimbarea. Acest program de masterat este parte a angajamentului nostru de creare de valoare pe termen lung în România. O Românie durabilă, o Românie rezilientă, o Românie plasată stabil în clubul ţărilor cu venituri ridicate. Noi, cei de la EY România, ne-am bucura să ne alăturăm în acest demers.

► Cu siguranţă va fi nevoie de timp pentru transformarea educaţiei. Dar aceşti 30 de ani au însemnat o schimbare semnificativă în societatea românească. Macronaraţiunea României s-a schimbat în aceşti 30 de ani. Suntem mai puternici, mai ambiţioşi şi mai încrezători. Privim cu încredere următorii 30 de ani şi cu speranţă. Vă invit, ca şi până acum, să continuăm să scriem această naraţiune atât în lumea afacerilor, cât şi în societate.

 

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României

► În aceşti 30 de ani, datorită întregii activităţi desfăşurate de companii şi implicarea investiţiilor străine şi a investiţiilor româneşti, PIB-ul României s-a dezvoltat de 9 ori, iar numărul companiilor a crescut de 14 ori. Practic, acest progres s-a realizat pe fondul unor transformări continue, la care dumneavoastră aţi participat nemijlocit şi putem astăzi să ne bucurăm de un construct economic şi social care are recunoaştere.

► Prin proiectele pe care dumneavoastră le-aţi adus şi promovat în România, aţi reuşit să contribuiţi la acele bune practici care în mod real s-au concretizat în modernizarea sistemului legislativ şi la transformarea acelor entităţi de stat în unele private.

► Guvernul pe care îl reprezint încă de la început şi-a declarat poziţia pro-business, pro investiţii, suntem guvernul care a alocat cea mai mare sumă din buget pentru investiţii, circa 18 mld. euro şi facem tot ceea ce este omeneşte posibil să se poată folosi fondurile europene puse la dispoziţie.

► Rezultatele se văd atât la nivel naţional, dar şi în aprecierile instituţiilor internaţionale de profil. Creşterea economică confirmată de Banca Mondială într-un context deloc simplu, iar mediul de securitate dă de gândit şi face ca investitorii să fie mai circumspecţi. Cu toate acestea, putem să ne bucurăm de atenţia pe care investitorii au oferit-o României.

► În acelaşi timp, ne dorim ca acest mesaj, de a reuşi să transmitem cât mai multe cunoştinţe economice, să ajungă la fiecare cetăţean român. Aici nu vorbim doar de o educaţie economică a mediului de afaceri, pentru că dumneavoastră sunteţi cât se poate de bine pregătiţi în acest domeniu. Ne-ar plăcea să ştim că cetăţenii noştri au o educaţie financiară, au o educaţie economică şi vor fi parte la tot ceea ce poate să reprezinte oportunităţile de business şi, de ce nu, cât mai mulţi români să devină antreprenori.

 

Rawi Abdelal, profesor la Harvard Business School

► Dacă ne întoarcem la 1870, ne putem imagina cum arăta acel sistem. Interesant, a avut China drept cea mai mare economie din lume. Am putea, de fapt, să ne petrecem restul timpului vorbind despre ceea ce face acest ciclu recurent al ascensiunii şi căderii marilor puteri. Dar ştim că dinamismul economic scade şi urcă.

► Am trecut printr-o tranziţie mare de putere la începutul secolului XX. Apoi avem acest moment extraordinar în 1960. Imaginaţi-vă că Statele Unite sunt singure în centrul economiei mondiale, fără nicio altă mare putere nicăieri în apropierea ei. Nici măcar, desigur, Uniunea Sovietică, marele rival geopolitic al Statelor Unite în timpul Războiului Rece. Niciun rival economic în termeni semnificativi. O ţară, Statele Unite, care a reprezentat 25% din economia mondială.

► Acesta nu a fost doar rezultatul dinamismului economic. Acesta a fost, desigur, şi rezultatul faptului că două mari războaie au fost purtate pe teritoriile tuturor celorlalte mari puteri, dar nu şi pe teritoriul Statelor Unite. Deci toată lumea reconstruia, cu excepţia Statelor Unite.

► Ceva de genul întoarcerii într-o lume din 1961, fără rival al SUA pentru dominaţia economică, nu vom vedea niciodată în viaţa noastră. Poate într-o zi va fi, dar nu în viaţa noastră. Una dintre poveştile emblematice ale acestei ere a globalizării este întoarcerea Chinei în centrul sistemului global.

► China va fi numărul unu din punct de vedere economic, poate în următorii zece ani. Nu contează foarte mult pentru noi astăzi dacă China este numărul unu, numărul doi, sau Statele Unite sunt numărul unu. Ne îndepărtăm de un sistem centrat pe SUA, de la un sistem centrat pe Occident.

► Rusia reprezintă aproximativ 1,5% din PIB-ul mondial. Este o putere în declin. Nu este în creştere. Nu este ca China. Cam asta este dimensiunea economiei Spaniei. Este vorba despre dimensiunea economiei statului Texas din Statele Unite. Şi ajungem ca în geopolitică să vorbim mult mai mult despre Rusia decât despre Spania sau despre Texas.

 

Jacek Kedzior, EY CSA managing partner

► Cu toţii putem fi foarte mândri că EY este prezent acum în ţara dumneavoastră de 30 de ani. Aş dori să vă mulţumesc tuturor din suflet pentru că sunteţi alături de noi. Parteneriatul dumneavoastră cu firma noastră şi cooperarea noastră valoroasă şi fructuoasă sunt foarte apreciate.

► Am fost de multe ori în România şi sunt întotdeauna impresionat de puterea legăturilor noastre şi a relaţiei în afaceri, precum şi de prietenia noastră strânsă. Mulţi dintre voi aţi jucat un rol important în transformarea EY în organizaţia de clasă mondială care este astăzi. Oriunde EY are o prezenţă în lume, şi aici în România, mă face mândru să văd că valorile noastre, cunoştinţele, serviciile de calitate sunt cheia pentru construirea încrederii şi încrederii în pieţe.

► Ceea ce aducem cu oamenii noştri în toate ţările sunt cunoştinţele, abilităţile, expertiza, experienţa, independenţa, opiniile şi perspectivele, standardele profesionale şi angajamentul profund faţă de tot ceea ce facem. Toate acestea au fost importante aici şi au o influenţă şi un impact pozitiv asupra comunităţilor de afaceri şi a întregii societăţi.

► În ultimii 30 de ani, România, împreună cu alte ţări din regiune, a cunoscut multe schimbări.

 

Christina Verchere, CEO, OMV Petrom

► Energia trebuie să fie mai verde. Societatea se aşteaptă la asta. De fapt, aş spune că societatea cere acest lucru. Ca şi companie, înţelegem că avem un rol incredibil de important de jucat în această tranziţie şi de a sprijini România şi alte pieţe vecine în această călătorie.

► Este aproape un an de când am lansat strategia noastră 2030, o călătorie de transformare către un viitor mai curat pentru compania noastră, pentru clienţii noştri şi pentru ţară. Am propus un plan de investiţii de 11 miliarde de euro pentru a ne transforma compania pentru a îndeplini obiectivele de mediu şi nevoile energetice ale României.

► Intenţionăm să continuăm să investim în gaz, mai ales în proiectul nostru emblematic Neptun Deep. Considerăm că gazele naturale sunt esenţiale pentru o tranziţie energetică uşoară şi pentru asigurarea aprovizionării cu energie. Gazul va reprezenta 70% din producţia noastră până în 2030.

► Pentru a fi clar acum, aproape 100% din veniturile noastre provin din afacerile noastre tradiţionale. Până în 2030, ne propunem ca doar 50% din veniturile noastre să provină din afacerile noastre tradiţionale. Toate acestea cu scopul până în 2050 de a atinge emisiile nete de dioxid de carbon zero din operaţiuni.

► Contextul extern actual a mutat atenţia guvernului UE, cel puţin pe termen scurt, de la tranziţia energetică la securitatea energetică şi accesibilitatea energetică. În faţa acestei crize, Europa caută o soluţie permanentă pentru viitor prin reconsiderarea strategiei sale în ceea ce priveşte furnizarea de energie. Un exemplu evident este ca UE să se concentreze mai mult pe propriul potenţial, pe propriile sale resurse.

 

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO

► Războiul din Ucraina continuă. Vedem o stabilizare pe linia frontului. Dar vedem, de asemenea, escaladarea venită din partea Rusiei care distruge infrastructura, reţeaua energetică şi încercarea de a creşte costurile pentru poporul ucrainean. Aceasta este o escaladare care va aduce, de asemenea, intensificarea orizontală a atacurilor hibride şi a atacurilor cibernetice împotriva aliaţilor.

► Deci, per total, trebuie să fim aici pe termen lung pentru a ajuta Ucraina, pentru a ne asigura că avem mijloacele politice, economice şi militare adecvate şi hotărârea de a continua să ajutăm Ucraina. Acesta este un efort pe termen lung şi, din păcate, nu vedem de aici de la Bruxelles niciun semn că acest conflict se va încheia în curând.

► Desigur, căutăm şi noi şi încercăm să evităm riscul escaladării. Condamnăm retorica nucleară venită din Rusia. Această operaţiune fals flag, acuzele fără nicio justificare la adresa ucrainenilor pentru aşa-zisele bombe murdare.

► Nu vedem niciun indiciu ca Rusia să-şi mute arsenalul nuclear. Dar declaraţiile sunt îngrijorătoare. Condamnăm acest discurs, în ciuda faptului că nu vedem pe teren nicio mişcare semnificativă în această direcţie.

► În 2024 se va sărbători cea de-a 75-a aniversare a celei mai de succes alianţe din istoria omenirii, un grup puternic şi unit. Acum, România, Polonia, pe flancul estic şi, de asemenea, toate cele 32 de naţiuni ale alianţei noastre şi 1 miliard de cetăţeni, se pot baza pe noi pentru că NATO înseamnă securitate, NATO înseamnă pace şi reprezintă fundamentul pe care succesul economic, personal şi al societăţii poate fi construit.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO