Un salariu pe zi

Un salariu pe zi. Un manager de depozit câştigă între 900 şi 1.200 de euro net pe lună

Un salariu pe zi. Un manager de depozit câştigă între...

Autor: Ramona Cornea

20.06.2022, 00:05 554

Un manager de depozit are un salariu care variază, în medie, între 900 şi 1.200 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs. 

„Domeniul logistic înregistrează o redresare uimitoare, vizibilă atât în numărul aplicărilor, cât şi în cel al joburilor active, care au crescut ca volum de şase ori faţă de începutul anului. În prezent, este unul dintre domeniile cu cea mai mare creştere, lucru care a dus şi la intensificarea căutărilor pentru candidaţi specializaţi. În prezent, rolul de manager de depozit este foarte căutat, în special în Bucureşti, Ploieşti şi Ilfov, iar companiile care recrutează în acest moment pentru astfel de poziţii caută persoane organizate, analitice, cu studii superioare, care cunosc legislaţia în vigoare în domeniul gestiunii şi principiile de depozitare a mărfurilor. Pentru acest rol, salariul este cuprins în intervalul 900 - 1.200 de euro net, pe lună“, afirmă Ana Vişian, marketing manager în cadrul BestJobs.

Cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale specifice acestui tip de job sunt: tichete de masă, tichete cadou oferite cu diferite ocazii, asigurare medicală privată şi asigurare de accidente, zile de concediu suplimentare.

În prezent, 796 posturi vacante pentru poziţia de manager de depozit sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Bucureşti, Ploieşti şi Ilfov.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Salariul rămâne criteriul central în selecția jobului, iar într-o piață a muncii tensionată, nu este ușor să atragi talente, mai ales în domeniile cele mai dinamice. Astfel, BestJobs extinde sprijinul acordat atât candidaților, oferindu-le informații salariale relevante, ei putând să facă o analiză completă pentru a-și determina valoarea în piață, dar și angajatorilor prin noul serviciu de tip agenție - HIRE
AFACERI DE LA ZERO