ZF 24

2014 poate fi anul revenirii pieţei carburanţilor. Cu ce condiţii ar putea ieşi din amorţeală un sector în care se mişcă 9,5 mld. euro?

Autor: Roxana Petrescu

10.03.2014, 00:08 130

Relansarea lucrărilor de infrastructură, deblocarea pieţei construcţiilor şi o evoluţie pozitivă a cererii în general ar putea transforma anul 2014 într-unul de revenire a pieţei carburanţilor. Altfel, riscă să fie un an de stagnare, în cel mai bun caz, pentru un business de peste 9,5 miliarde de euro.

Cifrele avansate de marii jucători din piaţa petrolieră spun că anul trecut cererea de carburanţi a scăzut cu procente cuprinse între 2 şi 8%, în timp ce datele preliminare de la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că de la un consum de benzină şi motorină de 5,9 milioane de tone în 2012, anul trecut, în primele 10 luni, cererea de carburanţi ajunsese la 5,2 milioane de tone.

„Piaţa carburanţilor din România s-a confruntat cu destule dificultăţi în ultimii ani, înregistrând, în ansamblul său, volume de vânzări mai mici de la an la an. Referitor la anul 2013, estimările noastre arată încă o uşoară contracţie a pieţei, cu 1-2 puncte procentuale, în volum. Structura pieţei locale nu s-a schimbat semnificativ faţă de anii trecuţi şi urmează tendinţa europeană, în care consumul de motorină este predominant, cu peste două treimi din total“, spun reprezentanţii MOL România.

Cifrele prezentate de Petrom, de exemplu, vorbesc însă despre o contracţie mai mare, de 8% anul trecut, sectorul comercial fiind cel mai afectat, în timp ce retailul s-a stabilizat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Bankers Summit'24