ZF 24

Două surori vând cosmetice naturale în peste 30 de magazine şi farmacii din ţară

Două surori vând cosmetice naturale în peste 30 de...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

19.04.2015, 09:24 3533

Costina Bănescu, 29 de ani, şi sora ei Anca Maria Bănescu au început să producă în urmă cu un an săpunuri şi cre­me naturale sub mar­ca Gestul Natural, pe care le comer­cia­li­zează în prezent în peste 30 de ma­ga­zine şi farmacii din oraşe precum Bu­cureşti, Sinaia, Ploieşti sau Târgovişte.

„Ideea unei afaceri cu săpunuri şi creme a apărut în urmă cu un an, după ce am încercat să realizez un săpun natural şi am fost încântată de rezultat. Dar şi pasiunea pentru cosmetice, studiile în chimie şi sprijinul familiei au contat foarte mult“, povesteşte Costina Bănescu, absolventă de chimie în ca­drul Universităţii Politehnice din Bu­cu­reşti  (UPB) şi a unui masterat la Fa­cul­­ta­tea de Antreprenoriat, Ingi­neria şi Ma­na­gementul Afacerilor din cadrul UPB. Costina Bănescu se ocupă de rea­li­zarea produsului (materie primă, pro­duc­ţie, ambalare), iar de promovare şi re­laţia cu clienţii se ocupă sora ei.

Investiţia iniţială în această afacere a fost de aproximativ 2.000 de euro, care a implicat achiziţia de materii pri­me, matriţe, rafturi, ambalaje, ustensile dar şi analizele produselor la laborator. Săpunurile şi cremele Gestul Natu­ral sunt realizate într-un atelier ame­najat în localitatea Vulcana Pan­dele, aflată lângă oraşul Târgovişte, ju­deţul Dâmboviţa, chiar unde locuiesc ce­le două tinere.

Costina Bănescu îşi aminteşte că primul săpun l-a făcut în bucătăria unei garsoniere în care locuia în Bucureşti.  „Îmi amintesc cum a început această «aventură» dedicată îngrijirii naturale. Locuiam într-o garsonieră în Bucureşti, iar primul săpun a fost realizat în bu­că­tărie şi turnat într-o cutie alimentară de plastic. După uscare, ne-am bucurat de un săpun emolient şi blând cu pie­lea, exact ce ne do­ream“.

Portofoliul de pro­duse cu brandul Gestul Natural con­ţi­ne patru tipuri de să­pu­nuri şi două tipuri de creme naturale. Printre cele mai vândute sunt săpunul fin cu mentă şi argilă verde, săpunul fin cu lavandă şi argilă roşie, respectiv crema naturală cu citronella.

Pentru anul 2015, antreprenoarea estimează un venit de 36.000 lei, reprezentând vânzarea a 4.000 de săpunuri şi creme naturale. „Ne pre­ocu­pă diversificarea porto­fo­liului de pro­­duse prin realizarea de cos­metice na­­tu­rale cu extracte din plante me­dicinale provenite din culturile româneşti.“

De asemenea, ne dorim ca produsele noastre să fie prezente pe rafturile magazinelor mari şi ale hypermarketurilor“.

Costina Bănescu afirmă că printre cele provocările cu care se confruntă că antreprenor se află şi promovarea produselor, paleta largă de produse cosmetice importate de la companii străine, intens promovate ce le îngreunează intrarea pe piaţa locală, dar şi reticenţa oamenilor faţă de cosmeticele naturale.

„Încă de la început am sesizat reticenţa românilor faţă de cosmeticele naturale, motiv pentru care ne-am hotărât să ne înarmăm cu multă răbdare; suntem conştienţi că lucrurile nu se vor schimba de la o zi la alta, iar în acest sens ne dorim să participăm activ la cât mai multe evenimente destinate încurajării consumului şi utilizării de produse naturale“.

Gestul Natural este administrat de Bănescu Costina Întreprindere Individuală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO