ZF 24

FMI revine la Bucureşti să vadă ce soluţii a găsit guvernul pentru compensarea accizei la carburanţi

Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI, a spus în toamna anului tre­cut că reducerea CAS ar susţine economia românească şi piaţa muncii, dar că momentul nu este potrivit, fiind necesară o analiză foarte atentă. Mediafax Foto

Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI, a spus în toamna anului tre­cut că reducerea CAS ar susţine economia românească şi piaţa muncii, dar că momentul nu este potrivit, fiind necesară o analiză foarte atentă. Mediafax Foto

Autor: Claudia Medrega

16.01.2014, 20:07 410

Misiunea comună a FMI, Co­misiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale revine marţi la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române măsurile identificate pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării acci­zei la carburanţi, astfel încât să fie asi­gurată atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB.
Relaxarea promisă a fiscalităţii în anul electoral 2014 pare incertă. FMI şi Co­misia Europeană nu au agreat, deo­cam­dată, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) şi nici ajustarea  cotei TVA la alte produse alimentare.

Veniturile prevăzute iniţial în buget din taxa specială pentru carburanţi au fost de circa 2,4 mld. de lei, iar în urma suspen­dării aplicării pe trei luni apare un gol de 600 mil. lei la buget. Acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburant a fost anul trecut „mărul discordiei“ dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta şi a determinat amânarea de către FMI a discutării primei evaluări a noului acord stand-by preventiv.

Consiliul Director al FMI urma să discute şi să aprobe prima evaluare a celui de-al treilea acord succesiv cu România în da­ta de 18 decembrie, când trebuiau apro­­bate şi scrisoarea suplimentară de in­tenţie şi memorandumul negociate în pe­rioa­da 22 octombrie - 4 noiembrie. Însă discuţia de la Washington a fost amânată în urma disputei din decembrie dintre preşedinte şi premier pe tema accizei la carburanţi, dispută soldată cu refuzul preşedintelui de a semna memorandumul cu FMI şi bu­getul pentru 2014. În cele din urmă Băses­cu a promulgat bugetul pe 2014 în schim­bul promisiunii premierului Ponta că va amâ­na cu trei luni introdu­cerea ta­xei spe­cia­le pe benzină. Băsescu a susţinut şi că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discu­ţi­ile cu FMI, a erorilor legate de creşterea accizei la carburanţi.

Ministerul Finanţelor a dat asigurări că nu se are în vedere „sub nicio formă“ introducerea de noi taxe şi impozite sau creşterea celor existente, principala sursă de echilibrare a încasărilor ca urmare a amânării introducerii accizei la carburanţi fiind îmbunătăţirea colectării.

Ponta a arătat că efectul amânării ma­jo­rării accizelor la carburanţi va fi analizat după primele trei luni, dar un eventual gol de venituri nu poate fi reglat decât prin rectificarea din semestrul II, care, în aceste condiţii, poate fi negativă.

Negocierile cu FMI, care vor fi relua­te săptămâna viitoare, vor viza prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, iar vizita se va încheia pe 5 februarie. Pe agen­da discuţiilor se vor afla şi evoluţiile economice recente şi priorităţile în ceea ce priveşte reformele economice, potrivit informaţiilor transmise de FMI.
„Misiunea va discuta cu autorităţile române evoluţiile economice recente şi pri­orităţile privind reformele economice. De asemenea, vor fi discutate măsuri pen­tru compensarea veniturilor pierdute prin amâ­narea cu trei luni a majorării acci­zei la car­buranţi, astfel încât să fie asigurată ţinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB“, a declarat Guiller­mo Tolosa, reprezen­tantul FMI în Ro­mânia.


Ce se va întâmpla cu cota redusă de TVA şi cu contribuţiile sociale

FMI a acceptat anul trecut „dorinţa“ gu­vernului de a reduce TVA la 9% la pro­­dusele de panificaţie, dar a avertizat că mă­sura este „temporară“. Astfel, dacă eva­­ziunea fiscală nu va scădea, TVA ar putea reveni la 24%.

În ceea ce priveşte reducerea contri­bu­ţiilor de asigurări sociale şi ajustarea cotei TVA la alte produse alimentare, FMI şi CE nu şi-au dat până acum acor­dul, susţinând că orice relaxare fiscală tre­buie să fie însoţită de măsuri de com­pen­sare. Astfel, în proiecţia bugetară pentru 2014 nu au fost incluse ajustări ale acestor ta­xe, ci doar majorarea salariilor şi pensi­ilor, însoţită de noi impozite şi creşterea accizelor şi redevenţelor.

Premierul a declarat la începutul anu­lui că acciza la carburanţi va trebui majo­ra­tă din luna aprilie, deoarece, dacă amâ­na­rea acestei creşteri va afecta negativ bu­getul, guvernul va fi obligat să renunţe la alte măsuri fiscale, precum scăderea con­tri­buţiei de asigurări sociale.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)