ZF 24

Metro reia extinderea agresivă a reţelei LaDoiPaşi: “Vrem să triplăm numărul de magazine în cinci ani”

Metro reia extinderea agresivă a reţelei LaDoiPaşi: “Vrem să triplăm numărul de magazine în cinci ani”

Autor: Cristina Roşca

30.09.2015, 11:06 1364

Gilles Roudy, executivul care conduce din decembrie 2013 reţeaua de magazine Metro Cash&Carry, spune că va tripla în următorii cinci ani reţeaua de magazine LaDoiPaşi, care numără în prezent în jur de 500 de unităţi.

“Ne uităm către marile oraşe ale ţării, dar mergem şi în zona rurală. În Bucureşti nu suntem foarte prezenţi aşa că în următoarele luni vom deschide trei-patru magazine. Sortimentaţia va fi diferită în funcţie de locaţie”, a spus Roudy.   

Reţeaua LaDoiPaşi, care nu este deţinută de grupul german, ci de antreprenori români – parteneri în franciză ai Metro – a fost pariul lansat în criză de compania care a deschis parctic drumul comerţului modern în 1996, dar care a pierdut teren odată cu dezvoltarea lanţurilor de hipermarketuri şi discounteri. Businessul Metro Cash & Carry a fost afectat pe de-o parte de scăderea consumului şi pe de alta de dezvoltarea comerţului modern care a dus la dispariţia câtorva zeci de mii de mici comercianţi, care sunt de altfel clienţii Metro. Comerţul tradiţional a pierdut  70.000 de unităţi, potrivit datelor furnizate anterior de reprezentanţii Metro. Acum în piaţă mai există circa 70-80.000 de mici cocrmercianţi (nu au fost incluşi jucătorii din HoReCa).

AFACERI DE LA ZERO