ZF 24

Mogulul Rupert Murdoch pune capat zvonurilor: News Corp nu cumpara Twitter si nu vinde MySpace

09.07.2009, 21:26 14

Conglomeratul media News Corp nu este interesat de cumpararea site-ului popular de micro-blogging Twitter si nici nu va vinde reteaua sociala MySpace, a declarat Rupert Murdoch, directorul executiv al companiei, citat de presa internationala.

Murdoch spus ca Twitter ar reprezenta o investitie greu de justificat, deoarece site-ul inca nu a gasit o modalitate de a produce bani. “Aveti grija cu privire la investitiile in aceasta firma”, a adaugat el.

Numarul de speculatii privind cine ar putea sa achizitioneze Twitter a crescut puternic in ultimele zile. Serviciul online, care permite utilizatorilor sa scrie despre activitatile de moment in maximum 140 de semne, a crescut si continua sa creasca in popularitate.

Rupert Murdoch a mai precizat ca este hotarat sa nu vanda site-ul de networking social MySpace, pe care l-a achizitionat in 2005 cu 580 mil. dolari, atunci cand portalul se apropia de varful popularitatii sale.

Din acel moment, MySpace a pierdut teren in fata rivalului Facebook, precum si in fata Twitter. News Corp a concediat de curand co-fondatorul si directorul general al firmei MySpace, Chris DeWolfe, si a instalat propria echipa manageriala.

In incercarea de a-si reduce cheltuielile, MySpace a eliminat 400 de locuri de munca, respectiv 30% din angajatii sai din Statele Unite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels