Aşa-numita tranziţie către o nouă ordine mondială bazată pe mai mulţi poli a generat o tendinţă de reversare a globalizării în domeniul comerţului internaţional, care duce la o creştere semnificativă a riscurilor legate de lanţul de aprovizionare.
În timp ce jucătorii care concurează în anumite sectoare îşi diversifică sau restricţionează expunerile reciproce, pare imposibil să asistăm la schimbarea majoră a status quo-ului pe termen scurt sau mediu şi poate chiar pe termen lung. De multe ori, sunt analizate implicaţiile asupra unor anumite mărfuri sau a unor industii afectate (metale rare, petrol şi gaze naturale, semiconductori, turbine eoliene, vehicule electrice, panouri solare etc.), dar nu şi implicatiile asupra industriei serviciilor financiare şi a participanţilor săi, deşi este poate industria cu cel mai înalt grad de globalizare.
Pe măsură ce realitatea globală şi, implicit, economia globală se transformă, industria serviciilor financiare se confruntă cu o nouă generaţie de riscuri, precum cele legate de sustenabilitate, riscul cibernetic şi, cel mai recent, riscul legat de lanţul de aprovizionare. Ne-am concentrat intens asupra riscului cibernetic şi a celui legat de sustenabilitate, dar nu am făcut acelaşi lucru cu riscul legat de lanţul de aprovizionare.
Măsura în care o bancă înţelege dinamica lanţului de aprovizionare a unui împrumutat devine fundamentală pentru înţelegerea modelului de business al clientului, a gradului de sustenabilitate a acestuia din perspectiva comerţului internaţional şi, implicit, a profilului de risc în evaluarea eligibilităţii unui împrumutat pentru creditare. Dacă împrumutatul are un model de business sustenabil în ceea ce priveşte clienţii şi furnizorii sau nu, care sunt implicatiile de risc pentru împrumutat din punctul de vedere al lanţului său de aprovizionare (sancţiuni asupra clienţilor sau furnizorilor, lipsa de mărfuri pentru împrumutat sau lanţul său de aprovizionare, riscul de restricţionare a comerţului la orice nivel al lanţului său de aprovizionare etc.), cum poate fi cuantificat şi monitorizat acest risc, cum se pot înregistra provizioanele şi garanţiile şi cum se stabileşte preţul creditului - toate aceste aspecte devin extrem de importante pentru bănci.
Pentru a analiza în mod pragmatic această nouă categorie de risc legată de lanţul de aprovizionare, băncile ar putea, în principiu, gestiona o parte semnificativă a acestui risc prin segmentarea clienţilor dar această variantă nu ar exclude procesul de cunoaştere individuală a entităţilor care fac parte din lanţul de aprovizionare al fiecărui împrumutat în parte.
Similar cu ceea ce se întâmplă în sectorul bancar când vine vorba de gestionarea riscului climatic, nu există o metodologie universală şi date suficiente pentru a putea efectua o analiză completă şi, din nou, similar cu situaţia gestionării riscului climatic, soluţia va fi colectarea de date de către bănci de la fiecare împrumutat, în funcţie de dimensiunea şi capacitatea acestuia de a analiza şi a oferi informaţii despre profilul său privid din perspectiva lanţului de aprovizionare. Un prim pas ar putea fi implementarea unei astfel de abordări pentru un segment prioritar de clienţi, în funcţie de criterii precum dimensiunea expunerii şi sectorul de activitate.
Dimitrios Goranitis este Partener Deloitte România, Lider global risc şi reglementare pentru sectorul serviciilor financiare şi Lider Europa Centrală pentru sectorul serviciilor financiare
