ZF 24

Proiect de strângere de fonduri de 2 mil. euro pentru tratamente avansate împotriva leucemiei în România

Autor: Radu Racu

15.12.2011, 16:54 92

O asociaţie nonguvernamentală a demarat în luna decembrie o campanie de strângere de fonduri de 2 milioane de euro pentru construirea a şase camere sterile în centrele de hematologie din ţară, proiect care ar putea aduce îmbunătăţiri semnificative în tratamentul bolnavilor de leucemie şi alte tipuri de cancer limfatic.

Asociaţia Salvează Vieţi şi-a propus construirea de camere sterile în 6 oraşe din România: Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, printr-un proiect ce totalizează suma de 2.000.000 EUR şi care poate oferi asistenţă medicală mai bună pentru circa 1.000 de pacienţi copii/adulţi în fiecare an.
"La un calcul simplu, constatăm că există un potenţial de 300.000.000 EUR aferenţi anului 2011, bani care ar putea fi redirecţionaţi către ONG-uri, printr-o procedură foarte simplă din punct de vedere contabil. Şi nu există îndoială că iniţiativele ONG-urilor sunt mai multe, mai bine intenţionate şi mai bine implementate decât cele ale statului", a declarat Avocat Gabriel Biriş, expert în fiscalitate, susţinător al campaniei.
"Cea mai frecventă cauză de îmbolnăvire şi deces la pacienţii cu cancer din România este infecţia. Fiind trataţi cu chimioterapie, radioterapie sau intervenţii chirurgicale, aceştia au un risc crescut de a dezvolta infecţii. În majoritatea centrelor din ţară nu există camere sterile, ci prevenţia şi tratarea infecţiilor se face în saloane cu câte 10 pacienţi, cu toalete la comun, adevărate focare de infecţie, ce reduc dramatic şansa la viaţă a pacienţilor diagnosticaţi cu leucemii. Soluţia: crearea unor centre standardizate pentru tratarea leucemiilor şi a cancerelor limfatice la copii şi adulţi. Aceste centre oferă soluţii de tratament la standarde internaţionale după ce diagnosticarea acestora se face în profunzime. Proiectul va crea premisele ca pacienţii să fie trataţi corect, în ţara lor, conform protocoalelor moderne. De aceea, facem apel la companiile din România, care pot, doar prin bunăvoinţă, să schimbe această stare de fapt", a completat Carmen Uscatu, Preşedinte Salvează Vieţi.
În România, în lipsa unor registre naţionale ale bolnavilor de cancer, se estimează că în prezent sunt în jur de 5.000 de pacienţi diagnosticaţi cu boli de sânge şi anual apar alte câteva sute de noi cazuri. În România, un copil cu cancer limfatic din doi moare, în timp ce în Europa 80% supravieţuiesc.
Proiectul este susţinut printr-o campanie de comunicare începută în luna decembrie 2011 şi care va continua şi în 2012. Creaţia aparţine Grafitti BBDO, Free Communication asigură consultanţa PR, iar componenta media este dezvoltată de agenţia OMD România.
În perioada decembrie 2010-martie 2011, Asociaţia a strâns peste 1.000.000 EUR, cea mai mare sumă strânsă vreodată printr-o campanie socială în România, sumă dedicată înfiinţării primului Centru de Excelenţă în diagnoza şi tratamentul cancerului limfatic din România, la Clinica de Oncopediatrie Louis Ţurcanu din Timişoara. În urma proiectului "Nu mă ignora", Asociaţia a creat premisele ca pacienţii să fie diagnosticaţi corect, în timp ce proiectul 2011-2012 va crea premisele ca pacienţii să fie trataţi corect, în ţara lor, conform protocoalelor moderne.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24