ZF Transilvania

CJ Cluj investeşte 25 mil. lei în achiziţia a 25 de microbuze electrice destinate şcolilor din judeţ

CJ Cluj investeşte 25 mil. lei în achiziţia a 25 de...

Autor: Laurentiu Cotu

04.04.2024, 16:18 48

Consiliul Judeţean Cluj a accesat o finanţare de 25 mil. lei (5 mil. euro), prin intermediu Programului Administraţiei Fondului de Mediu, pentru achiziţia a 25 de microbuze electrice destinate şcolilor din judeţ. Investiţia se adaugă celor 34 de microbuze şcolare electrice deja obţinute de forul administrativ judeţean din fondurile nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 36,4 mil. lei (7,3 mil. euro), potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Cluj.

’’Este un pas extrem de important pentru modernizarea infrastructurii şcolare, dat fiind faptul că prin grija Consiliului Judeţean Cluj 59 de comune vor beneficia de microbuze moderne, prietenoase cu mediul. În acest fel, facilităm accesul la educaţie şi asigurarea unor şanse egale de dezvoltare pentru toţi tinerii, inclusiv pentru cei din comunităţile cele mai îndepărtate. În plus, vom contribui, astfel, la reducerea absenteismului şi a abandonului şcolar’’, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, într-un comunicat de presă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO