ZF Transilvania

Primăria Cluj-Napoca a încasat 1,5 mil. euro din taxele de parcare

Arhiva Mediafax

Autor: Laurentiu Cotu

19.02.2014, 18:16 84

Municipalitatea din Cluj-Napoca a încasat anul trecut suma de aproximativ 6,9 mil. lei (peste 1,5 mil. euro) din parcările din zona centrală închise cu barieră, abonamentele de parcări din cartiere, tichete de parcare, parcometre şi încasări numerar din parkingurile primăriei. În total, în Cluj-Napoca există în prezent 45.398 de locuri de parcare, în condiţiile în care pe parcursului anului 2013 au fost înfiinţate 2.503 de locuri de parcare, prin lucrările de reamenajare şi reabilitare realizate în cartiere, se arată într-un comunicat al primăriei Cluj-Napoca.

’’Primăria îşi propune să amenajeze noi locuri de parcare şi pentru cei care sunt în trecere în anumite zone ale oraşului. În acest sens, în parkingul Băişoara exista 36 de locuri de parcare în regim de plată orară, iar anul acesta s-a introdus parcarea cu plata orară pentru 34 de locuri în parkingul de pe strada Primăverii’’, au declarat reprezentanţii primăriei Cluj-Napoca.

laurenţiu.cotu@zf.ro

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO