Aproape fara exceptie, creatia pictoritelor - si nu numai a celor din Romania - prezinta de-a lungul carierei una sau mai multe modificari sesizante de metoda, cel mai adesea involutive. Pictoritele creatoare de stil sunt putine. In tinerete, arta celor mai talentate artiste se implineste adesea din admiratia pentru opera unui profesor, amant sau sot, cu o seama de divagatii si ingeniozitati care, in conditii favorizante, devin invariante pline de prospetime la un stil institutionalizat, de succes.
La maturitate, femeile-pictor consacra familiei sau unor indelentiniciri mondene cea mai mare parte din timpul pe care candva il petreceau in atelier. Biografiile pictoritelor care inseamna ceva in creatia interbelica par a se construi toate in perspectiva unui declin. Te intrebi, cercetandu-le viata si lucrarea, cand si din ce pricini are sa se intample?
La Adina Paula Moscu - cel mai fericit exemplu de intalnire a norocului cu harul, bogatia si frumusetea - involutia a inceput brusc in anul 1948. Daca am insista in cercetarea arhivelor Primariei Bucurestiului, am putea consemna chiar luna si ziua. Exact ca intr-una din melodramele cinematografice ale vremii, locuinta i-a fost rechizitionata de armata, sotul - un cunoscut avocat si politician taranist - a ajuns, peste noapte, la "munca de jos", iar felul ei de a picta, care-i statuase pana atunci legenda unei constiinte rafinate si inflexibile, devenea, printr-o stranie rasturnare de valori, pe potriva verismului bigot impus de "consilierii culturali" sovietici.
Trebuind sa aleaga intre ostracizare si o pozitie sociala de varf, prin care-si recuza practic intreg trecutul - cu tot ce a insemnat el ca educatie, anturaj spiritual si tel in viata - Adina Paula Moscu a ales. Si a promovat, in foarte scurt timp, profesoara la Institutul Nicolae Grigorescu, laureata a Premiului de Stat, membra in Comitetul de conducere al Uniunii Artistilor Plastici si autoarea unor portrete emblematice pentru orientarea "noii arte legata de popor": "Portretul lui Gh. Gheorghiu-Dej", "Portretul muncitoarei fruntase Elena Boboc", "Portretul lui Puschin", "Lupeni 1929", "tesatoarea Ana Boghina". Iar ca sa i se restituie casa din Strada Popa Soare a facut chiar si un portret al lui Nicolae Ceausescu, in 1974.
Astazi, e la indemana oricui sa-i condamne pe unii din artistii perioadei 1948-1965 pentru inregimentarea intr-o structura ideologica potrivnica, in esenta, propriilor credinte estetice. Numai ca ar insemna sa ne substituim lui Dumnezeu. Adina Paula Moscu a fost convinsa ca e posibil sa medieze intre doua estetici. Un precedent exista: estetica artei fasciste, din Germania anilor 1937-1945, nu era foarte diferita de aceea a "realismului socialist sovietic" de dupa razboi.
Pictorita, care fusese descoperita si ajutata sistematic de Tonitza, pentru a se instala, fara inerentele ezitari ale tineretii, in prim-planul vietii artistice romanesti, marea doamna a vernisajelor de dinainte de razboi, femeie frumoasa, calatorita, provenind dintr-o faimoasa familie de carturari, pictori si muzicieni din Buzau, autoarea unor tablouri elogiate pe drept in epoca si una dintre putinele creatoare care nu aveau griji comerciale, intrucat multele sale rubedenii bogate ii achizitionau cu bani buni toate tablourile, s-a sinucis in anul 1979.
Urmasii spun ca datorita sicanelor unui mostenitor. Din monografia pe care i-o dedica Gh. Petcu, un foarte productiv si aplicat autor de dictionare despre personalitatile locului (Buzau si Ramnicu Sarat), deducem si o cauza mai profunda. Adina Paula Moscu a fost o femeie prea instruita si prea mandra ca sa nu fie constienta de ratiunile tragice ale optiunii sale artistice. Si-a sacrificat talentul pe altarul vietii de familie.
Cine desparte cu fermitate cele doua feluri de a picta ale Adinei Paula Moscu, descopera, cu motive de entuziasm, o pictorita interbelica de mare calitate, cu unele opere demne de panourile Muzeului National. Un talent disciplinat, cu fineturi de portretist al unei spiritualitati ardente, trimitand cu memoria la creatia atat de elaborata a Renasterii italene timpurii. Poate cea mai originala autoare de "Autoportrete" din toata pictura feminina din Romania. Din pacate, la noi - spre deosebire de restul lumii - portretistii n-au consideratia cuvenita nici cand sunt artisti veritabili. De unde si uitarea.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
