Keanu s-a-ngrasat. Marisa a-mbatranit. Numai James Spader e pe zi ce trece mai fain - doar ca s-a intamplat ceva straniu cu ochii lui, parca si-a pus lentile de contact negre si acum seamana cu extraterestrii din "X-Files".
Ce mai aflam din acest film? Ca Chicago arata grozav by night si ca-l strabat niste trenuri urbane suspendate strasnic de fotogenice. Ca regizorul a vazut (si conspectat) "Seven", "Teoria conspiratiei", "Fight Club", "Tacerea mieilor", plus sute - poate mii - de videoclipuri muzicale (din astea a si realizat el insusi o gramada, inclusiv pentru formatia lui Keanu, "Dogstar").
Ceea ce ar explica de ce a acceptat una dintre cele mai bine cotate vedete americane (remember "Matrix") sa joace un rol inconsistent, pe langa ca e negativ, intr-un thriller al carui scenariu contine un singur artificiu interesant: cursa contra cronometru in cautarea viitoarelor victime.
Daca fostul agent FBI cu migrene si remuscari, odata aflat in posesia fotografiei trimise prin FedEx - 2000 a fost un an bun pentru aceasta companie -, reuseste s-o identifice pana-n ora 21.00, cu atat mai bine pentru ea.
Daca nu, asasinul extrem de real o va strangula cu o coarda de pian si apoi va furniza prin telefon niste predici nesarate despre invizibilele si fatidicele conexiuni care leaga destinul hotilor de cel al vardistilor.
Oricum, o bila alba pentru curajoasa optiune de a ne scuti de explicatii asupra traumelor din copilarie si motivatiilor psihanalitice ale killer-ului.
The Watcher. SUA, 2000. R: Joe Charbanic. Cu: James Spader, Keanu Reeves, Marisa Tomei.
Semn de viata
Pe linia melodramelor care nu iarta nici o batista (vezi "Casablanca", "Strada Hanovra") e pus din nou pe tapet anticul conflict intre dragoste si datorie. Aici: ea are un sot rapit, el e angajat sa-l salveze/rascumpere, ea si el se indragostesc inevitabil, dar sotul se incapataneaza sa ramana in viata si le strica toate socotelile.
Russell n-are mare lucru de facut decat sa-si spuna replicile cu glasul acela vibrant si stapanit care-ti dubleaza instantaneu nivelul adrenalinei din sange; Meg Ryan, desi bine aleasa pentru rol, pare usor depasita de situatie - in schimb David Morse (interpretul sotului ostatic) justifica pe deplin promovarea de la personaje secundare la protagonist.
Dupa modelul "Cleopatrei", care lansa legendarul cuplu Richard Burton - Elizabeth Taylor acum patru decenii, "Proof of Life" a insemnat inceputul idilei (reale) dintre Crowe si Ryan, marcand totodata destramarea mariajului acesteia din urma si imbufnarea spectatorilor americani, care o declarasera pe Meg un fel de zanisoara ce n-are voie sa calce stramb nici macar pentru superbii ochi ai Gladiatorului.
In acest context, devine interesanta optiunea regizorului Taylor Hackford care, desi a filmat scene fierbinti cu cele doua vedete, a decis sa nu le includa in varianta finala a filmului.
Asa ca publicul, bine instruit de presa specializata in barfe si cancanuri, e tinut in suspans dar nu primeste decat sugestii vizuale, gesturi neduse pana la capat, schimburi de priviri, situatii ambigue.
Solutie pe care o salut ca fiind remarcabila in peisajul cinematografiei industriale americane - insa ma intreb: daca n-ar fi fost tensiunea creata de binecunoscuta poveste amoroasa din realitate, ar mai fi avut vreun producator curajul sa dea drumul produsului pe piata asa, neexplicitat?
Proof of Life. SUA, 2000. R: Taylor Hackford. Cu: Russell Crowe, Meg Ryan, David Morse, David Caruso.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
