Ziarul de Duminică

Aurelian Octav Popa (II): In preajma lui Celibidache

Aurelian Octav Popa (II): In preajma lui Celibidache

Cu Sanda Craciun Popa, la Baden-Baden

15.06.2007, 16:54 204

Dupa absolvirea Conservatorului bucurestean, Aurelian-Octav Popa a urmat stagii de perfectionare la Paris si in SUA si cursuri de dirijat cu Sergiu Celibidache la Trier, in Germania. A cantat in prima auditie la noi piese camerale ale celor mai mari compozitori ai sec. XX: Bartok, Stravinski, Berg, Schonberg, Messiaen, Honegger, dar si concerte cu orchestra de Aaron Copland, Hindemith, Lutoslawski, Milhaud. La fel de importanta e seria de concerte romanesti pentru clarinet scrise de Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru etc. In prezent are o foarte bogata activitate concertistica, dar si o sugubeata manie de a te anunta mai totdeauna "am concertat ieri", in loc de "voi concerta".
(Marcela Gheorghiu)

Voi parea oarecum nesociabil sau nu prea uman daca voi spune ca, in anii de Conservator, prieteni de distractie nu prea aveam, ci doar parteneri de discutii estetice si lupte ideatice... Unii m-ar putea intreba, "bun, te-ai ocupat cu pasiune de muzica, dar o viata n-ai trait si tu, la petreceri nu te duceai, ca orice student?". Ei bine, nu ma prea duceam.
Am absolvit Conservatorul in 1962, si am fost angajat la Filarmonica "George Enescu" pe postul de clarinetul II. Nu am fost insa tratat ca si clarinet II, ci am fost imediat solicitat sa interpretez partea de solo. Am fost solist cu Filarmonica, am concertat cu dirijori extraordinari, cum ar fi Carlo Zecchi... si multi altii, pe care i-am uitat si care nu merita sa fie uitati. Am cantat cu aproape toate orchestrele din Romania si cu Aaron Copland (ca dirijor), propriul sau concert pentru clarinet. Apoi, compozitorii romani au inceput sa scrie pentru mine. In 1975, Aurel Stroe compune Concertul pentru clarinet si orchestra; dupa Sonata Pasarea Maiastra, Tiberiu Olah revine cu un Dublu concert pentru flaut, clarinet si orchestra, pe care, la finele lunii mai, l-am prezentat si in cadrul Festivalului Muzicii Contemporane. Am cantat multa muzica contemporana, dar am cantat in paralel si Mozart, Weber, Brahms, pentru care am fost, din nou, premiat in strainatate. Iar premiile erau substantiale... Cand am castigat concursul de la Birmingham, cu jumatate din suma primita mi-am cumparat o masina, pe care nu am condus-o niciodata. Marturisesc ca nici nu vreau sa merg cu masina, ci numai cu... autobuzul, iar in ultima vreme si pe jos, mai ales acum cand sunt mai aproape de Ateneul Roman. Dupa ce am locuit toata viata la marginea Bucurestiului, de curand m-am mutat intr-un apartament modest, dar mustind de arta. Pictura, sculptura - tablouri de Corneliu Vasilescu, Marin Gherasim, Ion Stendl si, de curand, un minunat bronz semnat Ion Vlad si care il reprezinta pe George Enescu.

"Copacul" din Trier
Cand vine vorba despre marile personalitati muzicale ale secolului XX, as vrea in primul rand sa pot vorbi despre Leonard Bernstein, dar regret enorm ca nu l-am cunoscut. Pot sa vorbesc insa despre Aaron Copland pe care l-am cunoscut sau despre Olivier Messiaen. Dintre toti, cea mai apropiata, nu spun cea mai mare personalitate, fiindca in secolul XX nu exista cineva mai mare decat Messiaen, cea mai legata de existenta mea, ramane Sergiu Celibidache, cel care, dirijand odata Filarmonica din Bucuresti, era anul 1979, a vorbit despre mine in niste termeni pe care nu i-as putea reproduce, pentru ca ar insemna ca ma laud nesuferit de mult. In acelasi an m-a invitat sa urmez cursurile de dirijat pe care le tinea la Universitatea din Trier si am fost, vreme de o luna, la acest important master class in Germania. Diplomele insa ne-au fost semnate de secretariatul Universitatii din Trier, numele maestrului Celibidache aparand doar in titlul master class-ului. El insusi a spus, la un moment dat, raspunzand astfel la intrebarea pe care i-a pus-o ministrul Culturii din landul Renania "cati dintre acestia vor ajunge dirijori?": "Nici unul!". Dupa aceste cursuri s-a purtat insa dumnezeieste cu mine. M-a invitat peste tot in Europa, acolo unde sustinea concerte, la Lucerna, la Stuttgart si chiar la casa lui de pe litoralul spaniol, unde am stat patru zile. El statea cu sotia si cu copilul la parter, eu la etajul 1. Intr-o zi, urca scarile la mine, cand m-a auzit cantand Sonata lui Tiberiu Olah si a fost uimit: cine a putut sa scrie complexitatea si frumusetea aceasta ritmica? Urca in fiecare dimineata sa-mi dea, personal, o lectie de dirijat de o ora, fiindca era necajit ca nu ma misc cum vrea el. De fapt, abia acum am ajuns sa-mi misc mainile bine, dupa ce am asimilitat ani de zile aceasta arta.
Celibidache nu era un om bland, tipul bunicului din copilarie, de care doar mirosul lui imi amintea. Trasaturile chipului sau emanau forta si severitate, desi cei care si-l amintesc dirijand Rapsodia I de George Enescu - cata blandete si duiosie emana schipul sau! - ma vor contrazice... Voia sa stie cat mai multe despre mine: familie, obiceiuri, defectele de care sufeream, intrebare la care i-am raspuns cu toata sinceritatea: "Maestre, sunt lenes". "Da?", mi-a raspuns, "atunci spune-mi si mie ce ai facut in ultima luna". "Pai, am prezentat o prima auditie, am facut un master class de clarinet in Bulgaria, intre timp am concertat la Filarmonica din Bucuresti, am sustinut un concert cameral..." A facut o pauza, dupa care a conchis cu duritate: "Nu esti lenes, ma!".
Din pacate, aceasta relatie s-a racit din momentul in care m-am intors in tara. Intre mine si maestrul Sergiu Celibidache au intervenit niste inadvertente care nu mi se datoareaza mie, nu i se datoreaza lui, ci unor relatari despre mine, care i s-au spus si care l-au suparat. La mijloc au fost niste colegi "binevoitori" care i-au zis: "Stiti maestre, desi ne-ati sfatuit sa nu ne grabim sa dirijam, Aurelian-Octav Popa a dirijat deja Filarmonica din Bucuresti". Stirea l-a enervat: "Trebuia sa mai astepte, pana devenea perfect". Acum, in paranteza fie spus, perfect nu deveneai niciodata, iar pe de alta parte, daca fusesem programat sa dirijez Filarmonica, o dirijasem. Supararea lui nu a mers chiar pana la a inceta sa mai vorbeasca cu mine, doar ca s-a simtit o schimbare majora in comunicarea noastra. Cand a venit pentru ultima oara la Bucuresti cu Filarmonica din Munchen, a intrat in holul Ateneului si prima intrebare pe care a pus-o a fost "unde e Aurelian?", iar colegii mei i-au raspuns: "E la Constanta, dirijeaza" si s-a posomorat...
Cu o luna de zile inainte sa moara, l-am reintalnit la Paris, unde ma aflam pentru un recital impreuna cu sotia mea, violista Sanda Craciun Popa. Celibidache tinea un master class si ne-am dus sa-l vedem. Am regasit acolo atmosfera de la Trier. Din cauza animozitatilor care intervenisera intre noi in ultima vreme, nu cred ca ma insel daca afirm ca atitudinea lui fata mine a fost distanta si contrariata. Parea sa-mi spuna ca ii pare rau ca a aplecat urechea la cele ce i se spusesera despre mine si ca s-a suparat ca am dirijat inainte sa-mi dea el voie... Nu stiu daca gresesc, dar, pastrand proportiile, ceva imi aduce aminte de "copacul" Bourdelle la umbra caruia Brancusi nu ar fi putut creste, fiindca amandoi au iradiat lumina.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO