"Insula Voaiorilor" are toate ingredientele unui roman desucces: stil inteligent, umor negru, sex ilicit, personajecontroversate si, peste toate, o pelicula fina de ironie, tipicenglezeasca.
Jeremy Shepherd este un tip inteligent, educat, cu o cariera deinvidiat in fruntea unei reviste glossy londoneze, care estebrusc lovit de revelatia inutilitatii lucrurilor pe care le face infiecare zi. In consecinta, decide sa isi schimbe complet stilul deviata, parasind Londra pentru a se retrage intr-un mic orasel deprovincie, uitat de lume, in casa parintilor sai. Se angajeaza peun post de functionar public, o slujba lipsita de orice viitor,care il ajuta sa-si petreaca zilele.
In timpul noptii insa, duce o viata clandestina, implicându-sein relatii sexuale ilicite cu cupluri de necunoscuti, in spatiulpublic. si cum Anglia este recunoscuta ca fiind cea maimonitorizata si mai supravegheata tara din lume, noptile lui Shep(numele sau de cod in cadrul comunitatii care practica acest hobby)sunt cu atât mai pline de adrenalina. Jeremy Sheperd este unnarator inteligent, credibil, al carui stil detasat si nihilistaminteste de personajele lui Houellebecq. Ultimele trei cuvinte dincarte te lasa cu respiratia taiata, schimbând pe neasteptateperceptia cititorului asupra intregii povesti.
In "Insula voaiorilor", sexul subversiv este - printrealtele - o forma de manifestare a libertatii. In aceeasi masuraeste si o modalitate de revendicare de catre individ a proprieiintimitati.
Presarat cu scene de un umor subtil, dar delicios, romanul luiDavies ne dezvaluie partea ilicita a Angliei provinciale, in careoamenii, organizati in comunitati secrete, practica un hobby maiputin obisnuit.
Daniel Davies s-a nascut in Sutton-Coldfield, lânga Birmingham,in 1973. A studiat engleza la Cambridge. A fost curator la MuzeulBritanic, apoi editor la jurnalul medical "The Lancet" si "EveningStandard". A petrecut trei ani predând engleza in Barcelona, Pragasi San Sebastian.
Ar trebui, poate, sa mentionez ca viata mea n-a fost tot timpulla fel ca acum. Traiam cu totul altfel. Aveam o cariera care puteafi considerata prestigioasa si bine platita. Dispuneam de olocuinta in Londra care ar putea trece drept luxoasa si amenajatacu gust. Obisnuiam sa ma culc cu femei care ar putea fi clasificatedrept atractive si sofisticate.
Dar am renuntat la toate astea. Am renuntat la viata aia, dinproprie initiativa. Odata ce-am luat decizia, am procedat elegant,fara mila, fara regrete si ezitari. Chiar si acum ma mir cât deusor mi-a fost sa-mi transform viata radical - de cât de usor i-arputea fi oricui s-o transforme. Singura parte grea e luareadeciziei respective.
De ce-am facut-o? Pentru a urmari un altfel de vis: visulsimplitatii, al modestiei, al autonomiei feroce. Odata ce un vispune stapânire pe tine, rareori iti mai da drumul. Si, intr-o maremasura, acest vis a devenit realitate.
Daca-mi lipseste stralucirea si glam-ul vietiimetropolitane? Câtusi de putin. Nu doresc sa ma intorc intr-un orasmare, cu atât mai putin in Londra - cel mai supraestimat oras dinlume. Londonezii traiesc cu impresia ca orasul lor e centrulAngliei, pulsul Europei, axa principala a planetei. Cred ca eburicul pamântului, locul cel mai tare din univers, centrul cel maifunkyal gravitatiei.
Dar se insala. La Londra nu se intâmpla nimic. Oamenii setrezesc, se duc la serviciu si se intorc acasa. Asta e tot.Londonezii sunt prea epuizati ca sa mai faca ceva interesant;tavalugul orasului stoarce viata din ei. Si frica permanenta e unaspirator de sentimente: de câte ori n-am stat in metrou, cercetândrucsacurile celorlalti pasageri? Pentru mine, Londra e un neant, unvid. Indiferent ce-ai cauta, n-o sa-l gasesti acolo (asta daca nucauti saracia, celibatul, singuratatea, depresia; sper ca DickWittington si-a luat pastilele de Prozac).
Nu: ma fut pe el de oras. Daca vrei sa traiesti, daca vrei sa aiparte de intriga, daca vrei posibilitati, vino aici - in provincie.Aici o sa gasesti adevarata Anglie, locul in care traieste nouazecila suta din populatia ei. Aici e de trait. Aici ai parte deadevarata actiune.
La prima impresie, pare o parcare ca oricare alta din Anglia. Defapt, arata ca oricare parcare din orice tara. Apartine unui lantde supermarketuri cunoscut de catre oricare locuitor al Angliei.Probabil v-ati facut cumparaturile acolo chiar si voi. Dar ceea ceface parcarea sa fie tipic englezeasca (lantul de supermarketurisi-a deschis magazine chiar si pe continent) e ceea ce se afladeasupra, si nu in jurul ei. Nu ma refer la cer, nori, Dumnezeu;acestea n-au nimic englezesc - nu e nici aerul mai bogat, niciploaia mai densa in jurul lor. Ma refer la obiectele acelea inaltesi fusiforme care se inalta deasupra smoalei. Acele obiecte inaltesi fusiforme care seamana cu niste semafoare. Seamana cu ele, darnu sunt semafoare: sunt camere de supraveghere. Probabil ca nu leobservati - sunt menite sa treaca neobservate. Si chiar daca le-atiobserva, le-ati ignora cu siguranta. Si ce daca cineva va urmarestede undeva? Daca n-ati facut nimic rau (cel putin asa sunaargumentul lor), de ce te-ar preocupa acest lucru?
Aceasta in sine este o atitudine tipic englezeasca. Suntemobisnuiti sa fim urmariti, nici macar nu observam. Si daca observamtotusi, nu prea ne pasa. Camerele de supraveghere nu-i suntcaracteristice doar acestei tari, nici pe departe; dar numarul,densitatea lor, este. O stim cu totii, englezii sunt cel mai intenssupravegheata natiune de pe Pamânt. Anglia e centrul desupraveghere al planetei. Exista o camera de supraveghere pentrufiecare al paisprezecelea cetatean al acestei tari - si numarul lorcontinua sa creasca. Cât mai e pâna când procentajul va ajunge la ocamera pentru fiecare al zecelea om? Sau pentru fiecare alcincilea? Sau al doilea? Cât mai dureaza pâna când se va gasi ocamera pentru fiecare dintre noi? Un inger pazitor pentru noi toti.Propria noastra santinela stralucitoare. Retributia noastrapersonala. Dar nu toata lumea e atât de blazata in privintasupravegherii. Eu, de pilda, nu sunt blazat in privinta asta.Faptul ca sunt supravegheat inseamna foarte mult pentru mine; viatamea sociala depinde de asta. Locul de munca e definitoriu pentruunii oameni. Altii se definesc prin activitatile lor din timpulliber. Eu fac parte dintre cei din urma.
Invârt cheia in contact: motorul incepe sa latre de parca ar fiviu. Bagata in marsarier, masina iese cu greu din parcare.Portbagajul e plin de cumparaturi: in ciuda vârstei, parintii meiau un apetit feroce. Conduc incet spre iesire, urmarind sagetilealbe vopsite pe stratul de smoala.
Trec de un colt aglomerat. Niste baieti cu skateboard sar pestecaramizi adunate intr-un loc. Altii joaca fotbal cu o cutie goalade coca-cola (descifrez numele lui Rooney pe spatele unui tricou alnationalei englezesti). In parcare mai sunt trei sau patru masinicu geamurile coborâte. In ele vad fete cu cercei de aur rotunzi sibaieti cu sepci pe care scrie Burberry. Din masini se aude muzicahip-hop, fumul acru de marijuana ajunge pâna la mine. Dar pe minema intereseaza un alt colt al parcarii: cel care e tot timpulpustiu. Trec pe lânga el chiar acum, apropiindu-ma de iesire.Aceasta este partea pe care o cunosc cel mai bine. stiu cum sefrâng liniile albe oglindite in usa. Stiu cum ascunde gardul viuacest colt de restul lumii. Stiu cum se desfac petele de benzina intoate culorile curcubeului. Stiu cum se simte smoala sub
genunchii mei. Acum, la 5.17, intr-o dupa-amiaza de vineri dinluna aprilie, coltul respectiv e gol. Dar in sase ore o sa fieocupat. Sper sa fiu si eu acolo.
Dar de ce-mi place tocmai acel colt? De ce nu celelalte trei?Mai priviti o data aceste CCTV-uri: aceste camere sunt proiectateca sa arate ca niste semafoare. Acopera aproape toata parcarea, daro bucata mica ramâne descoperita. Ca, de pilda, coltul pe lângacare tocmai am trecut. I-am dat numele de "cotetul". Acesta estelocul meu secret.
Stau in pat si citesc "Truismes"(1994) de MarieDarrieussecq (ca sa-mi imbunatatesc franceza care imi scârtâie).Naratoarea se transforma treptat intr-un porc. Barbatii vad in eadoar sexualitatea; modul in care o percep ii formeazapersonalitatea. Cel putin, asa interpretez eu ingâmfarea autoarei.Pentru moment, meditez asupra literaturii transformarii. Exista otraditie considerabila, de la Ovidiu la Kafka. Ne e frica de gândulca ne-am putea transforma in animale? Sau suntem sedusi de el? Ne efrica de o astfel de metamorfoza ca de o forma a mortii (odizolvare a constiintei)? Sau tânjim dupa ea ca dupa un mod deevadare din propria umanitate (o intoarcere la originile noastreanimaliere)? Ambele, probabil. Daca as putea sa ma transformintr-un animal, ce specie mi-as alege? O pasare, cred - o pasare deprada. Un soim mi-ar conveni. Elanul aerului si razasoarelui.
Mobilul meu scoate un beep: tocmai am primit un mesaj. Ma uit laecranul albastru:
salut
ne vdm in 25'
gareth & sheena
Douazeci si cinci de minute trec repede; puteau sa ma anunte maidin timp. Oricum, macar stiu ca sunt pe drum. Imi inchid cartea sima uit pe lista de cumparaturi (la ceea ce numesc eu "lista decumparaturi"). Pe patul meu zac noua obiecte aranjate frumos:
un telefon mobil
un iPod
o umbrela (e aprilie si suntem in Anglia)
o geanta de voiaj
câteva prosoape de hârtie (mai rezistente si mai utile decâthârtia igienica)
carti de vizita (hârtie satinata, litere in relief, font Sabon:apoteoza elegantei)
o banana (pentru energie: o sursa optima de carbohidrati)
un tub de gel KY
o cutie de prezervative Trojan.
Asez obiectele de mai sus, mai putin umbrela, intr-o sacosa denailon mica si neagra, asemanatoare celor folosite de portari. Maspal pe dinti, fac gargara cu apa de gura si ma privesc intr-ooglinda cât mine de inalta. Arat bine; de fapt, sunt chiarprezentabil. Mai presus de toate, par curat. Port o pereche depantaloni negri din in si o camasa cu mâneca lunga. Tocmai m-amspalat pe cap si m-am dat cu ceara modelatoare pentru par. Pantofiimei Hush Puppy stralucesc adorabil. Mi-am pus si o geaca asortata.Invârt umbrela neagra de parca as fi Quentin Crisp, aratând inoglinda ca un functionar public tipic englezesc.
E 10.49 seara. Parintii mei s-au culcat. Merg pe vârfuri princasa intunecata. Dalele podelei scârtâie sub picioarele mele. Trecde Samuel, motanul nostru care zace in cosul lui incalzit. Clipestespre mine suspicios, ochii ii seamana cu niste smaralde slefuite.Samuel e atotstiutor. Pisicile sunt asa, in general. Acest lucru ledeosebeste de câini, care nu stiu nimic.
Inchid usa din fata cât pot de incet. Face un clic discret - lafel de discret ca planurile mele. Merg pe cararea din gradina si mastrecor pe poarta; scârtâie putin. Arunc o privire spre fereastraparintilor mei: in camera lor e intuneric.
M-am pus pe treaba.
Fragment din Daniel Davies, "Insula Voaiorilor", in pregatire laEditura Pandora M
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
