De mare răsunet încă de la apariţie, în 1999, tradusă în numeroase limbi, cartea de faţă este o istorie economică şi culturală a lumii pe parcursul a cinci secole de modernitate, ce încearcă să explice inegalitatea dintre naţiuni în principal pe baza trăsăturilor culturale şi a instituţiilor în care acestea se reflectă. Dovedind o excepţională erudiţie, analiza lui Landes înaintează de la diferitele regiuni ale lumii la ţările din respectivele zone, uneori cu paralele foarte interesante, precum cele între Marea Britanie şi Spania sau China şi Japonia.
Răspunsuri la geografie: Europa şi China; Excepţionalismul european: o cale diferită; Inventarea invenţiei; De la descoperiri la imperiu; Câştigători şi perdanţi; E nevoie de bani ca să faci bani; Calea sud-americană; Restauraţia Meiji; Cum am ajuns aici? Şi încotro ne îndreptăm?
David S. Landes este profesor emerit de economie la Harvard, doctor al aceleiaşi universităţi. A mai publicat Revolution in Time (1983), Dynasties: Fortunes and Misfortunes of the World's Great Family Businesses (2006).
Inventarea invenţiei
Când Adam Smith a scris despre aceste lucruri în secolul al XVIII-lea, a subliniat faptul că diviziunea muncii şi lărgirea pieţei încurajează inovaţia tehnologică. În realitate, exact asta s-a întâmplat în Europa Evului Mediu - una dintre cele mai inventive societăţi pe care le cunoscuse istoria. Unii dintre cititori ar putea fi surprinşi: multă vreme, aceste secole au fost considerate un interludiu sumbru între măreţia Romei şi genialitatea Renaşterii. Acest clişeu nu mai ţine în ceea ce priveşte chestiunile de ordin tehnologic.
Câteva exemple:
1. Roata hidraulică. Le fusese cunoscută şi romanilor, care începuseră să facă lucruri interesante cu ea în ultimul secol al imperiului, după ce luaseră sfârşit cuceririle, iar rezerva de sclavi se micşorase aproape complet. Însă atunci era prea târziu; ordinea şi comerţul se prăbuşeau. E posibil ca acest dispozitiv să fi supravieţuit pe proprietăţile Bisericii, unde îi deconecta pe clerici pentru rugăciune. În orice caz, a fost reactivată în secolele al X-lea şi al XI-lea, multiplicându-se cu uşurinţă într-o regiune cu ploi considerabile şi cursuri omniprezente de apă. În Anglia, această insulă periferică, întârziată, registrul cadastral din 1086 a indicat existenţa a 5.600 de astfel de mori; Continentul avea mult mai multe.
Şi mai impresionant este modul în care a evoluat tehnica hidraulică. Proiectanţii au sporit presiunea şi eficacitatea construind diguri şi iazuri şi aliniind roţile pentru a utiliza energia în scădere pentru diverse sarcini, începând cu cele care necesitau energia maximă şi tot aşa, în mod descrescător. În acelaşi timp, inventarea sau îmbunătăţirea dispozitivelor auxiliare - manivele, transmisia prin roţi dinţate - au permis folosirea energiei de la distanţă, schimbarea direcţiei sale, transformarea ei din mişcare rotativă în mişcare rectilinie şi aplicarea ei într-o gamă tot mai largă de sarcini: nu numai la măcinarea cerealelor, ci şi la presarea ţesăturilor, transformând astfel industria lânii; forjarea metalului; rularea şi tragerea tablei şi a sârmei; pasarea hameiului pentru bere; transformarea ţesăturilor în amestec de celuloză pentru hârtie. "Hârtia, care a fost produsă cu ajutorul mâinilor şi picioarelor vreme de circa o mie de ani după inventarea ei de către chinezi şi adoptarea de către arabi, a fost produsă mecanic de îndată ce a ajuns în Europa medievală, în secolul al XIII-lea. (...) Hârtia călătorise aproape jumătate de glob, însă nici o cultură sau civilizaţie din drumul său nu încercase să o producă mecanic." Europa, spre deosebire de orice altă zonă, era o civilizaţie bazată pe energie.
2. Ochelarii. O chestiune aparent banală, genul de lucru ce pare atât de comun, încât ajunge să fie banal. Cu toate acestea, inventarea ochelarilor a dublat viaţa profesională a meşteşugarilor calificaţi, mai ales a celor care aveau meserii de fineţe: scribii (cruciali înaintea inventării tiparului) şi cititorii, creatorii de instrumente şi unelte, ţesătorii, muncitorii metalurgi.
Problema este de natură biologică: întrucât cristalinul ochiului uman devine mai dur în jurul vârstei de 40 de ani, generează o afecţiune similară prezbitismului (de fapt, presbiopie). Ochiul nu mai poate focaliza obiectele situate în apropiere. Însă, în jurul vârstei de 40 de ani, un meşteşugar din Evul Mediu se putea aştepta pe bună dreptate să mai trăiască şi să muncească încă 20 de ani, cei mai buni ani din viaţa sa profesională... dacă putea să vadă cum se cuvine. Ochelarii au rezolvat această problemă.
Credem că ştim unde şi când au apărut pentru prima oară ochelarii. Lupele şi cristalele neprelucrate (lapides ad legendum) fuseseră descoperite mai devreme şi folosite la citit. Şiretlicul consta în prelucrarea lor în vederea reducerii distorsiunilor şi în montarea unei perechi într-un dispozitiv ce putea fi purtat, pentru a avea mâinile libere. Se pare că acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară la Pisa, spre sfârşitul secolului al XIII-lea. Avem un martor contemporan (1306) care afirmă că îl cunoştea pe inventator:
Nu toate artele (în sensul de arte şi meşteşuguri) au fost descoperite; acestea nu se vor termina niciodată. În fiecare zi, am putea descoperi câte o nouă artă. (...) Nici 20 de ani nu au trecut de când a fost descoperită arta creării ochelarilor, care îi ajută pe oameni să vadă bine, o artă care se numără printre cele mai bune şi mai necesare în lume. A trecut atât de puţin timp de când a fost inventată o nouă artă, care nu a existat înainte. (...) Eu însumi l-am văzut pe cel care a descoperit şi a practicat această artă şi am stat de vorbă cu el.
Evident că aceste lentile convexe nu erau uniforme sau de calitatea unei reţete din zilele noastre. Însă tehnologia optică medievală, oricât ar fi fost ea de primitivă, a fost salvată de natura dificultăţii: lentilele ce corectează presbiopia nu trebuie să fie extrem de precise. Principala lor funcţie este aceea de a mări şi, deşi unele măresc mai mult decât altele, mai toate le sunt de folos celor care le poartă. Iată de ce oamenii împrumută uneori ochelarii altora pentru a citi meniul unui restaurant şi de ce magazinele cu produse ieftine au la vânzare cutii întregi de astfel de ochelari. Clientul probează pur şi simplu câteva perechi şi o alege pe cea mai potrivită. Miopii nu pot face asta.
Acesta a fost începutul. Până la jumătatea secolului al XV-lea, Italia, cu precădere Florenţa şi Veneţia, producea mii de perechi de ochelari, prevăzute atât cu lentile concave, cât şi convexe, pentru miopi, dar şi pentru presbiopi. De asemenea, cel puţin florentinii (dar se pare că nu numai ei) au înţeles că acuitatea vizuală scade odată cu vârsta şi, prin urmare, au făcut conceput lentile convexe de forţe diferite, pentru cinci ani, şi lentile concave pentru doi, permiţându-le utilizatorilor să cumpere mai multe deodată şi să le schimbe în timp.
Ochelarii au permis executarea sarcinilor de fineţe şi utilizarea instrumentelor delicate. Dar şi reciproca este valabilă: ochelarii au încurajat inventarea instrumentelor fine, orientând Europa într-o direcţie de negăsit altundeva. Musulmanii ştiau să folosească astrolabul, dar cam atât. Europenii au mers mai departe, inventând instrumente de măsură, micrometrul, freza-modul (pentru prelucrarea roţilor dinţate) - o mulţime de instrumente asociate cu măsurătoarea şi controlul de precizie. Astfel, ei au pus bazele maşinăriilor articulate cu componente montate.
Lucrul aproape de ochi: când alte civilizaţii l-au făcut, l-au făcut printr-o acomodare de lungă durată. Mâna era cea pricepută, nu ochiul şi unealta. Ei au obţinut rezultate remarcabile, însă nici o piesă nu semăna cu alta; în vreme ce Europa se îndrepta deja spre copiere - mai întâi producţie în cantitate mare şi apoi în masă. Mai mult decât atât, această ştiinţă a lentilelor a reprezentat o bază pentru progresele optice ulterioare, şi nu numai în Italia. Atât telescopul, cât şi microscopul au fost inventate în Ţările de Jos în jurul anului 1600 şi s-au răspândit cu repeziciune de acolo.
Europa s-a bucurat de un monopol al lentilelor de corecţie vreme de 300-400 de ani. În realitate, ele au dublat forţa calificată meşteşugărească, sporind-o şi mai mult dacă luăm în considerare valoarea experienţei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
