Ziarul de Duminică

BULETIN DE STIRI / Vara in Qimper, iarna-n Bucuresti

BULETIN DE STIRI  / Vara in Qimper, iarna-n Bucuresti
17.06.2009, 16:07 24

Actualitatea culturală "se aude" şi online

Radio România Cultural a lansat, pe 15 iunie, proiectul "www.radiocultura.ro", un portal cultural multimedia online. RadioCultura (www.radiocultura.ro) difuzează informaţii despre evenimentele viitoare, interviuri la cald despre evenimentele in curs de desfăşurare şi retrospective şi evaluări ale evenimentelor recent incheiate. Informaţiile sunt actualizate zilnic şi pot fi accesate in format audio, ca text, fotografii sau video.
Astfel, cei care au ratat matinalul de actualitate culturală "Espresso", emisiunea "Expresul de seară" ori una dintre emisiunile de actualitate, comentarii şi dezbateri culturale ale postului Radio România Cultural pot asculta cele mai interesante reportaje şi interviuri ale zilei la RadioCultura, in aceeaşi zi. Pe portal se vor regăsi şi cele mai importante ştiri culturale ale momentului. De asemenea, portalul RadioCultura le oferă celor interesaţi posibilitatea de a asculta live postul Radio România Cultural, de a se informa despre programul săptămânal al postului şi de a accesa link-uri către paginile emisiunilor. In plus, portalul RadioCultura găduieşte blogurile şi site-urile unora dintre emisiunile postului Radio România Cultural: "Nobel România", "Noua Revistă Vorbită", "Dimineaţă crossover", "Timpul prezent" şi "Cultura.net".
 
Fascinaţia Bretaniei asupra pictorilor români
Joi, 11 iunie, a avut loc la Quimper (Franţa) vernisajul expoziţiei "Pictori români in Bretania" (1880-1930), manifestare organizată de Muzeul Naţional de Artă al României in colaborare cu Muzeul Departamental Breton din Quimper, sub inaltul patronaj al Ambasadei României in Franţa, al Ambasadei Franţei in România şi al Institutului Francez in Bucureşti. Expoziţia este deschisă publicului francez in perioada 12 iunie - 4 octombrie. Ea face parte dintr-un proiect mai amplu, ce include mai multe manifestări culturale dedicate României, printre care expoziţia de fotografie en plein-air "Peuples de Roumanie. Arcades du musee, sur les quais" (Muzeul Departamental Breton din Quimper), expoziţia "Victor Brauner (1903-1966), Peintures et dessins" (Muzeul de Belle-Arte din Brest) şi Săptămânile Muzicale din Quimper.
"Pictori români in Bretania" reuneşte 77 de lucrări de pictură şi grafică selectate din patrimoniul MNAR. Acestea au fost realizate in Bretania de către artiştii români care au activat aici in perioada cuprinsă intre sfârşitul secolului al XIX-lea şi cel de-al doilea război mondial: Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu (vezi in arhiva foto tabloul sau "Strada din Vitre"), Theodor Pallady, Eustaţiu Stoenescu, Iosif Iser, Jean Al. Steriadi. O a doua expoziţie va avea loc la sediul Muzeului Naţional de Artă al României, in perioada 5 noiembrie 2009 - 7 februarie 2010. Ea va cuprinde, alături de operele artiştilor români care au pictat in Bretania, o amplă selecţie cu lucrări de pictură, grafică şi sculptură, alături de obiecte de artă populară şi costume, ceramică şi piese de mobilier din colecţia Muzeului Departamental Breton din Quimper.
 
Gellu Naum, omagiat la Veneţia
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a găzduit joi, 11 iunie, un eveniment poetic de excepţie, dedicat personalităţii unuia dintre cei mai importanţi poeţi români, Gellu Naum (1915-2001). Cu această ocazie, traducătorul şi italienistul Geo Vasile a susţinut o conferinţă şi a prezentat publicului veneţian antologia in limba italiană „La quinta essenza/ A cincea esenţă", apărută la Edizioni din Treviso in 2006. „Opera poetică a lui Gellu Naum, unică in România prin matricea stilistică inconfundabilă, dar şi prin obstinata aventură ontologică, cea de a descoperi preţul redempţiunii din exilul nostru in istorie, propulsează poezia română contemporană la cota de vârf a celei europene, legitimând totodată autenticitatea visului poetic fără frontiere", afirmă Geo Vasile in studiul introductiv, intitulat „Pelerin intre lumi".
Alături de traducător, au luat cuvântul Luana Zanella, asesorul Veneţiei pentru cultură, poetul Paolo Ruffilli şi criticul literar Silvana Tamiozzo, profesor de literatură italiană contemporană la Universitatea Ca’ Foscari.
Cu această ocazie, lui Geo Vasile i-a fost inmânată o medalie din partea Primăriei orasului Veneţia, in semn de recunoaştere a meritelor sale deosebite in promovarea relaţiilor culturale româno-italiene.
 
Radu Afrim triumfă in Odeon
Regizorul Radu Afrim a avut o premieră de succes cu Teatrul Naţional din Timişoara pe scena Odeonului parizian (vezi foto), cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris. "Boala familiei M" de Fausto Paravidino a umplut sala Atelierelor Berthier, o fostă uzină reamenajată intr-un insolit spaţiu dramatic. In perioada 11-21 iunie, au loc la Paris zece reprezentaţii cu spectacolul care a primit anul acesta Premiul UNITER pentru scenografie (Velica Panduru). Odeon – Theatre de l’Europe este unul dintre cele cinci teatre naţionale din Franţa şi invită regulat pe scenele sale spectacole europene de mare ţinută. Inaugurat in 1782 de regina Maria Antoaneta, el a văzut de-a lungul timpului premiera "Nunţii lui Figaro" de Beaumarchais (1784), triumfurile romanticilor (1829-1832) sau ale lui Sarah Bernhardt. La premiera recenta au participat personalităţi ale vieţii teatrale pariziene, printre care criticul George Banu şi numeroşi administratori de teatre franceze.
 
Noua decenii cu Ion D. Sirbu
In perioada 17-27 iunie, la Craiova au loc manifestările grupate sub genericul "Ion D. Sirbu – posteritatea scriitorului. 90 de ani de la naştere, 20 de ani de la moarte". Proiectul (director: Ioan Lascu) se realizeaza prin contribuţia Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova, a Universitatii din Craiova – Facultatea de Litere si a Teatrului Naţional „Marin Sorescu". Finanţatorii proiectului sunt Consiliul Judeţean Dolj şi Loteria Română. Proiectul a debutat cu un ciclu de conferinţe pe tema "Ion D. Sirbu – secretar literar la Naţionalul din Craiova", urmate de un spectacol-lectură cu fragmente din câteva piese scrise de Ion D. Sirbu, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu". O expoziţie documentară pe aceeaşi temă este amenajată in foaierul Naţionalului craiovean. Sâmbătă, 20 iunie, şi miercuri, 24 iunie, de la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman", vor putea fi audiate lecturi publice in limbile română, franceză şi engleză efectuate de catre tinerii traducători membri ai cercului de profil INTERCULTURA de la Facultatea de Litere. Opera vizată va fi "Jurnalul unui jurnalist fără jurnal". Ciclul se va incheia in ziua de 27 iunie, la Biblioteca franceză „Omnia", cu lucrările colocviului naţional "Raporturi valorice şi estetice stabilite intre opera antumă şi opera postumă a lui Ion D. Sirbu". Vor participa unsprezece cadre universitare, cercetători şi scriitori din Iaşi, Piteşti, Petroşani şi Craiova, printre care Elvira Sorohan, Nicolae Oprea, Marius Ghica, George Popescu, Mihai Barbu. La finalul simpozionului va fi citit un text scris de Paul Goma special pentru acest moment. Comunicările participanţilor vor fi publicate ulterior in corpusul unui volum intitulat "Caietele Colocviului Naţional Ion D. Sirbu, Craiova, 27 iunie 2009". Pentru a incununa manifestările, duminică, 28 iunie, in ziua implinirii a nouă decenii de la naşterea scriitorului, la Petroşani, pe zidurile a trei clădiri unde a locuit cândva acesta, vor fi dezvelite, cu concursul Sindicatului Liber al Minei Livezeni, plăci comemorative.
 
Regizori, Uppsala va asteapta!
Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala, cel mai important de acest fel din Suedia, primeşte inscrieri in competiţie până pe 30 iunie. Manifestarea este recunoscuta de Academy of Motion Pictures Arts and Sciences, iar cea de-a 28-a ediţie se va desfăşura in perioada 19-25 octombrie. In fiecare an se proiectează in jur de 300 de scurtmetraje, organizate in cinci secţiuni. Prezenţa filmelor româneşti in festival a fost in ultimii ani din ce in ce mai vizibilă: in 2007, Marele Premiu a revenit scurtmetrajului "Lampa cu căciulă" de Radu Jude, iar in 2008 scurtmetrajul "Interior. Scara de bloc" de Ciprian Alexandrescu a primit Premiul Juriului. Persoană de contact: Simona Buzatu, simona.buzatu@rkis.se, tel: 0046.820.76.00.
 
Brancusi-fotograful a ajuns la Varsovia
Fotografiile lui Constantin Brâncuşi, artistul român cu cea mai mare expunere internaţională, sunt prezentate pentru prima oară in Polonia, in cadrul unui proiect realizat de ICR Varşovia in parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României şi cu Muzeul Naţional de Artă al Poloniei. La moartea sa, in 1957, Brâncuşi a lăsat in urmă peste 560 de negative şi mai mult de 1.000 de fotografii. Expoziţia „Constantin Brâncuşi - fotograf" cuprinde 40 de tiraje actuale ale unor fotografii originale care il infăţişează pe marele sculptor in atelierul său parizian, precum şi o serie de sculpturi celebre sub diferite unghiuri sau in diferite stadii de realizare. Acestea vor fi expuse, timp de o lună şi jumătate, la Galeria „Krolikarnia" a Muzeului Naţional de Artă al Poloniei, situată intr-un vechi palat aristocratic din centrul Varşoviei. Vernisajul a avut loc pe 18 iunie, iar expoziţia va rămâne deschisă publicului până in2 august.
 
„Art Basel" 2009 in versiune clujeana
Calin Stegerean, directorul Muzeului de Arta Cluj-Napoca, a participat la Basel (Elvetia) la a 40-a editie a Targului de Arta „Art Basel", desfasurata in perioada 10-14 iunie. La aceasta editie, programul „Art Basel Conversations" a prilejuit intalnirea cu nume de marca ale artei contemporane fie din zona productiei de opere de arta, fie din cea muzeala consacrata sau a galeriilor de elita ale lumii, sub semnul a trei teme: Productie artistica/ Colectionarea performantei, Viitorul Muzeului/ Frontiere digitale si Public/Privat. Institutiile: un timp al crizei sau al oportunitatilor? Cu acest prilej, directorul Muzeului de Arta Cluj-Napoca a stabilit contacte cu Klaus Biensenbach – curator sef al Muzeului de Arta Moderna din New York, Martin Roth - director general al Muzeului de Arta din Dresda, Christine Macel - curator sef al Centrului Pompidou Paris, Lars Nittve - directorul Muzeului de Arta Moderna din Stockholm, urmand ca acestea sa se concretizeze in colaborari viitoare. Cu aceeasi ocazie, celebrul artist si regizor american Robert Wilson a fost invitat sa sustina o conferinta la Muzeul de Arta Cluj-Napoca in cursul anului 2010. Detalii la www.artbasel.com In imaginea din arhiva foto: Robert Wilson primind catalogul de prezentare al Muzeului de Arta Cluj-Napoca, Art Basel, 11 iunie 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO