Expulzari si devastari
Instalarea Guvernamantului General si a intregii structuri a administratiei de ocupatie la Bucuresti creeaza mari probleme mai intai de incartiruire. „Se cer birouri peste birouri, scrie Lupu Kostaki. Si locuinte pentru personal, pe cat mai aproape posibil de acele birouri, apoi si birourile sa nu fie prea departe unele de altele. Primarul si Prefectura Politiei depun toata activitatea si bunavointa si abia pot satisface in parte cerintele; se mai adauga faptul ca multi ofiteri se asezasera in cate o casa intreaga si se opuneau a mai primi pe altii, incat trebuia necontenit a interveni la comandatura sa ia masuri...".
Erau amenintari cu expulzarea pentru multi proprietari. „Servitoarele straine de pe la cei fugiti contribuiau in mod simtitor la inmultirea greutatilor. Ele chemau ofiterii, le aratau unde stapanii isi aruncasera din obiecte, acestia se instalau prin case, scoteau lucrurile de prin locurile inchise, care se stricau, se furau si tot servitoarele denuntau pe rudele stapanilor lor... si reclamau la autoritati". Anchetele mergeau greu pentru ca presupuneau participarea unui ofiter german. In provincie erau conace devastate, furturi de cereale, de vite. E cunoscuta, de pilda, devastarea palatului Marthei Bibescu de la Mogosoaia. Erau si chemari la rascoala raspandite prin afise de tot felul. Aveau loc acte de vandalism. Palatul Mogosoaia al Martei Bibescu e devastat de armatele de ocupatie, dar si de tarani.
Cu venirea iernii (si a fost una dintre cele mai grele ierni, pentru a adeveri vorba ca o nenorocire nu vine niciodata singura), problemele se inmultesc agravant. „Iarna tare, scumpetea si lipsa faceau viata grea, scrie Lupu Kostaki. Pensionarii, functionarii ramasi fara servicii, femeile mobilizatilor, ale caror fonduri fusesera luate in Moldova, toti acestia... veneau la minister...". De bine, de rau in teritoriul ocupat se mai putea inca supravietui. In Moldova ramasa libera, situatia era mult mai critica in aceasta cumplita iarna. Ca de altfel in toate tarile beligerante. In Germania, in iarna 1916-1917, mor 750.000 de oameni.
Economia de razboi
Statul major economic colecta si distribuia proviziile si controla economia de razboi. Necesitatile populatiei inamice erau si ele luate in considerare, dar treceau totdeauna pe planul doi. Erau luate in discutie „numai in masura in care slujeau la supravietuirea populatiei si cresterea productiei". Prin Statul Major Economic se asigura expedierea in Germania a proviziilor, se asigurau recolta, incadrarea populatiei in productie, exploatarea a tot ceea ce tara putea produce, reorientarea fabricilor si atelierelor existente, intretinerea trupelor de ocupatie si de pe front, distribuirea alimentelor... Statul Major Economic e cel care rationalizeaza sever consumul localnicilor, face rechizitii si confiscari, concesioneaza bunurile economice... Sub coordonarea sa, in primele luni de ocupatie se fac insamantarile, se restabilesc mijloacele de transport, se reia exploatarea petrolului.
Elke Bomemann, in lucrarea sa "Der Frieden von Bukarest 1918", surprinde reactia unor romani la efortul constructiv al Centralilor in chestiunile administrative: „Lor li se pare o prostie. Afacerile publice exista pentru ca sa te imbogatesti. Cu atat mai mult afacerile unui popor strain".
Strazi cu nume germane
Nu-i mai putin adevarat ca, in meticulozitatea lor, germanii dau nume germane si strazilor. „Comandatura germana a botezat acum toate strazile si pietele si a pus frumoase placute de lemn cu numele strazilor la colturile acestora. Asa taranii stiu cel putin cum se numeste strada in care s-au nascut si unde vegeteaza o parte a vietii lor. Chiar si soldatii nostri au aflat acum adresa noastra stradala. Asadar locuim la coltul strazilor Hindenburg si Ludendorff. Rareori le-a fost dat soldatilor sa se afle intr-un colt asa de distins din punct de vedere strategic. Strada principala se numeste, desigur, strada imparatul Wilhelm, strazile laterale poarta numele aproape al tuturor comandantilor de armate, iar drumurile care duc in sus pe coasta dealului sunt numite dupa aviatori vestiti. Acolo, in cartierul aviatorilor, exista si o strada Immelmann, un drum Bolke, o piata Zeppelin". Sunt comentariile lui Otto Velburg, cu ironia de rigoare.
Diverse incercari ale administratiei militare germane de a impiedica „bacsisul" n-au succes. Mai curand se produce fenomenul invers, soldatii germani preluand obiceiuri locale, cum aflam de la Otto Velburg sau din marturiile adunate de Elke Bomemann. Kurt Tucholsky, un subofiter de 28 de ani din Berlin, transferat in aprilie 1918 in armata de ocupatie din Romania, unde a condus o unitate de politie, personaj foarte cunoscut in epoca interbelica, da si un alt exemplu de corupere a germanilor. El descrie atmosfera de la Trocadero, unde „aproape fiecare soldat are aici o fata; toti se poarta absolut fara jena. In nise se afla ofiterii, aproape toti insotiti de femei; blanuri si briliante stralucesc de acolo. O orchestra de tigani canta pentru dans. Aici se petrece foarte vesel".
Nemultumirea lui Mackensen
Mackesen da un ordin tuturor ofiterilor: „Zilnic se pot observa in Bucuresti ofiteri care se arata in public cu femei, pe strada, in restaurante, in teatre, femei a caror societate ar trebui mai degraba sa nu o caute. Aceasta purtare batatoare la ochi este in masura sa dezonoreze numele de german in strainatate. Un ofiter trebuie sa fie intotdeauna constient ca faptele sale, mai ales intr-o tara inamica, sunt obiectul unor observatii atente, nu in ultimul rand din partea populatiei civile decente. Nu este o onoare sa te bucuri de favorurile unor tinere decazute, care se daruiesc fara nici un spirit national adversarului. Noi, germanii, avem obligatia de a ridica chiar si moralul popoarelor supuse. Astept, asadar, ca de acum inainte, fiecare ofiter german sa fie constient de aceasta inalta indatorire".
Ce diferenta fata de spiritul nazist! Era inca influenta armatei prusace si a mentalitatilor acesteia. Pe de alta parte, un astfel de ordin n-a avut efect. Prea era plin Bucurestiul de „perechiuse si concubinaje". Si nu doar Bucurestiul. Velburg observa la Slobozia plimbarea cu trasura a adjutantului, acompaniat de o frumoasa romanca, si a plutonierului batalionului si interpretului Anton, „amandoi cu surogate de sotii. Nu este deja situatia din Rusia?"
Gesturi culturale
Ce se intampla in Romania ocupata se intampla, desigur, si in alte parti pe unde existau armate de ocupatie. Comertul cu carne vie era infloritor pretutindeni. Cu atat mai mult in 1918, cand toti se saturasera de razboi. Administratia militara germana, scrie C. Kiritescu, a fost „un fenomen istoric, social si economic de cea mai mare importanta prin intentiunile ce dovedeste, prin rezultatele pe care le-a dat, prin consecintele ce a avut sau putea sa aiba si prin invatamintele ce putem trage. Caci mai presus de resentimentele ce in mod fatal decurg din regimul tiranic intemeiat de ocupant, cu scopul de a stoarce toata vlaga poporului robit si a-l cufunda in mizerie si umilinta, dreptatea si propriul noastru interes trebuie sa ne faca sa recunoastem ca germanii si austriecii au pus in aceasta exploatare o metoda si un spirit practic, o pricepere, o energie si o munca care au dus la rezultate uimitoare si care, in multe privinte, sunt prilejuri de meditatie si imitatie".
De pilda, in Romania, cum facusera si in alte spatii ocupate de ei, germanii creeaza o comisie care sa se ocupe de protectia obiectelor de arta si a monumentelor. La noi, ea era condusa de capitanul dr. L. Volkmann si avea ca referent de arta pe prof. dr. Heinz Braune. Un personaj important acest referent. Era directorul Muzeului de Arte Plastice al Sileziei din Breslau. Cei doi au in jurul lor colaboratori care intocmesc liste cu obiectele muzeelor si colectiilor. In Bucuresti ei au drept institutii de interes: Muzeul National de Istorie si Arheologie, Muzeul Etnografic de Arta Populara, Galeria de Pictura din Parcul Carol, Colectia Grigorescu de la Ateneu si toata Colectia Societatii Ateneu, Colectia de Carti si Manuscrise a Academiei Romane, Colectia de Arta Bisericeasca a Casei Bisericii de la Ministerul Instructiunii, acelea de la muzeele Kalinderu, Aman, de Istorie Naturala, Simu, Colectiile din Palatul Regal de la Bucuresti, de la Cotroceni si, in plus, cele de la Peles. Dintre biserici, comisia e interesata de Manastirea Vacaresti.
Se fac protocoale cu toate obiectele de arta care au fost luate si duse in Rusia „pentru ca mai tarziu (comisia, n.n.) sa nu fie facuta raspunzatoare de disparitia lor". Comisia incredinteaza unor cercetatori germani documentare pentru lucrari stiintifice. Asa apar in 1918, la Leipzig, cartea lui Wilhelm Janacke dedicata casei boieresti si casei taranesti din Valahia si studiul lui Carl Schuchhardt despre Valul lui Traian in Dobrogea, publicat in "Abhandlungen der Preussischen Akademie der Wissenschaften Phil.-hist", 12, 1918.
Alte gesturi culturale ale autoritatilor germane de ocupatie au fost deschiderea, in noiembrie 1917, a Universitatii Germane de Etape, unde a tinut prelegeri, intre altii si arhiepiscopul de Munchen, Michael von Faulhaber, care a oficiat si liturghii prin tara. La aceasta universitate, in cadrul unui banchet de razboi, participa si Mackensen. Feldmaresalul ia parte si la redeschiderea Facultatii de Medicina: „Numai noi, <<barbarii>> germani, am izbutit sa facem asa ceva", declara el cu mandrie prusaca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
