CONTRIBUTII/ Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (IV). Republica tainuita

Continuam sa publicam fragmente din aceasta lucrare cereprezinta o premiera in literatura romaneasca de specialitate sireprezinta o prezentare exhaustivaa istorieiprimului guvern revolutionar romanesc, din iunie-septembrie1848. Emanuel Badescu a reusit sa reinvie evenimentele de la1848 zi dupa zi, aproape ora dupa ora, transformand istoria acelorzile intr-un remarcabil text, care se citeste pe nerasuflate sicare, in plus, e doldora de informatii, majoritatea inedite. Faptsi mai interesant, autorul incearca sa dea un raspuns unui sir deintrebari suspendate pana astazi.

Ideea de a instala o garda de revolutionari la Palatul Bibescua salvat revolutia pentru cel putin trei zile. Surprinsi de numarulmare de trasuri ce urcau Dealul Mitropoliei, gardistii auinstiintat guvernul. "Proprietarii" se intalneau cu mitropolitulNeofit II. Informat - probabil de vreun subaltern al lui Neofit -despre rostul acestei intalniri sau convocari, guvernul a recurs lastratagema care ii adusese victoria la 11 iunie - utilizareamaselor -, misiune care i-a revenit, mai mult ca sigur, lui IonBratianu, omul din umbra. Se aflase ca, spre deosebire de Bibescu,mitropolitul intentiona sa cheme trupe tariste pentru restabilirearegimului regulamentar. Iata sensul acelei convocari... Filierasecreta si-a probat inca o data eficienta. Intr-un timp-record, miide bucuresteni au inconjurat Dealul Mitropoliei, agitand steaguri,scandand lozinci, dar si cuvinte amenintatoare. De teama casituatia sa nu-i scape de sub control, guvernul l-a delegat peprefectul politiei sa calmeze spiritele si sa decida in numele sau.Cu aceasta imputernicire subinteleasa din derularea faptelor, C.A.Rosetti a reusit nu numai sa linisteasca oamenii. I-a umilit peconspiratori si a pus bazele singurului sistem democratic care afunctionat, de la prabusirea coloniilor grecesti pana astazi, peteritoriul romanesc! A instaurat Kyria Ecclesia, adunarearegulata a poporului. Celebra colina Pnyx era acum DealulMitropoliei din Bucuresti, de maine va fi Dealul Filaret. Poate cas-a datorat intamplarii, fiind produsul imprejurarilor: poporulcerea, avea pretentii, posibil sugerate de agentii lui Bratianu -vatafii de mahala - si, pentru a se linisti, cererile si optiunilelui i-au fost satisfacute. Din acest moment, poporul va fi mai multdecat un personaj politic, va fi o institutie care, uneori, vaignora si guvernul, si locotenenta domneasca, insa fara a devia inanarhie. Participand la actul politic, se autoeduca, adopta o nouamentalitate, in opozitie absoluta fata de cea exprimata de dictonul"Capul plecat sabia nu-l taie". Proprietarii au fost obligati sa seumileasca dinaintea acestei forte neprevazute, mintind ca auintentii curate si ca au venit la mitropolit ca la primul dintre"batranii" tarii pentru "a se intelege cu guvernul" asupra"masurilor de luat". Tot acolo a fost citita si lista cu membriinoului guvern - numit provizoriu -, fiecare nume fiind propus spreavizare poporului. Pe aceste meleaguri nu se mai intamplase asaceva de 1.500 de ani... Functia de principe se divizase in douaramuri: una era guvernul provizoriu, cealalta - ecclesia -, in 14iunie, formata numai din bucuresteni. Noua stare de fapt a facut,din nefericire, repede uitata domnia si atitudinea patriotica alelui Gheorghe Bibescu. Spre pranz, nimeni nu isi mai amintea de el.Orasul fierbea, cetatenii de rand si proprietarii abia acumresimteau suflul fierbinte al "bombei" ce explodase la 11 iunie. Peaceeasi lungime de unda, guvernul a emis primele decrete privinddrapelul national, desfiintarea rangurilor civile, desfiintareacenzurii, infiintarea garzii nationale, comandant al guardiei dinCapitala fiind numit colonelul Scarlat Kretzulescu, inlaturarea"pedepsei degradatoare cu bataia". In Piata Vorniciei, de laizvorul Podului Targovistei, a instalat statuia de stucreprezentand Libertatea, conceputa de Constantin Rosenthal simodelata de italianul Felipe Oliva, care isi avea atelierul lacativa pasi distanta. Intr-un tarziu si-a amintit si de abdicarealui Bibescu, motivand faptul ca, "simtindu-se slab de boala",acesta hotarase sa paraseasca tronul. In nota aparuta in "PrunculRoman", guvernul omite sa mentioneze ca, domnul trecandu-i toataputerea, avea si functia de locotenenta domneasca. Desi, in liniigenerale, era acelasi, se prefera provizoratul, sugerandu-se caguvernul de acum era produsul "imprejurarilor grele" prin caretrece Patria de la abdicarea lui Voda. Prin aceasta se rupealegatura cu trecutul. Se gandeau republicanii din guvern laproclamarea republicii?! Era devreme si, in context geopolitic, arfi fost o gafa monumentala, curata sinucidere. Pe de alta parte,guvernarea fara un monarh echivala cu o guvernare republicana, iarca tip de regim guvernarea prin decrete-lege insemna dictatura. Cumnici sistemul de guvernamant, nici regimul nu puteau fi recunoscuteoficial, ele au fost trecute sub tacere, acceptandu-se formalarbitrajul ecclesiei, dar cu incepere din 15 iunie!

In dupa-amiaza zilei de 14 iunie, ideea arbitrajului adunariipopulare inca nu aparuse; mai mult, Proclamatia nr. 20, redactatade "noul" guvern patronat de Neofit, condamna cu asprime orice felde adunare, fie populara, aceasta conducand la anarhie, fieconspirativa, a "vrajmasilor revolutiei". Proclamatia a fostsemnata de Neofit si de cei patru secretari ai guvernului, intrecare I.C. Bratianu si C.A. Rosetti, tocmai cei care anulasera"complotul proprietarilor", organizand ad-hoc o adunare populara!Ceva mai tarziu, probabil dupa o analiza "la rece" a situatiei incadrul guvernului, Nicolae Golescu ii cerea lui C.A. Rosetti saadune toti boierii din Capitala pe Campul Filaretului la ora 10dimineata, alaturi de poporul de jos...

In aceasta zi, publicistica revolutionara s-a imbogatit cuinca o gazeta: "Reforma". Primul numar a fost ratat. Articolelungi, erudite, anevoie sustinute de o logica precara. ProfesorulAl.I. Kretzulescu, directorul gazetei, confunda catedra cuziaristica. Articolul sau de fond "Catre fratii romani din TaraRomaneasca" probabil ca nu a fost niciodata citit in intregime. Dinaceste cauze, gazeta deceptioneaza.

Decretul privind infiintarea garzii nationale daduse o formalegala unui fapt implinit inca din ziua de 11 iunie, cand oameni deincredere ai noului guvern au luat in primire posturile de gardaale Palatului Bibescu si, probabil, ale celorlalte institutii:Vornicia, Agia etc. A fost o masura logica, una care isi probaseutilitatea in revolutia franceza, atat in 1789, cat si in1848.

Decizia guvernului de a chema toate straturile sociale peCampul Filaretului a tinut conectata la tensiunea indusa de"Constitutie" populatia in general apatica a Capitalei. Dupa 11 si14 iunie, inca o "zi plina". Agentii lui Bratianu si, personal,C.A. Rosetti nu au avut odihna. Inca din primele ore, podurile depeste Dambovita si ulitele care sfarseau in Drumul Craiovei sau,cum i se mai spunea, Podul Calitiei, in amintirea calicilor dinmahalaua Arhimandritului, gemeau de lume si de trasuri. Dinmahalaua Vladichii, porneau spre stanga pe o ulita lunga sistramta, numita Ulita Filaret, care ducea pana la biserica Filaret,numita - nu se stie de ce - peste doua decenii Cutitul de Argint,cladita pe deal, printre vii, aproape de bariera Beilicului. Acestaera drumul direct. Cealalta posibilitate de a ajunge la CampulFilaret era Podul Beilicului sau al lui Serban-Voda, lung siintortocheat, pe care numai trasurile se incumetau sa-l parcurga.Locul de intalnire a multimii fusese stabilit la Fantana Filaret,aflata la poalele dealului, chiar in punctul din care Ulita urcaspre biserica. La o suta de stanjeni spre sud, accesul era oprit demlastinile in care se varsa paraul Lanariei, iar spre est, delivezi. Spatiul necesar adunarii era drastic limitat, putand,totusi, sa gazduiasca vreo 40-50 de mii de oameni. DescriereaFantanii Filaret, care va fi un "personaj" al revolutiei valahe, iiapartine unui contemporan, locotent-colonelului DimitriePappazoglu: "In etajul de sus era un salon mare inconjurat cusofale, cu perine rosii si cu ciucuri albi de bumbac. In mijloculsalonului se gasea o masa de stejar, inconjurata de scaune. Salonulse sprijinea pe doisprezece stalpi de piatra cu capitele si cusculpturi de flori. Acoperamantul era de olane. In salon se suia peo scara larga, pe dinafara; acoperita, sub salon, la etajul de jos,era cismeaua cu douasprezece tevi de alama, prin care se scurgeadin abundenta apa de sub dealul lui Filaret in jgheaburi demarmura, iar deasupra fiecareia dintre aceste tevi erau reliefurisculptate in marmura reprezentand cele douasprezece zodii. Deasupralor, pe o marmura mare, se vedea marca arhiepiscopala, cuinscriptia in limba romana, descriind fundarea acestui frumosmonument. Pavimentul cismelii era asternut cu marmura si cujghebulete in zigzaguri pentru scurgerea apei, care, iesind afaradin cismea, se scurgea in bolta invecinata, invascuta cu stuf".Ulysse de Marsillac completeaza aceasta descriere precizand caarhitectura fantanii amintea de Alhambra... La 15 iunie 1848,fantana, lovita de cutremurul din 1838, se apropia de sfarsitulexistentei sale. Nu mai era decat o superba ruina si este depresupus ca a fost cat de cat amenajata, in sensul ca, acoperisulfiind plin de gauri, a fost acoperita cu panza de cort.C.Colescu-Vartic aminteste si de un baldachin, insa Winterhalderarata limpede ca oratorii si-au tinut discursurile din pridvorul dela etaj. La ora zece, multimea a fost despartita in doua de un caralegoric - probabil primul dintr-o lunga serie de asemeneamanifestari - tras de patru boi "impodobiti cu panglici tricolore".In car se aflau, tinand fiecare cate un "drapel al libertatii",Henric Winterhalder si Johann Koppainig, fiind sprijiniti deFerdinand Ohm. In spatele lor, patru lucratori tipografi tipareaumii de exemplare ale unei poezii inchinate "Libertatii tiparului".Fiecare tiraj era aruncat spre multime, un mod ingenios de a facepropaganda cu "fluturasi", probabil, fara precedent in lume. Nu erasingura noutate. Dupa ce carul a fost oprit in spatele fantanii, ausosit si trasurile cu membrii guvernului. Anuntarea lor de catreactorul Aristia a facut sa izbucneasca un tunet de aplauze si deovatii. Au vorbit doar Ion Voinescu II, printre lacrimi, simitropolitul Neofit, cu fatarnicie. Mitropolitul a oficiat "oscurta slujba pentru binecuvantarea miscarii de reforma si pentrusfintirea tricolorului romanesc", a stropit cu apa sfintitapoporul, apoi, poate un actor, prieten cu Aristia, a cititarticolele "Constitutiei", dupa care mitropolitul, guvernul, gardanationala si poporul au depus, pe rand, juramantul de credinta:"Jur in numele unui Dumnezeu si pe aceasta sfanta cruce, ca voi ficredincios vointei natiei romane, aparand-o cu toate puterileimpotriva oricarui atac si asuprire. Jur ca nu voi lucra niciodatain contra intereselor natiei si ca voi tinea si apara cele 21 depunturi decretate de popor, conlucrand dupa putinta-mi si jertfindviata mea chiar pentru dansele si pentru natie". Simbioza dintreguvern si popor se crease: guvernul era emanatia poporului, puterealui era legitimata de popor, la randul sau, poporul devenea unarbitru politic, fapt nemaiintalnit in lumea moderna! Acestarbitraj constituia, in plus, o frana in cazuri de deviationism saude excese, inlaturand practic asperitatile proprii unui regimdictatorial, cum a fost cel pasoptist pana la instaurarealocotenentei domnesti. Mai mult, se poate afirma ca a fost printrecele mai blande regimuri din istoria Romaniei!

Adunarea a luat sfarsit prin alegerea sefului garziinationale. A fost investit - de fapt, reinvestit - cu aceastafoarte importanta functie Scarlat Kretzulescu, fost ofiter inarmata tarista. S-au auzit cateva voci de protest, uniipreferandu-i pe Constantin Aristia sau pe maiorul Nicolae Theologu.Desigur, protestasera oamenii lor. Incidentul nu a luat amploare,astfel incat entuziasmul si-a intrat imediat in drepturi.

Tot in aceasta zi atat de fertila s-a instaurat un obicei cudublu efect: primirea deputatiunilor de catre guvern. Este vorba dereprezentantii localitatilor sau ai tinuturilor de pe intregcuprinsul Tarii Romanesti! Urmarea pozitiva a acestor primiri afost lamurirea intelesurilor unor articole ale "Constitutiei", pede alta parte insa, guvernul era tinut in loc. Pana la urma, acesteprimiri s-au transformat in "vizite de curtoazie" absolutinutile.

Spectacolul din fata Fantanii Filaret nu a fost deloc gustatde proprietari. I-a speriat noutatea lui, sederea cot la cot cu"vagabonzii", cu "craii" etc., inimaginabila pana atunci,participarea poporului la actiunile politice, girul dat de popor,perceput ca o ofensa si ca un simptom al anarhiei, i-a ingrozitdepunerea juramantului. Din discursul lui Ion Voinescu II nuintelesesera mare lucru, nu din vina textului citit de acesta, dealtfel foarte clar. Intr-un fel, problema proprietarilor era atuturor neinitiatilor, indiferent de avere. Principiile noiinscrise in "Constitutie" si garantate de articolul 22 pacatuiauprin generalitate. Trebuia ca ele sa fie decodificate, iar ceipriceputi in asa ceva puteau fi numarati pe degetele unei singuremaini: Rosetti, Balcescu, Eliade, poate Bratianu. Presa pasoptistasi epistolarul exilului dezvaluie fara putinta de tagada acesthandicap: majoritatea initiatilor se exprimau greoi, neconvingator,nemaivorbind de lipsa lor de unitate. De aici au izvorat desele"comploturi" ale proprietarilor si lungul sir de "deputati" care,laolalta, vor consuma o buna parte din timpul guvernarii. Dinfericire, fara sa fi depus vreun efort, guvernul a beneficiat de ovasta retea de spioni voluntari: "coconasii" marilor boieri, fiiimarilor negustori, fii de arendasi, lachei si slujitori. LaVornicie, era un du-te-vino continuu. Revolutia, in ciudaconvingerii lui George G.Bibescu, a avut multi sustinatori, chiardaca unii nu prea aveau habar de sensurile multiple ale"Constitutiei"; pur si simplu doreau o schimbare in societatearomaneasca, exemplul Frantei, tara de origine a noii "schimbari",unde studiasera majoritatea membrilor guvernului, dar si fostulDomn, urmarindu-i ca o obsesie. De la acesti "coconi" fanatizati deimaginea Frantei si, poate, frustrati de vecinatatea Orientului,guvernul revolutionar a aflat imediat ca parintii lor conspirauiarasi, planuind sa-i atraga de partea lor si pe "proprietarii faraobarsie", pe negustori, ciocoi etc., pana de curand dispretuiti.Chiar in acea zi a aparut lipita pe ziduri, in mahalalele centraleale Capitalei, "Proclamatia Guvernului Provizoriu catreproprietarii de mosii". Textul ei linistitor trebuia sa-i dezbinepe conspiratori. Nu s-a intamplat asa, dimpotriva. Nu era si nu vafi singura problema. Pe neasteptate, la finele unei fructuoasesedinte de guvern, care s-a soldat cu decretul de amnistiere adetinutilor politici si cu decretul pentru obligativitatea purtariiesarfei tricolore de catre functionarii statului, plus catevaproclamatii, C. A. Rosetti si Ion C. Bratianu si-au facut cunoscutaintentia de a demisiona. Sa se fi lasat atrasi in "complotulproprietarilor" de catre vechiul si respectatul lor prieten IonOdobescu? Ion Eliade Radulescu, Nicolae Plesoianu, Gheorghe Magherusi altii i-au banuit de acest pas gresit sau, cum au demonstratevenimentele de pana atunci si cum vor demonstra ulterior, cei doiintrau in conspirativitate pentru a veghea, uneori din tabaraadversa, la bunul mers al revolutiei? In mod straniu, C. A.Rosetti, Ion C. Bratianu, Nicolae Balcescu si AlexandruGolescu-Arapila, adica inima si creierul revolutiei, s-au multumitcu functii modeste... Rolul lor a ramas tainic, necunoscutcelorlalti, ca atare nementionat in documente sau rau interpretat,cum reiese din amintirile "fratilor" Eliade, C.D.Aricescu, N.Plesoianu, din scrisorile exilului etc. Sederea la Paris siintrarea in masonerie ii invatase sa taca si sa faca, sa actionezein taina, dar cu maturitate si profesionalism. Ca si cum nu ar fifost suficient, era asteptata sosirea "oltenilor", a membrilorguvernului proclamat la Islaz si a pandurilor. De dimineata, pePodul Mogosoaiei, se facusera pregatiri intense. Pentru cinstireasi infierbantarea bucurestenilor s-a decretat schimbarea numeluiCampului Filaret in Campul Libertatii si, sub forma de foi volante,s-au rememorat zilele glorioase de pana atunci: 11, 14 si 15 iunie.Cand totul parea "sa mearga ca pe roate", a inceput sa plouatorential... De la Bariera Mogosoaiei pana la Cazinoul de laCismeaua Rosie, unde se pregatise masa festiva, foarte putinicetateni au cutezat sa infrunte rafalele de ploaie ca sa-i salutepe noii veniti. Insa, printre cei putini se afla si Ana Ipatescu...Psihologic vorbind, faptul in sine a indispus, cu atat mai mult cucat lipseau la apel Rosetti, Bratianu si Ion Campineanu. Seara, laprima intalnire a guvernului provizoriu in intregul sau,

mai putin cei trei, s-au discutat demisiile amintite,hotarandu-se in mod surprinzator acceptarea lor. Totusi, date fiindmeritele incalculabile ale demisionarilor, cineva a propus sa seincerce o tentativa de impacare. Acceptandu-se ideea, misiunea i-arevenit lui Christian Tell, se pare un bun diplomat de vreme cereusise sa-i atraga de partea revolutiei pe Gheorghe Magheru si peEliade, ultimul, adept infocat al devizei "Respect persoanei,respect proprietatii" - atat de ambigue, incat nu se stie daca esteconservatoare sau liberala.

Rosetti si Bratianu si-au inaintat oficial demisiile, in careerau utilizate aproape aceleasi cuvinte, semn ca le-au redactatimpreuna. Fara sa evoce vreun motiv, tonul era glacial, cu nuanteironice abia perceptibile. Mai mult ca sigur, au produs consternaresi neliniste printre bucuresteni, mai mult ca sigur guvernul a fostasaltat cu proteste, cu povete, poate si cu amenintari: ei isicastigasera o mare popularitate printre bucuresteni. Demisionariis-au intalnit cu Tell, o intalnire de rutina care nu le-azdruncinat decizia de a parasi guvernul. Insa, la despartire, l-ausfatuit "cu aer profetic si prietenesc sa nu mai doarma inpalat!"

Acestor neplaceri deduse din presa, li se va fi adaugat sisurprinzatoarea eliberare din ocne si manastiri a participantilorla complotul din 11 iulie 1841 inabusit de Ion Odobescu... Cei carebanuisera legaturi tainice, inexplicabile cu miscarea luiCampineanu, isi vedeau banuielile confirmate. Cum vor fi intampinataceasta eliberare Odobescu si Nicolae Golescu, magistratul careinstrumentase cazul si daduse sentintele?(17)

Proclamatiile adresate atat lor, cat si taranilor nu iilinistisera pe "proprietarii de mari mosii". Nu aveau incredere incuvantul guvernului, iar eliberarea complotistilor din Braila era -dupa opinia lor - o sfidare a sentimentului patriotic. Cum unireafortelor inseamna putere, s-au adunat in sala Momolo si au hotaratsa infiinteze un club exclusivist pe care l-au numit "Clubulproprietarilor", replica in dereadere a "Clubului Regeneratiunii"condus de parintele revolutionar Iosafat Snagoveanu. Sala Momolo,ridicata de un italian in curtea caselor Slatineanu, in apropierede Ulita Scoalei, avea o singura intrare: prin dreptul casei Ghika.Guvernul a aflat din timp de aceasta creatie a feloniei si atinut-o sub o supraveghere secreta, dar stricta. A fost unicapreocupare in aceasta zi, prin urmare, banuia savarsirea unor actegrave impotriva sa. Spre seara, o delegatie de cinci proprietari aprezentat guvernului o serie de "reclamatiuni sofisticate". Laplecare, au amenintat ca vor reveni a doua zi "cu o deputatiune simai numeroasa". De fata fiind si Odobescu, ultimele cuvinte pot ficonsiderate un consemn.