Sambata, 19 iunie
Guvernul a luat in serios amenintarile "proprietarilor", insa nuputea sa ia nici o masura. Nu cunostea planul lor de atac dintr-unmotiv simplu: nici ei nu-l cunosteau; erau doar o masa de manevra,un "pion otravit". Altii, necunoscuti atunci, il concepusera sipregatisera pentru aceasta zi lovitura ce avea sa inlature guvernulsi partida regeneratiunii. La Momolo, in jurul orei 9, se adunaseradeja 400 de protestatari. Aflandu-se la cativa pasi de HanulBossel, respectiv de redactia "Pruncului Roman" - gazduita defaimoasa Odaie de Lectura - si de tipografia Rosetti siWinterhalder, intrarea la sala Momolo trebuie sa fi fost strictsupravegheata. Daca unul dintre patroni isi daduse demisia, gazetanu parasise baricadele revolutiei! Intrarea mai era supravegheatasi de peste drum, din chiliile manastirii Sarindar, din turnulClopotnitei. Numarul de "400 de proprietari" - care depasea cu osuta capacitatea salii - este, indiscutabil, real. Alarmat,guvernul l-a trimis pe Magheru sa cerceteze situatia si sa leexplice protestatarilor articolul 13. Inauntru, atmosfera erairespirabila si la propriu, si la figurat. Tanarul Petre Opran,ginerele colonelului Solomon, era in culmea delirului, agitandchiar problema revenirii pe tron a lui Bibescu. A avut siindrazneala sa propuna arestarea lui Magheru... Dar, cum se vadovedi cateva ore mai tarziu, conspiratorii erau o adunatura delasi. Au batut imediat in retragere cand intrusul a scos sabia sicu o voce tunatoare a poruncit sa i se faca loc. A urcat repede intrasura si s-a dus la Palat. Situatia, din ingrijoratoare, promiteasa devina grava. Inca o data guvernul a inteles ca revolutiatrebuie sa fie sustinuta armat de un corp special, devotat exclusivei. Importanta garzii nationale se proiecta ca un factor vital pefondul viitorului revolutiei. Proiectul de organizare a garziibucurestene inaintat cu trei zile in urma de Scarlat Kretzulescuera, in aparenta, bine intocmit. Ochiul versat in probleme militareal lui Magheru a constatat, pe teren, existenta unor hibe: nici opatrula "de intimidare" a recalcitrantilor, paza obiectivelor lasasi ea de dorit. Chemat, probabil, sa dea explicatii, comandantulgarzii a emis - inainte de ora 11! - o "Publicatie" in care aduceaproiectului unele "imbunatatiri" de fond. Ghilimelele isi aurostul. Maria Totu, in urma analizei textului si a consecintelorfactuale, a ajuns la concluzia ca S. Kretzulescu a urmarit"introducerea in garda a unor elemente apropiate si devotate lui,in vederea folosirii lor - poate si prin pozitia sa de comandant -in scopuri personale sau chiar ostile revolutiei".
Concomitent cu trimiterea lui Magheru la Momolo, Heliade s-aindreptat spre conacul lui Campineanu. Situat pe Podul de Pamant,in apropierea "castelului Belvedere al Golestilor", inconjurat delivezi marginite catre apus de firul Dambovitei, era un loc cuadevarat mirific pentru o existenta tihnita, lipsita de grija zileide maine. Insa avantajul izolarii putea tenta la activitatisubversive, indraznete. Aflat in conflict deschis cu tarul pentrumostenirea Cantemirestilor, Campineanu s-a plasat, vrand-nevrand,in centrul atentiei tuturor celor care ii urau pe rusi.Patriotismul nu-i poate fi pus la indoiala, dar, uneori, s-aimplicat in diverse actiuni parca impotriva convingerilor sale, pursi simplu din cauza ca erau indreptate contra rusilor, cum era simiscarea pasoptista. Discutia cu Heliade este sugestiva. Vizavi de"Constitutie", a marturisit ca "sunt vreo doua sau trei articole pecari nu ma pot lega sa le apar"! Tot atatea articole ii suparau sipe protestarii de la Momolo... Apoi, nevinovat, a adaugat privindceasornicul: "Se apropie ceasul". Era ora 11.30. Heliade s-a intorsla Palat cu strangere de inima. Se apropia de miezul-zilei. Aintalnit neobisnuit de multi ofiteri de la garnizoana sositi, cu oora inainte, impreuna cu Ion Odobescu. Imprejurul palatuluistationau si doua companii, soldatii fiind imbatati cu rachiu. Subpretextul cererii unor ameliorari, acceptate de guvern - mai precisde Heliade, Magheru, Tell si Stefan Golescu -, ofiterii stapaneaudeja etajul intai, unde avea loc sedinta. Grigore Locusteanu a scosdin buzunar proclamatia adresata "Fratilor sateni" pe 16 iunie sii-a aratat-o lui Heliade, invinuindu-l ca ii aduce pe proprietariide mosii in situatia muritorilor de foame, apoi, convulsionat demanie, a strigat: "Proprietarii la palat!" Era consemnul arestariiguvernului. Aproape in acelasi timp, Odobescu s-a adresat celorpatru "colegi" cu formula: "In numele proprietarilor, va arestez!"- tipica pentru o lovitura de stat. Magheru si-a facut drum cusabia si, insotit de doi dorobanti olteni, s-a inchis intr-ocamera. Tell, Heliade si Stefan Golescu au fost arestati, la felNicolae Balcescu, aflat si el in palat. Atunci au intervenit sicele doua companii cu Ion Solomon in frunte. Este momentul cand,trimis de Odobescu, Grigore Locusteanu s-a dus la sala Momolo sa-iaduca pe "proprietari". Acolo, surpriza: protestatarii, la auzulchemarii, s-au raspandit care-incotro, "mai vartos cand au iesit inulita si au vazut golanimea armata, care cu pusti, care cu cutite,altii cu topoare, pana si cu ciomege, alergand la palat (tabacii simacelarii au jucat principalul rol in revolutia de la 1848)". Cutoate ca ar fi trebuit sa-l puna pe ganduri lasitateaproprietarilor si multimea de "golani" care se indrepta spre Palat,Locusteanu a facut imprudenta sa revina in zona fierbinte, unde ilastepta alta surpriza de proportii. "Demisionatii" Ion Bratianu siC.A. Rosetti, intr-un timp-record si printr-o filiera numai de eicunoscuta, reusisera sa trezeasca populatia de rand a Bucurestilorsi s-o indrepte spre Palatul Domnesc. Nicolae Golescu, in picioaresi fluturand un steag tricolor, strabatea Podul Mogosoaiei cu obirja, strigand: "La arme! La arme! Sa alerge poporul la Palat!" Larandul sau, parintele Ambrozie de la Biserica Episcopiei - zis deatunci Popa Tun - chema si el poporul la palat. Foarte curand, omare de oameni inconjura cladirea, obligandu-l pe Odobescu sacedeze. Intorcandu-se spre Tell, i-a marturisit ca nu a intentionatdecat sa schimbe guvernul, propunandu-i sa iasa impreuna in balconsi sa ceara poporului sa-l proclame pe el si pe Ion Campineanu sefiai guvernului. Tell, cu tot riscul, a acceptat. Poporul era insaintesat de agentii lui Bratianu si Rosetti, oameni care, asemeneaunui ecou, repetau cuvintele sefilor lor, iar poporul ii urma cudocilitate, cum se intampla in asemenea cazuri. La cele douapropuneri, expuse de Tell, in varianta lui Heliade - respectiv,expuse de Heliade, in varianta lui C. Colescu-Vartic, poporul araspuns fireste: "Jos, Odobescu! Jos, Campineanu! Jos tradatorii!"Pentru Odobescu situatia devenea critica. Lovitura de stat esuase.Esuase si lovitura de palat. Consecintele erau lesne de banuit.Razbunarea lui Bibescu il ajunsese... Din "intamplare", tocmaiatunci a sosit si Campineanu. Sa se fi auzit pana la conacul luiindepartat zarva din inima orasului? Intrebarea este retorica.Venirea sa exact in momentul crucial justifica supozitia luiHeliade ca era implicat in complot. Pe de alta parte, complicaanaliza complotului. S-a vrut o lovitura de stat sau de palat, cuOdobescu si Campineanu in frunte? Imposibil de elucidat vreodata,aceste decizii stabilindu-se oral, la fel ca si planul delupta.
Pentru ceea ce a urmat sunt mai multe variante, atat ale martoriloroculari, cat si ale istoricilor care, pe baza de documente, aucomentat evenimentul. Caz paradoxal si rarisim. Heliade consideraca Ana Ipatescu, tinand in maini doua pistoale, a venit inainte deinceperea macelului, mai mult, ca ea a indemnat poporul sa-l atacepe colonelul Solomon. Corespondentul "Gazetei de Transilvania", sidupa el C. Colfescu-Vartic, scrie ca ea a sosit dupa ce s-a tras inmultime. Ion Voinescu I, Grigore Lacusteanu, C.A. Rosetti nu omentioneaza... Nicolae Isar, pe baza de documente, lasa sa seinteleaga ca ea a fost tot timpul in multime, pe care a sicondus-o, fapt confirmat si de poezia inchinata eroinei de C.D.Aricescu. In fine, un lucru este cert: nerespectand ordinul luiOdobescu de a se retrage in cazarma, Ion Solomon a fortat destinul.Atacat de multimea indrumata sau nu de Ana Ipatescu, el a ordonatcelor doua companii sa traga, avand pe constiinta 7 morti si 8raniti. Profitand de deruta atacatorilor, colonelul asasin aordonat retragerea la cazarma. Drumul cel mai scurt era UlitaBrezoianului. Ajungand la Agie, inainte sa treaca podul, soldatiiau dat piept cu un grup de cetateni furiosi, probabil urmaritori.Au cazut cativa raniti. Pentru un ofiter combatant, care a activatsi in armata tarista, era un record impardonabil. Se pare ca eralabil psihic, la proces cedand usor, aruncand vina asupra luiOdobescu si, spre stupoarea lui Heliade, Plesoianu si Magheru,chiar si asupra unor membrii ai guvernului... Vestea acestei noierori comise de Solomon in dreptul Agiei a infuriat teribilmultimea, care a cerut executarea lui Odobescu si a incapabiluluisubaltern. "Unii - isi aminteste Heliade - se asezasera in jurulpalatului ca sa nu lase pe Odobescu sa scape. Chiar membriiguvernului fura amenintati cu moartea daca ar indrazni sa arate ceamai mica simpatie acestui om"! Abia peste trei zile, Rosetti,comentand evenimentele, va cuteza sa-l prezinte pe Odobescu inpostura de victima a vicleanului Ion Solomon. In ziua macelului, atacut prudent. De la palat, mai multe mii de oameni s-au indreptatspre cazarma Alexandria, cerand moarte pentru Solomon. Vrand saprevina manifestarile anarhice, in multime se infiltrasera si multigardisti. "Veniti in graba sa salveze guvernul - arata dr. MariaTotu -, cei mai multi dintre ei nu apucasera nici sa-si imbraceuniforma de gardist". Trecand pe langa locuinta lui Rosetti de peUlita Isvor, un necunoscut, poate un gardist, a linistit-o pe MariaRosetti, care "zacea lauza in casa" cu aceste cuvinte: "Nu te teme,barbatul dumitale este sanatos si nu-l paste nici o primejdie".Dupa care "ese indata si alearga iar in mijlocul fratilor sai, casa sprijine dreptatea si fratia". Simplu, moral si maret, ca intr-oistorie scrisa de Titus Livius.
Nu-i mai putin adevarat ca linistea si siguranta lui Rosetti, aguvernului, chiar a bucurestenilor se afla pe muchie de cutit. Intipografia lui Rosetti, de pilda, se turnau gloante... Un singurfoc de arma tras catre cazarma ar fi dezlantuit un adevarat macel.Ingrozit de aceasta perspectiva, guvernul i-a delegat pemitropolit, pe Balcescu si pe "cateva capetenii ale orasului" sa-iceara colonelului Solomon sa se predea. Constient de ceea ce puteasa urmeze daca refuza, colonelul a conditionat predarea de iertareapacatului de moarte si de plecarea in exil. A urmat o scena bizara.Costache Aristia, colonel in garda nationala, l-a lasat liber peSolomon intr-o gradina bucuresteana, probabil Gradina Scuffa, dinvecinatatea conacului Campineanu. Orice incercare de fuga insemnamoartea! Nu era o metoda ortodoxa si, regretand aceasta maniera dea face dreptate, guvernul l-a inchis pe militarul iresponsabil laManastirea Cernica. Peste noapte a fost arestat, tot deomniprezentul Aristia, si Grigore Lacusteanu, dupa ce el si familiasa trecusera prin momente inimaginabile. A fost inchis in casa luiCostache Kretzulescu de la Cismigiu.
Seara, in "Monitorul Roman", aparea, printr-un veritabil tur deforta, descrierea evenimentelor si masurile pe care guvernul sevedea obligat sa le ia. Performanta de toata admiratia. Cu mult maidevreme aparuse si primul numar al gazetei "Popolul Suveran", subdirectia lui Dimitrie Bolintineanu si cu Nicolae Balcescu inpostura de emineta cenusie. O publicatie vioaie intelectual, maiputin directa decat "Pruncul Roman", compensand acest neajunsprintr-o ironie deseori de finete.
Ar mai fi de mentionat o intamplare povestita de Eliade. Unnegustor, grabit sa participe la evenimente, in loc sa-si incuiemagazinul, a pus cheile in buzunar. A doua zi, gasind usadescuiata, a crezut ca a fost jefuit. "Cautand pretutindeni, aflatoate la locul lor, nu lipseau nici banii, nici marfa". Ori hotiierau putini la numar, ori evenimentele i-au atras si pe ei. Primavarianta pare mai apropiata de realitate, cnutul CapitanuluiCostache ramanea pentru oricine o amintire de neuitat.
Duminica, 20 iunie
Pentru a mai calma populatia orasului, guvernul a luatinteleapta decizie sa-si inmormanteze martirii. Nu oriunde, ci sus,langa clopotnita Mitropoliei. Ceremonia a inceput la ora 18, faraOdobescu si Solomon, cum ceruse multimea, adunata iarasi in jurulpalatului. Iata cum o descrie, cu pana lui maiastra, poetul IonHeliade Radulescu: "Toti locuitorii din Bucuresti intesau ulitacare duce de la palat la catedrala. Toate ferestrele erau cernite.Corporatiunile cu steagurile lor mergeau inaintea cortegiului. Unbatalion din Garda Nationala si un pluton de cavalerie le urma;apoi veneau calugarii, arhimandritii, preotii si diaconii cusutele, toti investiti cu podoabele sacerdotale. Autoritatilecivile si militare mergeau inaintea si in urma cosciugurilor.Membrii guvernului veneau nemijlocit dupa parintii si rudelemartirilor. Doua care funebre si colosale in forma de mausoleu,trase fiecare de cate opt cai imbracati in alb, duceaucosciugurile. Oameni infatisand statui emblematice si purtandghirlande de flori, se aflau la picioarele piramidelor... Muzicacanta marsuri razboinice, pline de veselie, caci nu era un cantecde moarte, era un imn de glorie. Pe colina si in curtea Catedraleiasteptau mii de oameni de toate starile. Mitropolitul, impreuna cuinaltul cler, astepta in fata protalului ca sa primeasca cortegiul.Soarele apunand, ineca aceasta priveliste in razele sale purpurii,iar vantul serii ducea departe miile de sunete ale clopotelorplangatoare.
Dupa savarsirea serviciului divin, dupa De Profundis, Heliade rostio cuvantare funebra si, cand vazu poporul miscat, cu inima stransade durere si pietate, se adresa catre rudele celor morti si la toticei de fata astfel: "In numele lui Crist, care ierta de pe cruce pedusmanii sai, in amintirea acestor martiri ale carora ramasitemortale se afla in fata noastra si ale carora suflete stau fata infata cu Dumnezeu, in numele articolului al nouasprezecele dinConstitutie, care desfiinteaza pedeapsa cu moartea, va conjur saiertati pe criminali!" Poporul striga ca un singur om: "Dumnezeusa-i ierte! Departe de popor pata de sange! Dar pentru linisteapublica, criminalii, dupa ce vor fi judecati, trebuie sa fiealungati din tara". Dupa Heliade, a vorbit multimii si GeorgeCreteanu. Apoi, intr-o singura groapa, au fost puse cele treisicrie cu trupurile neinsufletite ale celor sapte martiri. Revenitla lucru, guvernul a luat o decizie inteleapta: pentru anihilareaaltor tentative antirevolutionare, cele doua companii de infanteriesosite din Oltenia au fost "incazermate la Palatul Domnesc", undelocuiau din 17 iunie Magheru, Tell si Heliade.
Luni, 21 iunie
Complotul si evenimentele generate de acesta au intaritincrederea guvernului in fortele proprii si in popor. Revolutia numai era un termen misterios, accesibil doar elitelor, apartineaacum si celorlalti. Eroarea lui Solomon nu s-a soldat doar cumorti, ci si cu martiri, ambrozia si nectarul de care are nevoie ocauza, indeosebi o revolutie. Ziua de 19 iunie a demonstrat ca unjuramant poate fi calcat fara remuscari. Martirii insemnau mult maimult decat un juramant, constituiau un reper moral care avea siconotatii crestine si care tinea in stare de vegheconstiinta.
La zece zile de la triumful intelectual, revolutia avea drumuldeschis catre triumful moral si material. Ce alt sens au avut"marsurile razboinice, de veselie" care au insotit sicriele spregroapa? Nu exprimau o satisfactie, un succes? O dovedesc, in plus,sumedenia de decrete si de proclamatii emise de guvern, de oatentie speciala bucurandu-se intarirea sistemului de aparare arevolutiei, tarii si Capitalei. Constatandu-se ca "dorobantiiPolitiei s-au dezorganizat si fiindca atat ostirea, cat si guardianationala nu pot indeplini aceasta slujba", s-a decretat formareaunui corp de doua sute de oameni, din care o suta calari. La randulei, guardia bucuresteana a fost impartita in cinci batalioane, cateun batalion de fiecare culoare (sector) a orasului. S-a decretatconstituirea comisiei de judecata a celor trei ofiteri acuzati defratricid si de felonie. Gheorghe Magheru a fost numit GeneralCapitan al tuturor corpurilor de arme neregulate, dorobanti sivolintiri si Inspector al tuturor "gvardiilor nationale" dinRomania (Valahia).
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la EdituraCadmos
EMANUEL BADESCU(n. 25 august 1952)este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al BiblioteciiAcademiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti,a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS","Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". Apublicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurilenationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie aregalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, Dela Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii inimagini in vremea lui Carol I (volum premiat de UniuneaScriitorilor).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
