Intr-o tara in care „Fiecare pentru sine!" si „Dupa mine potopul!" par sa fi devenit lozinci nationale; intr-o tara in care exhibarea pe orice cale si in orice fel pare sa fie principala, daca nu unica preocupare a covarsitoarei majoritati a persoanelor publice; intr-o tara dominata de fatalism si nihilsm, in primul rand pentru ca asa vor jurnalistii-hiene care in mod vizibil se bucura sa faca profetii catastrofice si juiseaza atunci cand – eventual – li se implinesc; in aceasta tara au aparut, in ultimele luni, doua voci stinghere. Doua voci care, complet impotriva curentului, cred ca omul, in esenta lui, ramane frumos si trebuie incurajat sa-si afirme calitatile, sperantele, bucuriile – atatea cate sunt. Doi oameni care, complet impotriva curentului, nu numai ca vorbesc despre astfel de lucruri, dar sunt decisi sa si intreprinda ceva.
Despre unul dintre ei am vorbit deja in aceasta rubrica: Dan Puric. Celalat se numeste Tudor Chirila.
Tanarul actor reconvertit in muzician marturiseste, prin ceea ce face si felul in care vorbeste, ce educatie a primit de la parintii sai, actrita Iarina Demian si regretatul cronicar sportiv – de fapt, ar trebui sa spun scriitor, caci cel putin „Viata la puls 200" este un excelent volum de proza – Ioan Chirila. Cand fiul lor a fost invitat, in urma cu cativa ani, la emisiunea „Lumea citeste", moderata de Ioan T. Morar, pe scaunul vedetelor din showbiz care, pana atunci, marturisisera ca n-au prea avut timp de lectura in viata asta, s-a rupt filmul: Tudor Chirila era in largul sau sa faca o comparatie intre tendintele romanului european contemporan si cele ale fratelui sau de peste ocean...
Nu de mult, a publicat pe blogul sau o minunata Scrisoare catre liceeni. Am citit-o simtind cum mi se face pielea de gaina si am stiut ca va circula cu forta unui manifest revolutionar (de altfel, si eu o primisem pe mail). S-a adeverit. La ora la care scriu aceste randuri, o cautare pe Internet dupa titlu si numele autorului trimite la 729.000 de pagini...
Pentru un om inspirat si atat, era suficient. Ce sa faci mai mult decat sa te adresezi adolescentilor pe limba lor, indemnandu-i sa citeasca si rugandu-i sa incerce ei sa obtina de la tara asta si de la lumea asta ceea ce generatiile anterioare n-au reusit? Sapte sute de mii de link-uri! Daca fiecare pagina are macar un cititor si daca barem 1% reprezinta punerea pe ganduri a cuiva – e deja mai mult decat puteai visa!
Pentru Tudor Chirila, insa, n-a fost de ajuns. Drept care s-a decis sa plece prin tara, pentru a vorbi personal cu publicul sau tinta, cu tinerii de atatea ori dezorientati, confuzi, tentati sa cada prada fie depresiei, fie exceselor de orice fel, fie – in cel mai fericit (!) caz – jemanfisismului, dar intotdeauna, ABSOLUT INTOTDEAUNA, ducand cu ei, in suflet, in gand, si atavice bune maniere ori franturi de cultura, samanta renasterii lor oricand posibile. E in principiu un truism faptul ca, pentru cei mai multi dintre oameni, indiferent cum arata, unde si cum traiesc, cum vorbesc, ce apucaturi au – e suficient un impuls puternic, venit din afara, pentru a-si reconsidera si redesena viata, destinul, umbra facuta pamantului.
Dar cine sa dea acest impuls? Clasa politica, presa, scoala, analistii, familia, societatea civila? Banuiesc ca fiecare termen din aceasta enumerare v-a facut sa pufniti in ras...
In vremuri bizare, amestecate, haotice – speranta cea mai palpabila rezida in marile personalitati individuale, cu vocatie de misionari. Tudor Chirila este o asemenea personalitate si, daca simte si actioneaza astfel la varsta lui tanara, sunt bune sanse s-o faca toata viata.
Slava Domnului ca mai exista si asemenea romani, pe care nu voi obosi sa-i semnalez de fiecare data cand ii voi descoperi si imi voi scoate palaria in fata lor!
tczarojanu@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
