Lumea in care traim este identica aceleia pe care noi insine o cream. A ne detasa de ea atunci cand se petrece un fapt ce ne tulbura existenta spre a acuza - totdeauna ceilalti, niste altii mereu foarte abstracti sunt de vina - este un act fariseic. Primul vinovat de tot ce se intampla in jurul tau esti chiar tu: propriu-ti comportament, propriu-ti sistem de valori, tacerile, acceptarile si lasitatile tale. Violenta este un dat al lumii noastre. Violenta in sport este lumea violentei care domina lumea noastra, inabusita si colorata de cuvinte precum polemici, drept la opinie, dezbateri, divertisment cu orice pret, rating etc.
Un om - aflat in timpul exercitarii profesiei - a murit undeva in sudul Italiei. O zi dupa aceea, la Bucuresti era sa se produca tragedii.
In Franta, un autocar a fost bombardat cu pietre si numai norocul a facut ca nimeni sa nu fie ranit grav. Toate s-au produc inaintea, in timpul sau dupa desfasurarea unor intreceri sportive. Probabil ca pana la aparitia acestor randuri se vor adauga alte si alte incidente violente in jurul lumii sportului. Sa spun ca nu totdeauna a fost asa?
Am trait in aceasta lume si ca actor, si ca spectator. In vremea copilariei, la cuplajele de pe stadionul 23 August, mergeam toata trupa - stelisti, rapidisti, progresisti, dinamovisti. Alaturi de noi, la peluza, oameni maturi, care erau si ei chibiti infocati. Fluieram, ne agitam si, evident, saream in sus de bucurie la golurile echipei favorite, ne strangeam pe scaune, scrasneam din dinti la infrangeri.
Apoi, plecam cu totii acasa, pentru a incinge o miuta "ai nostri impotriva lor". Nu erau galerii tocmite, platite, privilegiate - biletele se dadeau dupa cum venea lumea la case, iar o vreme indelungata s-a incurajat respectarea locului inscris pe bilet prin acordare de premii.
Iar noi ne respectam cu sfintenie locul, visand mereu la mingea de fotbal adevarata care lua, tot mereu, drumul spre alt fericit. Multa vreme am mers pe stadion la peluza. Acolo erau adevarati cunoscatori, acolo erau vorbele de duh, dar si adevaratele enciclopedii ale sportului. Nu am citit istorii ale sportului, nu am fost un suporter care sa mearga si la antrenamentele echipei, insa de la oamenii de la peluza aflam totul: de la povesti ale stadioanelor pana la fisa completa a cate unei vedete - la ce grupa de copii a inceput, cu cine a facut junioratul, ce defecte si ce calitati are. Pentru copiii cartierelor, sportul si scoala erau cele doua sanse de a trece dincolo de bariera. Amandoua presupuneau munca si tenacitate, sacrificii - ale lor si ale parintilor -, iar cine izbandea primea respectul cuvenit.
Aparitia si cultivarea galeriilor organizate, adesea si ca mijloc de presiune in chiar interiorul cluburilor, a degradat atmosfera de pe stadioane. Golanii le-au luat in stapanire ca pe bunuri proprii, in care fac legea. Legea trivialitatilor, a agresivitatii, violentei si bunului-plac. Au fost incurajati in a-si face legea. Au fost platiti sa huiduie, li s-au decontat drumurile in tara si mai nou in strainatate, au primit bani pentru coregrafii, dar si pentru petarde si fumigene. De teama lor, multi fotbalisti "cotizeaza" spre a nu fi huiduiti, spre a nu li se face atmosfera ostila. Dar nu numai acestea au contribuit la ivirea violentei pe stadioane si in afara lor. Ea este doar exprimarea - paroxistica - a lumii in care traim: violent e vecinul care isi pune muzica in boxele date la maximum, violent e batranul care, desi nu face nimic la ora aia, bate in tevile de la calorifer de doua ori mai tare ca sa acopere muzica, violent e functionarul care iti vorbeste pe un ton rastit si care este mereu ocupat cu altceva si nu are timp de tine. Cultivam violenta, o intretinem, raspundem violentei cu si mai multa violenta: in divertisment, in desene animate, in filme, in limbajul de zi cu zi, dar si in cel al artei, in jurnalele de stiri, in atitudinea "mistocareasca" a politicienilor, in grobianismul unui personaj cultivat pentru ca face rating, in jucariile de metal si plastic care induc agresivitate copilului, in vestimentatie si in adoptarea unor rase de caini cat mai rai.
Inducem ideea violentei ca mijloc natural de supravietuire atunci cand pradatorii (lei, gheparzi, pume) au nume duioase, iar reporterul jubileaza ca personajul sau a mai ucis o prada: "Vedeti, vedeti ce inseamna forta, siretenia, panda si atacul decisive?" - nu mai conteneste sa admire comentatorul. E cheia succesului - in natura, dar si in societate, ni se sugereaza.
Agresivitatea si violenta la volan fac mai multe victime decat meciurile de fotbal. Cu rusine spun ca in mediile artistice este tot atata violenta, din pacate nu numai verbala. Care se indreapta asupra publicului, dar si asupra confratilor prin cultivarea unei mentalitati de stadion. Pas cu pas, arta a devenit o arena a luptelor, in care se doreste desfiintarea fizica a colegului competitor. Chiar daca ideea de competitie in arta nu are nimic de-a face cu lupta.
De ce scriu un articol despre violenta in sport si in viata zilnica? Pentru ca fenomenele in general si acesta in particular indica starea culturala a unei societati. Nimic din ceea ce se petrece sub ochii nostri nu ramane fara ecou, iar efectele reverbereaza in timp si lovesc - asemenea valurilor uriase ale unui tsunami - in medii indepartate. Atat de indepartate, incat nici nu mai facem legatura intre efecte si cauzele lor. Vedeti vreo legatura intre repetatele mineriade din anii '90 si ce s-a petrecut recent intr-o sala de sport din Bucuresti?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
