Cei care il cunosc doar din textele aparute in Ziarul de Duminica au acum ocazia sa il intalneasca pe Constantin Stan in postura de scriitor. Pentru generatia sa, dar nu numai, el este unul dintre oamenii dupa care se invart ceasurile.
- Numele dumneavoastra este indisolubil legat de generatia '80. Aveti sentimentul apartenentei la aceasta generatie?
- Chiar daca si conceptul de generatie, si ideea existentei unei generatii optzeciste au fost adesea supuse indoielilor metodice, eu cred ca acum putem vorbi cu indreptatire despre ea. "Desantul" nostru a avut foarte putine pierderi atat in plan ideatic cat si uman, dovada ca am stiut de la bun inceput ce vrem sa facem. Exista o continuitate remarcabila a literaturii scrise de optzecisti, astfel incat cartile noastre nu pot fi datate, ele nu au fost supuse conjuncturii, modelor sau sinuozitatii gasirii propriei identitati. Nu vad nici o schimbare de atitudine, de ton, de gandire a literaturii intre "Aventuri intr-o curte interioara" si "Zodia scafandrului" ale lui Mircea Nedelciu, intre "Fisele poetice" si "Medeea si masina ei de razboi" ale lui Ioan Flora sau textele din '69-'73 si romanul "De cati oameni e nevoie pentru sfarsitul lumii" ale lui Gheorghe Iova. "Provizoriu, Sud", care ar fi trebuit sa fie cartea mea de debut, a aparut in 2000 fara ca cineva sa sesiseze ca ea cuprinde proze scrise in anii tineretii, neavand acea patina a timpului atat de vizibila in cazul multor alte volume. Pentru a se coagula, o generatie are nevoie si de o conjunctura favorabila, in afara acelui climat de oboseala a unor formule literare. aansa a fost concentrarea atator tineri, care voiau sa scrie altfel, sa regandeasca literatura, in spatiul Filologiei bucurestene, in numai cativa ani. Iova, Craciun, Ene, Lacusta, Nedelciu, Flora, Sorin Preda, Cusnarencu, Nic. Iliescu, Cartarescu, Lefter, Cosovei, Iaru, Ghiu, Dan C. Mihailescu, Cornelia Maria Savu, Denisa Comanescu, Musina, Paraschivoiu, Cristian Teodorescu au fost mai intai de toate colegi de facultate intr-un interval nu mai mare de 3-4 ani. Fiecare in parte ar fi putut fi fala unei promotii, imaginati-vi-i pe toti laolalta! Chiar daca nu au facut parte din acel grup "Noii", tot in acei ani erau studenti Paul Dugneanu, Valentin F. Mihaescu, Gabriel Rusu, Mihai Coman, Mircea Scarlat. Cu adevarat, o generatie sclipitoare. Sigur ca ma simt al acestei generatii, fara insa ca acest fapt sa-mi fi creat vreodata sentimentul frustrant al pierderii identitatii sau al obedientei fata de o idee care adesea tinde sa devina dogma.
- Ati si fost in contra valului, cum se spune, inca de la debut. Romanul nu era deloc agreat de optzecisti, fiind considerat o structura mai lesne supusa aluviunilor sociale si politice. Se vorbea chiar apasat de o moarte a romanului, pe ruinele lui trebuind sa triumfe proza scurta. De ce ati iesit din front?
- Glumind, as spune ca am iesit din front tocmai pentru ca el nu exista. Chiar daca debutul cu roman ("Carapacea", 1979) s-a produs oarecum intamplator, as spune ca mi-am urmat vocatia. Fiecare stie, simte unde se poate exprima mai bine, care-i este vana de prozator. Am fost mustrat de colegii Craciun, Iova, Nedelciu la debut intr-o intalnire amicala, nu in sedinta de cenaclu, pentru ca am iesit cu un roman. Dar "Carapacea" a fost excelent primit de critica literara, ceea ce a mai atenuat din amaraciunea de moment prilejuita de reprosurile "junimistilor". Timpul mi-a dat dreptate, urmatoarele romane - "Nopti de trecere" si "Vara tarzie" - defrisand cai de exprimare pe spatii ample, cu mijloace teoretizate de noi, si pentru ei. Au renuntat la exclusivismul - cam juvenil - al prozei scurte, reintorcandu-se la roman si Nedelciu, si Craciun, si Iova, al carui roman "De cati oameni e nevoie pentru sfarsitul lumii" este exceptional. Din pacate foarte putin comentat de critica literara.
- In ce masura a contribuit critica literara la coagularea ideii de generatie?
- Noi am fost receptati ca individualitati si abia mai apoi ca grup, ca scoala sau generatie. S-a vorbit/scris mai mult in jurul volumului colectiv "Desant '83" ca despre o noua directie in proza. Regretatul profesor Crohmalniceanu ne-a sustinut in niste limite prudente, pe fiecare in parte si mai putin pe toti laolalta. Cred, de fapt, ca acest lucru lipseste generatiei mele: criticul. Nu cred ca avem un spirit care sa impuna si sa se impuna asa cum au facut-o, hai sa le zic, creatorii. Apoi, fata de noi, s-a exercitat un soi de pudibonderie a criticilor, iscata de jocurile literare la care noi nu am luat parte. Faptul ca mai mereu se incearca lipirea unei imagini de oameni tineri, de experimentalisti, este o incercare de a ne tine departe de locurile unde se stabilesc, se reasaza scara valorilor. Cu voia sau fara voia lor, nu mai suntem de mult tineri, cartile multora dintre noi s-au constituit in opere mult mai solide decat ale celor pe care criticii unei generatii mai vechi incearca sa le tina in viata prin metode artificiale.
- Sa inteleg ca si personal sunteti nemultumit de felul in care va trateaza critica literara?
- As putea raspunde printr-o intrebare, retorica evident: care parte a criticii literare? "Provizoriu, Sud" a fost excelent primit, inteles, comentat de catre noul val in critica literara, fapt care m-a bucurat mai mult decat daca despre el ar fi scris consacratii. Premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de proza a anului 2000 a fost semnul de apreciere venit din partea unor confrati care au varste cuprinse intre 23 si 70 de ani. Chiar daca nu l-as fi luat, nominalizarea alaturi de atefan Aug. Doinas, Constantin ?oiu sau Costache Olareanu m-ar fi onorat. In acest peisaj social, in care fenomenul cultural romanesc - extrem de viu - este tratat cu condescendenta, ca sa nu spun cu indiferenta, literatura tinde sa devina un apanaj al elitelor, al unor cercuri de initiati. Daca ai recunoasterea lor, te poti considera un autor fericit.
- Ce regretati din cele trecute si ce asteptati de la cele viitoare?
- La 20 de ani ai o putere de munca teribila, dar si o lene pe masura, din pricina faptului ca timpul iti este aliat, asternandu-ti-se lasciv la picioare. Te poti juca cu proiectele amanandu-le. Iti este suficient ca stii ca poti, atat de suficient incat nici nu mai conteaza realizarea. La 50 de ani, cati implinesc eu, puterea e mai mica, dar timpul care preseaza asupra ta te face mai responsabil de datoriile pe care le ai in primul rand fata de tine. De aceea, nu regret proiectele amanate in tinerete. "Gerda", un roman la care am scris peste 20 de ani, va aparea in toamna, "Cetatenie romana" (un proiect de roman in patru volume) se cristalizeaza cu fiecare zi, iar "Strada Plantelor" va fi probabil prezent mai intai in paginile "Ziarului de Duminica" tot spre toamna.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
