Acesta este conceput sub formaunui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuţie înpaginile lui sunt imaginare. Primul în ordineavenirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunttipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încămulte de învăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor,contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i setransmit (spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el arefair-play şi o dorinţăreală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitorde literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examinezeşi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn sedeosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesul oricui ceeace ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul princare se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţiaestetică.
- Dacă vrei să compui opovestire ştiinţifico-fantastică, te rog s-o faci în solitudine,după…program. Acum avem de susţinut o discuţie serioasă.
- Ai ceva împotriva literaturiiştiinţifico-fantastice?
- Nu. Am ceva împotrivadevierilor de la sensul de bază al unei demonstraţii. Sărecapitulăm, deci. Din dialogul de până acum rezultă că nu ai deales şi recunoşti pierderea treptată a actualităţii unei opere literare.Bineînţeles că fiecare reprezintă o contribuţie, cum ai spus, dar carealitate de sine stătătoare se perimează, lent, până la anularedin cauza necontenitei evoluţii a limbii ca şi din cauza căderii îndesuetitudine a realităţii istorice din care a fost luată "materiaprimă" necesară constituirii realităţii artistice.
- Procesul se desfăşoară, în orice caz,foarte încet. Sunt atâtea creaţii literare rămase din Antichitatecare nici azi nu şi-au pierdut valoarea.
- S-a desfăşurat foarte încetpână de curând. Dar, după cum singur constaţi, progresul seaccelerează. Treptele purtătoare ale rachetei se aprind într-unritm tot mai rapid.
- Scriitorul nu-şi poate lua nici omăsură de precauţie?
- Îşi poate lua. De exemplu,mutând accentul de la decor la mişcările sufleteşti care nu semodifică atât de repede.
- Aceste mişcări nu pot fi reprezentateabstract. Se afirmă tot într-un cadru şi anume în unicitatea lui.Nu am cum să sugerez sentimentul de singurătate decât înfăţişându-lpe un om pe o plută, în mijlocul oceanului, sau într-o pădurenemaicălcată de picior omenesc, sau înconjurat de nisipurilenesfârşite dintr-un deşert.
- Este adevărat, dar euvorbeam nu de o renunţare la cadru, ci de felul cum se puneaccentul. Cine se ocupă cu prioritate de exotismul ambianţei, cineîşi oferă o voluptate de colecţionar inventariind obiectele, cineintră, prozaic, în analiza minuţioasă a momentului istoric nu sedovedeşte prevăzător faţă de primejdia perimării operei sale.Centrul de interes trebuie mutat spre dimensiunile fundamentale alefiinţei noastre. Iar cât priveşte recuzita cu care evidenţiemaceste dimensiuni - pentru că este absolut necesară o recuzită - secuvine să ne-o procurăm din ambianţa specifică existenţei moderne.Să avem, chiar, un gust al anticipaţiei…
- Până la urmă, tot literaturaştiinţifico-fantastică!
- Să nu exagerăm. Dar măgândesc că, de pildă, sentimentul de singurătate pe care îl invocaimai înainte ar putea fi reprezentat mai curând prin izolarea cuivaîntr-una din miile de locuinţe ale unei mari aglomerări urbane sauprin aşteptarea, fără speranţă, la marginea unei autostrăzi pe caretrec în flux continuu nenumărate maşini.
- Sau, de ce nu, prin descriereasingurătăţii cosmice pe care o simte un astronaut - nu făceaDumitru Prunariu exact această mărturisire? - atunci când Pământuldispare din raza sa vizuală.
- Ai înţeles perfect. Ca să numai vorbim despre faptul că se ajunge, astfel, şi la o nouă nuanţăa emoţiei, pentru că ansamblul de circumstanţe are întotdeaunaspecificul său, inimitabil şi generează o stare sufletească aparte.Şi mai este ceva. Scriitorul care ţine pasul cu epoca sa sesituează pe o linie de forţă principală, mărindu-şi în modinteligent şansa supravieţuirii artistice. Ori de câte ori se vamai evoca epoca respectivă, ori de câte ori istoricii, sociologii,antropologii, etnografii ş.a.m.d. o vor supune unui studiusistematic, se vor referi, inevitabil, şi la literatură şi anume laacea literatură care reprezintă spiritul momentului.Îţi dai seama că în secolul douăzeci şi unu nici un cercetător nuse va arăta interesat de acea parte din poezia de azi carepastişează creaţia lirică din veacul al nouăsprezecelea. Atenţia sase va îndrepta în mod sigur asupra unor cărţi de versuricaracteristice pentru perioada de acum. Recunosc că nu este uşor săai vocaţia prezentului, pentru că trebuie să faci faţă unorsituaţii neprevăzute, aducând în literatură elemente care n-au mai fost folosite ca mijloace deexpresie. Este relativ uşor să imiţi ceea ce a mai fost imitat;ţi se pretinde, cel mult, o diferenţiere subtilă de stilulpredecesorilor ("variaţiuni pe aceeaşi temă"). Dar este dificil şiadeseori, la prima vedere, imposibil să converteşti în literaturămateria încă fumegândă a realităţii imediate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
