În basmeşi mituri metamorfozele sunt omniprezente. Midas transformă tot ceatinge în aur, Arachne devine păianjen şi, de ce nu, prinţul îşileapădă pielea de broască. Toate acestea ne duc cu gândul la otemere permanentă a existenţei umane: azi e urmat de mâine, viaţa,aşa cum o cunoaştem noi, e temporară, prizonieră a schimbărilornemiloase. O combinaţie de basm, fantezie şi realism psihologic,romanul de debut al lui Ali Shaw preia această temă şi o transpuneîntr-un peisaj mohorât, monocrom, care îşi găseşte inspiraţia înmiturile nordice. În arhipelagul St. Hauda's Land se petrec lucrurineobişnuite. Ceaţa dezintegrează orizontul în straturi nemişcate deaer, stânci ameninţătoare îţi întorc privirea, în mlaştininesfârşite zboară vite cu aripi de ţuture şi se ascund secreteîntunecate, o creatură transformă totul în alb dintr-o singurăprivire, meduzele se refugiază în golfuri pentru a muri, iar IdaMacLaird se transformă treptat într-o statuie de sticlă. Căutareaunui leac pentru această boală neobişnuită îi oferă Idei întâlnireacu bărbatul pe care îl va iubi până la moarte: Midas Crook, unsinguratic, un inadaptat care caută să fotografieze raza de luminăperfectă. În timp ce Ida acceptă cu resemnare metamorfoza însticlă, Midas, la rândul lui, trece printr-o metamorfoză cu multmai dureroasă: aceea de a redeveni om. O poveste melancolică, aicărei eroi se definesc prin deciziile şi indeciziile trecutuluilor, iar iminenţa morţii pare aproape tangibilă.
Romanul de debut al scriitoruluibritanic Ali Shaw a fost foarte bine primit atât de public, cât şide critică. În toamna anului 2010 a obţinut premiul Desmond Elliot,după ce a fost nominalizat pe listele multor premii britaniceprestigioase: Costa First Novel Award, Guardian First Book Award,Dylan Thomas Prize, William L. Crawford Fantasy Award.
"O creaţie fantastică... Doar oinimă de gheaţă ar rămâne rece!" New York Times Book Review"Fiecare personaj din acest roman tânjeşte după o dragoste carepare imposibilă." Washington Post . "Fata cu picioare de sticlă nueste numai o poveste de dragoste despre doi oameni care seîndrăgostesc, este o poveste despre dragostea însăşi: despreputerea ei, despre limitele şi consecinţele ei..." The Boston Globe. "Ali Shaw are un dar incredibil de a povesti şi o mare pasiunepentru cuvinte. Descrierile sale sunt poetice şi originale..." TheWashington Times. "O poveste magică despre destin şi resemnare."The Guardian
Ali Shaw s-a născut în 1982 şi acrescut într-un orăşel din Dorset. A urmat cursuri de literaturăengleză şi creative writing la Lancaster University şi aapoi a fost bibliotecar la Oxford's Bodleian Library. În prezent,el lucrează la al doilea roman al său.
Capitolul 1
În iarna aceea, ziarele vorbeau despre unaisberg de forma unui galion, plutind cu un scârţâit maiestuosdealungul ţarmului insulei St. Hauda's Land, despre un porcmusinator care îi îndruma pe cei rataciţi pe stâncile abrupte dedincolo de Lomdendol Tor, despre un ornitolog consternat, carenumarase cinci ciori albinoase într-un stol de o suta. Însa MidasCrook nu
citea ziarele, ci doar se uita la fotografii.În iarna aceea, Midas vazuse fotografii peste tot. Bântuiau prinpaduri si pândeau la capatul strazilor pustii. Erau atât de multe,încât, în timp ce se pregatea sa prinda una, o alta îi intra învizor si, în timp ce o urmarea, o a treia îi aparea în faţaochilor.
Într-o zi, pe la jumatatea lui decembrie,vânase fotografiile până într-o parte a padurii de lângaEttinsford. Era o dupa-amiaza târzie, ale carei ultime raze delumina se strecurau printre
copaci, rotindu-se pe pamânt ca nisteproiectoare. Se abatu din drum urmarind o astfel de raza. Crengirupte îi trosneau sub pantofi. O pasare se tânguia, saltând printrefrunze. Deasupra lui, ramurile se leganau si se loveau una decealalta, fragmentând raza ratacitoare. Îsi continua urmarireaîndeaproape, pasind pe urma dârelor de umbre.
Tatal lui îi povestise cândva o legenda: pecararile napadite de buruieni, calatorii singuratici zareau olumina cu aspect omenesc, cutreierând printre copaci sau înotând înlacuri linistite. Apoi ceva anume, un impuls launtric, îl facea pecalator sa se napusteasca în padurea labirintica sau în apa adânca,în cautarea fasciculului de lumina. Când reuseau sal înhaţe,prindea forma. Câteodata devenea o ţoare cu petale fosforescente.Alteori se transforma
Într-o pasare scânteietoare, ale carei pene dela coada aruncau taciuni aprinsi. Alte daţi capata forma umana, iarei credeau ca vad, în spatele unei aureole ca un val, trasaturileunei persoane
iubite, de mult pierdute. Însa întotdeaunalumina devenea din ce în ce mai puternica, pâna când, într-oclipita, îi orbea. Tatal lui Midas nici ca trebuise sa mai explicece se întâmpla cu ei dupa aceea. Singuri si pierduţi în frigul dinpadure.
Erau baliverne, desigur, la fel ca toatepovestile tatalui sau. Însa lumina era magica, însuţeţea pamântulmohorât. O raza atârna pe trunchiul unui copac, albindu-i scoarţagalbuie si crapata. Ispitit, Midas se apropie de ea si îi facu opoza înainte de a se scufunda înapoi în pamântul argilos. Arunca oprivire scurta pe ecranul aparatului, care-i promise o fotografiereusita,
însa era nerabdator sa mai faca una. O altaraza lumina ilicele si macesii din faţa lui. Boabele devenira de unrosu aprins, iar frunzele, atât de verzi încât pareau otravitoare.O fotografie si
tabarî pe o alta, care se strecura prin desis.Aceasta prinse viteza, în timp ce Midas se împiedica de radacini siîsi zgâria gleznele în tufele de maracini. O urmari pâna lamarginea padurii, iar mai apoi pe câmp, unde tufele coborau înpanta, îndepartându-se de el înspre un râu. Ciorile se roteauîntrun vazduh de culoarea zdrenţelor slinoase. O apa cei ramâneaascunsa ochiului bolborosea în apropiere, scurgându-se într-omlastina întunecata, la poalele povârnisului. Raza de lumina ţuturaca o panglica de aur deasupra apei. Se arunca pe panta pentru a oprinde, iar picioarele îi alunecara pe pamântul noroios, si aerulrece îi perfora plamânii în timp ce se opintea pe ultima porţiunede drum înspre mal. O fâsie de gheaţa dantelata acoperea apa siîmpiedica orice reţexie, asa ca tot ce putu vedea fuîntuneric.
Raza disparuse. Norii se unisera prea rapid.Gâfâia, cu capul dat pe spate si cu mâinile odihninduise pegenunchi. Respiraţia îi plutea în aer.
-Esti bine?
Se întoarse si simţi cum piciorul îi alunecape un bulgare de pamânt. Cazu în faţa si se ridica împleticindu-se,cu mâinile murdare si cu pete de noroi rece pe genunchi. O fatasedea
graţios pe o piatra neteda. Nu stia cum sefacea, dar nu o observase pâna atunci. Parea desprinsa dintr-unfilm din anii '50.
Pielea si parul blond aveau nuanţe atât depale, încât pareau monocrome. Haina lunga îi era strânsa în jurulbrâului cu o curea de stofa. Era, probabil, cu câţiva ani maitânara decât el, sa fi avut vreo douazeci, douazeci si un pic deani, si purta o palarie alba cu manusi asortate.
-Îmi pare rau daca te-am luat prin surprindere, spuseea.
Irisii de un gri metalic erau cea maiizbitoare trasatura a ei. Buzele pareau o completare, iar obrajii,supţi. Însa ochii ei… Îsi dadu seama ca se pierdea în ei, asa caîsi întoarse repede
privirea. Se uita înspre lac, sperând sa vadalumina. De cealalta parte a apei se întindea un câmp împrejmuit deun gard ţeapan de sârma ghimpata. Aici sedea un berbec miţos cucoarne de amonit si privea în gol cu ochii larg deschisi. Dincolode el începeau din nou padurile si nu era nici urma de casa sau deferma pe lânga câmpul berbecului. Nu era nici urma delumina.
-Sigur esti bine? Ai pierdut ceva?
-Lumina.
Se întoarse catre fata, întrebându-se daca nucumva o vazuse ea din întâmplare. Era pe piatra de lânga ea,radiind dintr-o gaura din nori.
-Ssss!
Potrivi imaginea timp de o fracţiune desecunda, dupa care facu poza.
-Ce faci?
Cerceta imaginea de pe ecranul aparatului.Totul îi spunea ca facuse o fotografie reusita. Jumatate din piatrape care statea fata era cufundata în umbra bifurcata a unui copac,cealalta
jumatate se transformase într-o bucata dechihlimbar luminos.
Dar… Daca se uita mai atent, observa ca odaduse în bara cu compoziţia, caci îi taiase vârful cizmelor. Seapleca mai aproape de ecran. Nici nu era de mirare ca gresise, cacipicioarele fetei stateau frumos lipite unul de celalalt într-opereche de cizme cu câteva numere mai mari. Erau acoperite cusireturi si cu catarame de parca ar fi fost o camasa de forţa. Înpoala avea
un baston.
-Sunt înca aici, stii.
Îsi ridica înfioratprivirea.
-Si te-am întrebat ce faci.
-Ce?
-Esti fotograf?
-Da.
-Profesionist?
-Nu.
-Amator?
Se încrunta.
-Somer?
Dadu din mâini cu miscari imprecise.Întrebarile astea complicate îl îngrijorau de cele mai multe ori.Ceea ce alţii nu puteau sa înţeleaga era ca fotografia nu era oslujba, un hobby
sau o obsesie; era, pur si simplu, la fel devitala pentru felul în care înţelegea el lumea precum efectulluminii care îi inunda retina.
-Ma descurc, mormai el, cu fotografia.
Ea ridica o sprânceana.
-E nepoliticos sa fotografiezi pe cineva fara sa îi ceripermisiunea. Nu tuturor le place o asemeneaexperienţa.
Berbecul gemu pe câmpul lui.
-Oricum, pot s-o vad? Fotografia pe care mi-ai facut-o? continuaea.
Midas îi întinse timid aparatul, înclinându-lusor în direcţia ei.
-De fapt, explica el, aaa, nu e o fotografie cu tine. Daca ar fifost, as fi încadrat-o
altfel. Nu as fi taiat vârful, hmm, cizmelortale. Si as fi cerut voie.
-Atunci ce ai fotografiat?
Midas ridica din umeri.
-Ai putea spune ca lumina.
-Pot sa ma uit mai atent?
Înainte de a avea ocazia sa si dea seama cumsa formuleze o fraza prin care sa-i spuna nu, nu chiar, de fapt,nu, deoarece nu se simţea prea în largul lui când strainii îiatingeau aparatul
de fotografiat, ea se întinse spre el si illua din mâna. Cureaua aparatului îi ramasese înca agaţata în jurulgâtului, forţându-l sa se apropie deranjant de mult de ea. Tresarisi astepta,
aplecându-se pe spate, astfel încât sa-si ţinao parte cât mai mare a corpului la distanţa deea.
Privirea îi reveni asupra cizmelor ei. Nu eraudoar mari. Erau enorme pentru o fata atât de slaba. Aproapeca îi ajungeau pâna la genunchi.
-Dumnezeule, arat oribil! Atât de înceţosata.
Ofta si lasa aparatul sa cada. Midas seîndrepta si facu usurat un pas înapoi,holbându-se
în continuare la cizmele ei.
-Au fost ale tatalui meu. Era poliţist. Au fost facute specialpentru munci grele…
-Aa! Aha…
-Uite! Îsi deschise geanta si scoase din portofel o fotografie cucolţurile îndoite care o înfaţisa în pantaloni scurţi de blugi,tricou galben si ochelari de soare. Statea pe o plaja pe care Midaso recunoscu.
-Asta-i Golful Shalhem, spuse el, lânga Gurmton.
-De vara trecuta, ultima data când am venit pe St. Hauda'sLand.
Îi întinse poza ca sa se uite mai atent. Înfotografie, pielea ei era bronzata, iar parul - de un blond rumen.Purta o pereche de slapi, iar picioarele îi erau mici si zglobii.Midas tresari, auzind un pufait în spatele lui. Berbecul îsiîmpodobise capul cornut cu o aureola de aburi.
-Esti un tip cam sperios. Esti sigur ca esti bine? Cum techeama?
-Midas.
-E neobisnuit.
Ridica din umeri.
-Presupun ca nu suna atât de neobisnuit daca e propriul tau nume. Eusunt Ida.
-Salut, Ida.
Ea zâmbi, aratând niste dinţi usorîngalbeniţi. Nu stia de ce îl surprindea asta. Poate pentru ca eraatât de gri în rest.
-Ida, zise el.
-Da, spuse ea facându-i semn spre suprafaţa pestriţa a pietrei. Vreisa stai jos?
Se aseza la un metru distanţa deea.
-Mi se pare mie, întreba ea, sau iarna asta e tareurâta?
Acum norii erau grosi si cenusii ca betonul.Berbecul îsi freca unul dintre picioarele din spate de gard,agaţându- si lâna gri în sârma ghimpata.
-Nu stiu, spuse Midas.
-Au fost puţine zile din alea învioratoare în care cerul e de unalbastru stralucitor. Îmi plac zilele în care poţi sta în aerliber. Iar frunzele moarte nu sunt aramii, cigri.
Midas examina terciul de frunze de lapicioarele lor. Avea dreptate.
-Placut, spuse el.
Ea râse. Avea un cotcodacit slab. Nu era sigurcai placea.
-Dar tu, relua el, tu esti îmbracata în gri.
Si arata bine. Iar fi placut sa o fotografiezeprintre pinii monocromi. Avea sa poarte o rochie neagra si machiajalb. Avea sa foloseasca film color si sa prinda roseaţa stinsa dinobrajii ei.
-Obisnuiam sa ma îmbrac în culori vii, spuse ea, în nuanţe de sofransi de stacojiu. Dumnezeule, pe vremuri, erambronzata.
El îsi schimonosi chipul.
-Ei bine, ţie ar trebui sa- ţi placa iernile în alb-negru. Doar estifotograf.
Se întinse înspre el si îl îmbrânci atât dejucaus, încât ramase buimacit si probabil ca ar fi si ţipat daca nuar fi fost atât de surprins.
-Ca un vârcolac.
-Aaaa…
-Ca un câine care vede totul în alb si negru. Cât despre mine, îmiplac iernile colorate. Le vreau înapoi. Înainte, nu erau atât deposomorâte.
Îsi ţinea picioarele nemiscate, nu le târsâiaîncoace si încolo si nu împungea pamântul asa cum obisnuia el safaca.
-Deci, ce faci atunci, daca nu esti fotografprofesionist?
Din senin, îi venira în minte vorbele tataluilui, care îi spusese sa nu discute niciodata cu strainii. Îsi dresevocea:
-Lucrez pentru prietenul meu. La o ţorarie. Se cheamaCatherine's.
-Suna bine.
-Ma tai în hârtie. În hârtia de împachetat.
-O ţorarie trebuie sa fie un cosmar pentru un fotograf care facepoze albnegru.
Berbecul lovi cu copita pamântulmocirlos.
Lui Midas i se puse un nod în gât. Rostise maimulte cuvinte decât spunea întro
saptamâna. Gura începea sa i seusuce.
-Dar tu?
-Eu? Cred ca ai putea spune ca nu pot fi angajata.
-Aaa… esti bolnava?
Ridica din umeri. O picatura de ploaie se lovicu zgomot de piatra. Îsi netezi palaria, îndesându-si-o si mai multpe cap.
Oalta picatura cazu pe una dintre cizmele de piele, creând, deasupradegetelor de la picioare, un punct în care te puteaioglindi.
-Nu stiu, ofta ea.
Ploaia continua sa cada mai rece pe obrajii sipe frunţile lor.
Ida ridica ochii spre cer.
-Ar fi bine sa ma întorc.
Îsi îndrepta bastonul si se sprijini cuatenţie în el, ridicânduse în picioare.
Midas arunca o privire înapoi spre panta pecare coborâse.
-Unde… te întorci?
Îi facu semn cu bastonul. Departe, jos, spre ocarare ce urma cursul serpuitor al unui râu.
-La casuţa ţaraneasca a unui prieten.
-Aha. Cred ca ar trebui sa plec si eu.
-Mi-a parut bine.
-Si mie. Sa… sa te faci bine repede.
Îsi lua prudent ramasbun, facându-i semn cumâna, dupa care se întoarse si porni la drum. Mergea cu vitezamelcului, punându-si atenta bastonul înaintea fiecarui pas, deparca ar fi
redescoperit mersul dupa o vraja care oţintuise la pat. Midas simţi ceva rascolindu-l,
în timp ce ea se îndeparta. Voia sa faca opoza, sa o fotografieze pe ea de data asta, nu lumina. Ezita, dupacare fotografie din spate silueta ce-si târsâia picioarele,încadrata de apa si de câmpul gri al berbecului.
Din volumul în pregătire la EdituraLitera. Traducere: Smaranda Campeanu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
