Precum un fluviu care se pregăteşte să între în marele ocean,stăruind deocamdată într-o deltă cu infinite braţe, canale şilacuri, mistica iudaică este o absorbantă şi fascinantăîncrengătură. Socotit adesea cel mai mare specialist-ghid alacestei mistici, Moshe Idel este astăzi, totodată, cel mai însemnaturmaş născut în România al lui Mircea Eliade şi al lui Ioan PetruCulianu.
"Se consideră tot mai mult că, în studiul misticismuluievreiesc, Moshe Idel poate fi comparat cu Gershom Scholem. Carteasa despre filiaţie în Cabala este o îmbinare extraordinară deerudiţie şi ipoteze imaginative. Existenţa unui iudaism intelectualeste condiţionată de lectura lui Idel, indiferent de afinităţilespirituale", consideră Harold Bloom. Acesta se referă la ultimulvolum al lui Moshe Idel, apărut de curând şi în limba română: "Fiullui Dumnezeu şi mistica evreiască" (Polirom, 2010), carte tradusăde Maria-Magdalena Anghelescu.
Dacă mai este nevoie, voi spune că Moshe Idel s-a născut în 1947la Târgu Neamţ şi a plecat din România în adolescenţă. Esteprofesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalimşi cercetător principal la Institutul Shalom Hartman. Este doctorîn filozofie cu specializarea "Cabala" şi a lucrat cavisiting professor şi cercetător la universităţi şiinstituţii din întreaga lume, printre care Yale, Harvard şiPrinceton din SUA şi École des Hautes Études en Sciences Socialesdin Paris. În 1999, Moshe Idel a primit prestigiosul "Israel Prize"pentru excelenţă în domeniul filozofiei iudaice. Numeroaselelucrări publicate includ titluri de referinţă cum sunt "Kabbalah:New Perspectives" (Yale University Press, 1988), "Hasidism: BetweenEcstasy and Magic" (SUNY Press, 1995) şi "Messianic Mystics" (YaleUniversity Press, 1998). În limba română au apărut mai multetitluri, cele mai importante fiind "Perfecţiuni care absorb. Cabalaşi interpretare" (Polirom, 2004) "Cabala, noi perspective" (Nemira,2003) şi "Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii,scări" (Polirom, 2008).
Într-un volum impresionant ca mărime (peste 700 de pagini) MosheIdel tratează cu gravitatea cu care merită un subiect deopotrivăsensibil şi acaparant. Cu atât mai apăsat pentru creştini, caredeja l-au primit şi l-au recunoscut pe Mesia. Veritabil istoric alideilor şi credinţelor osificate ulterior în ceea ce numim religiiabrahamice, cercetătorul descâlceşte firele unor inerenteinterferenţe. De pildă, «Abulafia a studiat destule cărţi desprefilosofia medievală, în special "Călăuza rătăciţilor", a luiMaimonide, cu câţiva ani înainte de a deveni cabalist. Iar după cea devenit cabalist, se pare că s-a familiarizat şi cu alte scrierifilosofice, şi cel puţin una dintre ele era neoplatonică, oversiune ebraică a cărţii lui Proclus, "Liber de Causis" la cares-au adăugat, probabil, şi speculaţii pitagoreice» (p. 279). Cualte cuvinte, creuzetul al cărui centru de greutate îl constituiebazinul Mediteranei a generat inevitabile interferenţe şisincretisme. Dar, subliniază profesorul Idel către final, "Acestedouă întâlniri, între iudaism/Grecia pe de o parte şi filiaţie pede altă parte, menţionând explicit iudaismul, nu afectează totuşisensurile tradiţionale ale filiaţiei din iudaism. În schimb,întâlnirea medievală dintre aristotelismul grec şi iudaism a lăsato marcă de neşters asupra gândirii iudaice, via Maimonide, şi a datchiar o formă nouă viziunii despre filiaţie în întreaga şcoală acabalei extatice" (p. 612).
Tensiunea aşteptării şi diferitele categorii sub care acestarhetip de Fiu al lui Dumnezeu se deghizează au generat în misticaiudaică o imensă literatură. Autorul declară în prafaţă că aînceput a studia acest subiect în momentele în care pregătea tezasa de doctorat despre Abraham Abulafia. Descoperind pe măsură ceînainta în studiu că subiectul are o vastitate nebănuită, MosheIdel apreciază această carte drept "încercare de a examinadiferitele subcategorii ale categoriei largi de Fiu al luiDumnezeu, aşa cum o întâlnim în misticismul iudaic". Dar,precizează, "nu îşi propune nici să ofere o teologie, sistematicăsau nu, nici să găsească un nou indiciu profund pentru înţelegereamisticismului iudaic, şi cu atât mai puţin pentru o nouă înţelegerea iudaismului în ansamblul său. Scopul este mult mai limitat şi maimodest: să descopere numeroasele ocazii în care filosofii iudaici,iar dintre ei în special misticii, au recurs la concepţiile despreFiul lui Dumnezeu şi la fundalul lor conceptual, şi să demonstrezeastfel că ei nu aveau nici o reţinere să opereze cu o mulţime deînţelesuri ale Fiului lui Dumnezeu în iudaism, ci chiar conceptulde Fiu al lui Dumnezeu în religie, în general, să fie îmbogăţitîntr-o oarecare măsură" (p. 9). Întrucât am avut şansa de a-lcunoaşte personal pe celebrul cercetător, vreau să subliniezaceastă atitudine care-l caracterizează: o rară modestie, altoităperfect pe-o uriaşă erudiţie academică - un dar din ce în ce maigreu de întâlnit astăzi printre români.
Inevitabil, fluviul misticii iudaice este străbătut de unadintre temele fundamentale ale oricărei credinţe, aceea într-unsalvator care va schimba lumea din temelii. Cartea de faţă sereferă la multiplele aspecte ale acestei teme, precum: filiaţiadivină în literaturile rabinică şi Hekhalot, fiul (lui Dumnezeu) înformele aşkenazi de esoterism, fiul ca entitateintelectuală/eshatologică în cabala extatică, fiul sexualizat allui Dumnezeu în cabala teosofico-teurgică, fii cristologici şinecristologici ai lui Dumnezeu în Renaşterea italiană şireverberaţiile lor, fiul lui Dumnezeu ca un drept în hasidism. Fărăîndoială, o multitudine de abordări specifice istoriculuireligiilor, de unde şi necesitatea imperioasă a unei abordărimetodologice obiective, în care credinţa ori confesiuneaautorului/lectorului necesită o punere în paranteze. Moshe Idelnumeşte acest gen de abordare "panoramică" întrucât caută "cât maimulte surse posibile, pentru o mai bună înţelegere a apariţiei sauieşirii la suprafaţă a unor teme ce aparţin acelei constelaţii deidei care descriu calitatea de Fiu al lui Dumnezeu" (p.10).
...Pentru un autor de literatură contemporană mistica iudaică arputea să aducă nebănuite ferestre sapienţiale. Puterea cuvântuluiscris sau rostit are în literatura cabalistică înţelesuribriliante: «literele sunt "o scară sprijinită pe pământ", corpurileliterelor adică, "iar cu vârful ea atinge cerul", adicăspiritualitatea şi lăuntricitatea se înalţă la cer şi prin eleîngerii Domnului. Care sunt Drepţii, se înalţă ca să adere la CelUnic şi Sfânt, binecuvântat fie El, şi coboară ca să provoacepogorârea influxului în lume, în conformitate cu secretul carespune că "lumea este hrănită pe calea conductei (care este) R.Hanina Fiul Meu", aşa cum am auzit de la maestrul meu» (p. 524) -citează autorul dintr-o formulare aparţinând lui Cordovero.Imaginea aceasta de scară-conductă trimite inevitabil, observăprofesorul Moshe Idel, la celebrul verset din Evanghelia după Ioanunde Iisus îi spune lui Natanael: "De acum veţi vedea ceruldeschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-sepeste Fiul Omului" (Ioan 1, 51). Cu alte cuvinte, cu câtaprofundezi studiul comparat al celor două mistici, cu atâtparalele se impun mai clar, cu atât ruptura se risipeşte în luminainteligenţei de ordin spiritual.
Concluziile savantului duc spre trei principale specii defiliaţie care "devin mai proeminente" (vezi p. 583-584):
(1) "Ca parte a unei autopercepţii mesianice: Abulafia, Ţvi şiCardozo au fost figuri mesianice, iar recursul lor la conceptul defiliaţie este legat, evident, deşi niciodată exclusiv de aceastăinterpretare (…) Dar, deşi mesianice, aceste figuri nu suntniciodată ispăşitoare, spre deosebire de fiul ultim din creştinismcare suferă pentru alţii".
(2) "În cazuri în care există o întoarcere la literaturi iudaicemai vechi, fie reale fie imaginare. Mă refer aici la Abulafie şi la"Zohar", unde accesul la diverse teme mai vechi este foarteplauzibil (…). Importanţa lui Enoh şi Metatron în aceste cazurieste destul de evidentă şi putem menţiona şi scrierile lui R.Nehemia ben Şelomo ca făcând parte din această categorie".
(3) «În cazurile în care impactul creştinismului asupra gândiriiiudaice devine mai accentuat, aşa cum am văzut, de exemplu, în"Sefer ha-Meshiv" şi la Cordozo, unde avem ceea ce eu numesc oinfluenţă "laterală", deşi în aceste cazuri mesianismul este şi elevident».
În ceea ce priveşte amplasarea vizavi de Hristosul creştin -poate un cercetător creştin ar fi avut o altă poziţionare - MosheIdel concluzionează că «rolul pe care l-a avut "imaginarul"filiaţiei divine în discuţiile de mai sus arată că marea divergenţădintre unele forme de iudaism şi creştinism nu este filiaţiadivină, ci cristologia" (p. 623).
O carte monumentală, un autor celebru, erudit, subtil şideosebit de profund, un nou prilej de aprofundare a cunoaşteriiîntru Hristos…
MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în GuraHumorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (UniversitateaBucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru(Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorandal Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temăinterdisciplinară în care continuă studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor deistoria religiilor în învăţământul preuniversitar. A ţinut cursurişi seminarii de introducere în istoria şi antropologia religiilorla Universitatea Bucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "IonMincu". A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole,eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - înjurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale. A fost redactor-şef al revisteiAdevărul literar şi artistic. Înprezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. Apublicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profanîn epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45,2008).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
