Singură la părinţi, Denisa era convinsă că, dacă ar fi avut un frate sau o soră, viaţa ei ar fi urmat alt curs. Înainte de orice, ar fi avut cu cine să discute. Îşi adora tatăl care i se părea cel mai nostim omuleţ din jurul ei pentru că era singurul care o lua în braţe şi-o arunca în aer, să vadă lumea de la înălţime, chiuia de plăcere şi spaimă. Dar n-a durat mult, n-a înţeles de ce n-o mai aruncă în aer. Îşi găsea mereu de lucru în jurul lui, privindu-l rugătoare. Multă vreme în casă nu era decât tata, mama era la servici, i se spunea. Nici n-o interesa unde era mama.
Du-te şi te joacă, îi spunea tata, agasat.
M-am jucat.
Fă-ţi lecţiile, îi spunea mai târziu.
Le-am făcut.
Deschide televizorul.
Nu sunt desene.
Nu mai sta pe capul meu.
De ce n-am un frăţior?
Foarte mică, se obişnuise să doarmă cu o lumină de veghe, dar tot au apărut visele cu monştri, tata spunea că desenele animate violente erau de vină şi n-a mai avut voie să se uite la televizor. Când a încercat să deschidă televizorul fără să ceară permisiunea, a primit o palmă care i-a făcut capul să-i vâjâie o zi întreagă. N-a înţeles nimic. Jinduia după poveştile auzite din gura colegilor. Toate văzute la televizor, niciuna citită. Îşi imagina, înainte să adoarmă, aventurile auzite şi apăreau coşmarurile. Ca s-o liniştească, mama a venit să doarmă în pat cu ea, o noapte, două, a devenit obicei, plângea în hohote când era lăsată singură, obiceiul s-a prelungit ani la rând. Uneori avea impresia că umbra uriaşă a tatălui, cât un urs, cât un copac, cât un bloc, şopteşte ceva din uşă, mama se ridică şi se întoarce în camera ei, dar somnul era prea adânc să se trezească s-o cheme înapoi şi când reuşea în cele din urmă să deschidă ochii, mama abia revenise în pat, îi auzea respiraţia precipitată, de parcă ar fi alergat să nu fie prinsă. Începuse şcoala şi Denisa a surprins o discuţie violentă între părinţi, tata îi reproşa mamei nopţile în care îl lasă singur,
vrei să mi-o trag cu altele? întreba,
Denisa iar nu înţelegea nimic.
Tata era un bărbat înalt, subţire, chipeş, cu părul negru lucios de parcă ar fi fost dat cu pumni de ulei de nucă, buze groase, ochi pătrunzători de un albastru de peruzea, mereu în costum, vara într-unul subţire de in alb, în cămaşă doar când era foarte cald, privirile femeilor înfloreau văzându-l, sigur în alte vremuri ar fi fost fantele cartierului. Ca un miner ajuns în centrul scenei, aşa şi-l imagina şi pe Tom Jones înainte să-l vadă în poze. Un om aspru, ar fi putut fi rău. O voinţă de fier, o ghiceai în trăsăturile ferme ale bărbiei, îi supunea pe toţi din jur cu o vorbă hotărâtă, sigur era şef oriunde mergea. Denisa n-a ştiut niciodată cum l-a ales mama dintre supiranţii ei, dar se vedea că era mândră cu un bărbat ca el, îşi dădea seama după felul în care se privea în oglindă înainte ca el să se întoarcă acasă, atentă la pieptănătură, la umbra ochilor, la spâncenele pensate, la floarea pe care şi-o prindea în rochiile vaporoase, prin care i se ghiceau formele trupului pufos. Uneori, când voia să-l dea gata pe tata, nu se despărţea de o rochie de atlaz albastru.
Când avea zece, doisprezece ani, a intrat în dormitorul părinţilor în după-amiaza unei duminici, neaşteptându-se să dea peste maică-sa, goală, ghemuită în genunchi între picioarele păroase ale tatălui lungit pe spate în patul mare, coapsele ei zdravene pe care apăruseră broboane ca pe coaja de portocală se terminau în două fese mari, spâne, ca nişte dovleci de toamnă albicioşi, despicate de o fantă păroasă, dar şi mai mult au uimit-o pletele nisipii care îi săltau alert în sus şi în jos între coapsele tatălui, s-a retras din uşă fără să fie observată. I-a spus prietenei celei mai bune ce văzuse fără să înţeleagă, Fifi le ştia pe toate, o invidiau toate fetele că începuse să se sărute cu băieţii mai mari,
i-o sugea, dragă, spuse ea, cu un aer expert.
Denisa roşi, deşi nu pricepuse nimic, nici nu ceru amănunte, dar era convinsă că între părinţii ei se petrec lucruri de la care ea era exclusă. I-a urât, pe amândoi. N-a mai vrut să doarmă cu mama. Şi cam tot atunci a deschis ochii asupra desenelor şi poeziilor fără rimă din closetul şcolii, o fostă clasă, împărţită la mijloc de o placă înaltă de rigips, băieţii de-o parte, fetele, de alta, dar se întâmpla să-i apuce pe mulţi deodată şi nu mai ţineau cont de separare. Desenele arătau fete schimonosite şi crăcănate, cu păsărica la vedere, mare şi păroasă, înconjurată de săgeţi, măciuci şi cuvinte obscene, pe multe nu le înţelegea, dar continua să se uite fascinată la mâzgăliturile incoerente, alăturate unor nume pe care nu le ştia, despre care se anunţa că sunt pregătite să facă un anume lucru. Femeia de serviciu dădea cu bidineaua cu var în fiecare dimineaţă, dar în chiar acea zi apăreau desene şi mai strâmbe. Se întreba dacă tot atât de hidoasă era şi ea, acolo jos, şi, întoarsă acasă, se săpunea de zeci de ori şi se freca cu un burete aspru până o ustura pielea. Se simţea mânjită, dar continua să privească fascinată desenele, de parcă îi dezvăluiau o lume interzisă, o atrăgeau cu secrete despre care nici măcar Fifi nu voia să vorbească, sau poate nu ştia nici ea, ajunsese să meargă în fiecare pauză la closet, să vadă ce desene au mai apărut şi era convinsă că toate fetele făceau la fel.
A întrebat-o pe mama ce însemna unul dintre acele cuvinte repetate pe pereţi,
îţi interzic! a strigat mama, îţi interzic!
A ieşit trântind uşa, nu explicase nimic şi nici Denisa nu-şi repetase întrebarea.
Apoi nu s-au mai înţeles cu ea. O vreme a refuzat să mai înveţe, nici ea însăşi nu ştia motivul, coborâse printre codaşii clasei. Ore întregi nu făcea decât să privească pe fereastră cum se învârtejeau frunzele smulse de vântul puternic, vălătucii de praf ridicaţi în aer, legănarea haotică a crengilor puţinilor copaci din jurul blocului, intrările blocurilor vecine cu o mână de oameni zgribuliţi şi grăbiţi. Simţea aceeaşi învolburare în ea însăşi, nu putea să explice, era ca şi cum se sfârşea lumea cu ea pierdută şi singură, nimeni care să-i spună încotro să se îndrepte, ce anume să facă să nu i se mai pară totul inutil. Nimic din ce-o bucura înainte nu-i mai făcea plăcere. Tata s-a supărat cumplit, insista s-o facă doctoriţă şi vedea cum i se năruiau visele, a devenit violent. Într-o seară când începuse să ningă, abia întors acasă, tata a scos cureaua, dar Denisa îndura loviturile fără să crâcnească, surpriza o paralizase, urmărea cum se ridica cureaua, auzea şfichiuitul ca un sfârâit prin aer, nici măcar nu încerca să se apere, doar lacrimile îi şiroiau. Prima oară când s-a întâmplat se aflau în sufragerie şi era uluită că mama privea de lângă uşă, cu mâinile împreunate sub sâni, nu schiţase un gest să-i sară în ajutor, doar tresărea la fiecare lovitură. Îmbrăcase rochia de atlaz albastru, dar tata părea să n-o vadă sau rochia îşi pierduse puterea. A doua oară Denisa s-a împotrivit, spunându-i
n-ai niciun drept!
tata s-a oprit o clipă, nevenindu-i să creadă, puştoaica asta se crede mai grozavă decât el,
am toate drepturile din lume! i-a strigat, eu te-am făcut!
O lovea cu catarama peste braţe şi spate, îi rămâneau gâlme şi urme vineţii pe care a doua zi le acoperea de ruşine cu mâneci lungi bufante. După bătăi se prefăcea că nu s-a întâmplat nimic şi continua să privească ore întregi pe fereastră, chiar şi după ce se lăsa întunericul. Ştia că tata plecase de acasă înjurând, o să se întoarcă beat, foarte târziu, după prima bătaie a fugit în camera ei, a deschis fereastra privind cum ninge, voia să fie acoperită de nea, să se tranforme într-un sloi care să nu se mai topească până la sfărşitul lumii, să nu mai ştie nimeni de ea, îi îngheţaseră lacrimile pe obraji, nu-i păsa, mama a intrat s-o mângâie, a închis repede fereastra,
vrei să te îmbolnăveşti şi să mori?
pleacă! i-a strigat Denisa, n-ai ce căuta în camera mea,
nici măcar n-a privit-o şi mama n-a mai revenit. Când tata s-a întors acasă, i-a auzit certându-se, mama îi reproşa că a scos cureaua, dar el n-a zis nimic, a început s-o pălmuiască, Denisa era sigură că îl aşteptase tot în rochia de atlaz albastru, auzea prin pereţii subţiri plesnetele repetate şi plânsetul ei înfundat, parcă nu se mai terminau şi după o vreme plesnetele au încetat, îşi închipuia cum el îi smulge rochia, o sfâşie să ajungă mai repede la trupul ei gol şi fierbinte, înainte s-o audă gâfâind şi gemând, la fel ca în atâtea alte nopţi.
Din romanul cu acelaşi titlu, în pregătire la Crime Scene Press
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
