M-am intrebat adeseori ce a fost Securitatea. Caci o definitie clara a ei ca institutie nu se afla nici macar in Decretul-Lege 221 din septembrie 1948, care ii statueaza existenta si functionarea. Acolo se spune, la articolul 1, doar ca "se infiinteaza Directia Generala a Securitatii Poporului". Apoi, se arata cu ce se ocupa: lupta impotriva "dusmanilor" regimului democrat popular, dinauntru si din afara tarii, cu orice mijloace, indiferent de pret. Este deci o definitie de scoala primara, de genul "Securitate este atunci cand...".
Ce am observat, in schimb, este ca nicaieri in documentele interne ale sinistrei institutii nu apar, pe undeva, cuvintele tara sau patrie. Peste tot se regaseste, ca obiect al devotiunii ei, regimul. Securistii, acei oameni fara chip ori cu prea multe n-au aparat deci niciodata tara, cum sustin, atunci cand ies rareori in lumina spre a-si apara plasa nevazuta tesuta deasupra si imprejurul nostru (care a inceput sa se rupa pe alocuri), ci au aparat intotdeauna regimul politic. In timpul comunismului, "cu orice pret": cuvinte care au in spatele lor o suferinta greu de masurat si imposibil de rascumparat astazi.
Cuvintele isi schimba, in timp, intelesul. Uneori, intr-un mod atat de neasteptat si de pregnant, incat schimbarea acestui inteles este in sine o cotitura a destinului. Pentru mine, de pilda, atunci cand am inceput sa simt firele si conditionarile lumii din jur, securitatea era un sentiment apropiat de definitia epicureeana a fericirii si anume absenta suferintei din trup si a tulburarii din spirit. Pe la opt-noua ani, trupul meu era un animal tanar; apele maloase ale suferintei apareau arareori, ca in vis, ca si acel ghem albastru si racoros din stomac - frica, emotia. Simteam deci securitatea in copilarie doar cu semnificatia ei din DEX. Era o stare de siguranta si nu contrariul ei, inoculat in firea noastra de institutia care si-a ales, intr-un act de cinism deliberat, acest nume.
Nu aveam pe atunci habar de Securitate. Nu am avut condamnati politic in familie; mama a fost muncitoare necalificata, toata viata ei a pus ciucuri la caciuli intr-o fabrica de textile din Brasov, iar acum doua saptamani mi-a aratat mandra ca "si-a facut rost" de o noua masina de cusut, Singer, care, slava Domnului, functioneaza. Cea veche a casei, un Naumann, s-a stricat in urma cu cateva luni. Tata, fost ofiter artilerist, pleca deseori prin delegatii "la trageri". Eu abia asteptam sa plece, din doua motive. Mai intai ca venea intotdeauna acasa cu parizer proaspat, paine calda si un mustar delicios. Apoi, pentru ca, mama fiind la serviciu, haladuiam prin cartier cu cheia la gat. Aia da securitate! Eram sigur-sigur ca nimeni nu ma striga, tocmai atunci cand e joaca in toi, sa urc "in casa" - in apartamentul nostru de doua camere "vagon" din cartierul brasovean Steagu Rosu, unde mi-am petrecut copilaria si adolescenta. Apoi, o cheie legata la gat nu iti da numai un sentiment de securitate, ci si de responsabilitate. Esti micul zeu al casei, nu numai al spatiului dimprejur. Cred ca toti copiii de cartier crescuti cu cheia la gat au capatat un pregnant sentiment al libertatii. Poate nu intamplator, printre prietenii mei de atunci, cu care bateam mingea, i-am regasit acum, peste ani, pe doi dintre muncitorii revoltati in 1987 la Brasov. Acea cheie legata la gat a fost micul talisman care m-a facut si pe mine sa inteleg, mai tarziu, ca libertatea este posibilitatea de a stabili singur constrangerile la care urmeaza sa te supui. Usor existentialist, s-ar spune, iar in conditiile in care traiam la mijlocul anilor '80, aproape subversiv... Intre timp, undeva sub brusturii mari ai acelei varste, pandea, spre a-mi calma exuberantele acestei libertati, o alta Securitate, o plasa nevazuta, tesuta cu migala in jur de oameni fara chip.
Am avut amaraciunea de a intra in acea plasa. Cu cheia la gat. Nici astazi nu m-am putut curata de resturile ei lipicioase, care imi staruie in memorie, in aceeasi masura si intocmai ca gustul pe cerul gurii al acelui mustar delicios pe care il aducea tata din plecarile sale, niciodata regasit, in oricate cautari. Nici astazi nu am inteles deplin cum si de ce se schimba sensul cuvintelor; stiu doar ca eu, cu trupul si gandurile si amintirea, sunt o parte din pretul acestei schimbari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
