Momentul decisiv al vietii mele a fost intalnirea cu Eugen Lovinescu. Au trecut mai bine de 50 de ani de cand moartea lui nedreapta ne-a despartit, si inca ma aflu intr-o legatura necontenita cu el, cu acel cadru elevat din jurul sau care a fost cenaclul . ai acum, cand am incheiat , ultimul volum al epopeii mele, m-am dus cu gandul direct la Lovinescu. Parca-mi venea sa-l intreb: . A prevazut destinul meu scriitoricesc .
Eram tanara, proaspat casatorita. Inca nu ma lamurisem asupra a ceea ce asteptam de la viata, dar imi placea sa trec intr-un caiet, despre care numai eu aveam stiinta, toate problemele cu care se poate confrunta o femeie fara experienta maritisului. Era un jurnal de spovedanie din care reusisem sa fac o nuvela ce nu se mai termina. Nu vreau sa se inteleaga ca reprosez ceva sotului meu. Aveam o casnicie frumoasa, dar cred ca eram mult prea tineri pentru asta. Pe urma, eram diferiti si din alte puncte de vedere. Eu, de pilda, venisem din Ardeal, de la Sibiu, cu o conceptie despre viata si cu o educatie care m-au facut sa suport destul de greu impactul cu Regatul. Copilul a venit imediat, dar eu continuam sa astept un Zburator cu negre plete. Visam sa mi se intample ceva care sa-mi schimbe total viata. Intr-o astfel de zi, l-am cunoscut pe Lovinescu.
Despre acest moment vorbeste chiar el, cand imi face, in paginile uneia dintre cartile sale, un portret exceptional. Cat despre mine, nu stiu cum de am avut curajul sa pun mana pe telefon si sa-i spun ca vreau sa public. Eram o doamna din societatea inalta a Bucurestiului! El mi-a vorbit ca si cand i-ar fi spus unei vanzatoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
