Spre deosebire de multe ţări occidentale, prin Mircea Eliade,România a avut nu numai şansa de a fi dat culturii universale peunul dintre cei mai mari istorici ai religiilor, ci a avut partedin plin şi de "mitologia" ţesută în jurul acestei personalităţi deanvergură. Este un fenomen de cultură şi de spiritualitate care aadus nenumărate beneficii. De pildă, în pofida interdicţiilorregimului comunist, fervoarea căutării operei, lecturii şicomentariilor din şi despre Mircea Eliade devenise un act dedisidenţă discretă faţă de ideologia totalitară.
Dar cele de mai sus au şi o altă faţă a medaliei, căci putem vorbişi despre câteva dezavantaje. Bunăoară, fiind o cultură mică, înafara lui Eliade (şi, ulterior, Culianu) nu ne-am permis decâtrareori şi numai după 1989 să traducem cărţi esenţiale aleştiinţei/istoriei religiilor. Iar aceste traduceri au fost de celemai multe ori incoerente, în lipsa unui plan editorial bineînchegat, aleatorii. Nu mai spun nimic de autori ori de "acribia"acestor ediţii - despre calitatea traducerii ori despre eventualulaparat critic.
Cauzele sunt multiple: nu numai "lipsa cererii" (laitmotivuleditorilor români) - în ţara lui Eliade şi Culianu neexistând încăposibilitatea de a face studii universitare reale în acest domeniu-, nu numai faptul că, fiind o ţară majoritar ortodoxă, disciplina"istoria religiilor" predată astăzi în facultăţile de teologie estedeformată de partipris-ul confesional, nu numai sărăcia… ci şilipsa unei bresle de specialişti.
Abia în anii din urmă lucrurile încep să se aşeze pe un făgaşnormal. Tinerii adunaţi în jurul Institutului de Istorie aReligiilor recent înfiinţat sub egida Academiei Române (condus deprofesorul Andrei Pleşu), alţi, nu puţini, cercetătoriindependenţi, unii fiind absolvenţi deja a unor serioaseuniversităţi occidentale, au creat condiţiile pentru o abordare lanivel profesionist. Căci dincolo de entuziasm şi de condiţiimateriale ai nevoie de oameni cu ştiinţă de carte.
În acest context, după apariţia în mai multe ediţii, începând dinanii '80, a "Istoriei credinţelor şi ideilor religioase" - celebrulstudiu în III volume scris integral de Mircea Eliade (plus un alIV-lea volum coordonat, în spiritul maestrului, de Ioan PetruCulianu), după impresionantul volum "Religiile lumii" coordonat deJean Delumeau (Humanitas, 1996), puţină lume a constat că laEditura Polirom este în curs de împlinire un eveniment editorialcel puţin la fel de important: "Istoria religiilor" sub coordonarealui Giovanni Filoramo.
Din seria "Istoria religiilor" coordonată de profesorul Filoramo aapărut recent volumul IV (2010, trad. Cornelia Dumitru, 670 depagini). După ce volumul I (apărut în 2008) a fost dedicatreligiilor antice, volumul II - iudaismului şi creştinismului,volumul III - religiilor dusliste şi islamului, în volumul IV vomgăsi câteva consistente studii referitoare la religiile Indiei şiale Orientului Îndepărtat. Desigur că la aceeaşi editură Polirom,una dintre puţinele care au publicat, în timp, câteva cărţiesenţiale ale istoriei religiilor, este în pregătire şi volumul V,care va fi dedicat religiilor Americii precolumbiene şi alepopulaţiilor indigene.
Trebuie să precizez că Giovanni Filoramo (n. 1945) este un reputatprofesor de istoria creştinismului la facultatea de Litere aUniversităţii din Torino, autor al câtorva cărţi de valoare. Chiardacă este un proiect editorial născut şi împlinit în Italia(volumul I a apărut la Roma în 1994), cu toate că majoritateacolaboratorilor aparţin puternicei şcoli italiene, vom regăsi întresemnatarii studiilor din cele cinci volume şi alte nume importantede cercetători occidentali.
Spre exemplu, semnatarii volumului IV sunt: Martin Baumann(Universitatea din Hanovra), Heinz Bechert (Universitatea dinGottingen), Giuliano Bertuccioli (Universitatea "La Sapienza" dinRoma), Pier Paolo Del Campana (Universitatea "Sophia" din Tokyo),Carlo Della Casa (Universitatea din Milano), Lionello Lanciotti(Institutul Oriental din Napoli), Fosco Maraini (etnolog şicercetător al civilizaţiei nipone), Stefano Piano (Universitateadin Torino), Mario Piantelli (Universitatea din Torino), Ramon N.Prats (Universitatea din Barcelona), Paolo Santangelo (InstitutulOriental din Napoli), Erik Zurcher (Universitatea dinLeiden)…
Este unul dintre puţinele volume colective apărute în limba românădupă 1989 care adună studii dedicate Indiei şi Orientului de nivelacademic aparţinând unor însemnaţi specialişti: "Religia" vedică,hinduismul în multiplele sale manifestări, tratat diacronic,neohinduismul, jainismul, Sikh-panth - iată tot atâtea consistentecapitole. De asemenea Buddhismul, fie el indian, fie cel din China,Indonezia, Japonia şi din celelalte ţări asiatice mai mici precumSri Lanka, Birmania (Myanmar), Thailanda, Cambodgia, Laos. Ba chiarvom găsi un necesar capitol despre buddhismul occidental a căruicreştere rapidă în sec XX este binecunoscută.
În fine, nu sunt uitate practicile religioase şi religiile Chinei,începând din perioada antică, până astăzi. [Există autori serioşicare susţin - nu în acest volum - că şi comunismul ar fi o formă dereligie, astfel încât China actuală ar avea, din nou, un greucuvânt de spus. Poate vom reveni cu altă ocazie]. Urmează religiiledin Coreea şi cele din Tibet. Cartea se încheie cu un capitoldedicat şintoismului şi Japoniei.
Ca orice volum colectiv de acest gen, fiecare capitol conţine obogată bibliografie, indexuri de trei categorii (index dedivinităţi mitologice şi eroi, index de personaje istorice, autoriantici şi moderni, index de texte şi mituri), hărţi. Cu altecuvinte o carte şi o serie care pot deveni model de acribieacademică pentru cercetătorii noştri, fie ei şi teologiortodocşi.
De ce mai ai nevoie de încă o serie de volume dedicate religiilorlumii, dacă-l avem deja pe Eliade? Pentru că istoria religiiloreste o disciplină cu o dinamică neaşteptat de vie, pentru că, pealocuri, Eliade este depăşit, pentru că Eliade a fost completat denenumăraţi cercetători de anvergură, pentru că este bine să nu fimcaptivi unei singure viziuni când în fapt există numeroase alteledintre care unele foarte pertinente etc.
Unul dintre principiile care stau la baza acestei serii a fostenunţat de profesorul Giovanni Filoramo încă din prefaţă (vezivolumul I, p. 12): "Orice istorie a religiilor, dezvoltată dininterior, oricât de riguroasă şi completă ar fi, are astăzi nevoiesă fie integrată unui punct de vedere extern, care să ajute la omai bună înţelegere a trăsăturilor sale distinctive, a profiluluisău particular şi, prin aceasta, la originalitatea ei înconfruntarea cu alte tradiţii religioase". Este una dintreprovocările la care ediţia "Istoria religiilor" coordonată deGiovanni Filoramo răspunde cu succes.
…Şi un tonic exemplu pentru o viitoare şcoală românească de istoriareligiilor care, indubitabil, va purta numele "Mircea Eliade".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
