Aşa cum am avut ocazia să ne convingem în cursul acestei rubrici, valorificarea experienţei diplomatice prin diferite categorii de scrieri, de la memorii la articole şi volume, a fost o constantă a acestui domeniu. Se poate spune că nu a existat un diplomat de valoare care să nu fi fost şi autor, moştenirea sa concretizându-se, alături de rezultatele activităţii sale, şi într-o bibliografie personală.
Această constatare este desigur valabilă şi pentru diplomaţia românească, dar, din păcate, până în momentul de faţă nu există încă o bibliografie generală a sa, ceea ce vom încerca în cele ce urmează.
Memorialistica
… diplomatică românească are o reală tradiţie, mai ales în perioada interbelică. A urmat, cu unele excepţii, un hiatus în perioada 1947-1989, datorat cenzurii impuse de regimul comunist, ulterior tradiţia fiind reluată în mod substanţial. Desigur, lucrările de memorialistică, dincolo de gradul lor inerent de subiectivism, îşi au importanţa lor, ele punând la dispoziţie informaţii adesea inedite, ca şi interpretări semnificative ale celor care au avut ocazia să participe direct la desfăşurarea unor evenimente care au orientat cursul politicii externe româneşti.
Bibliografie cronologică selectivă: Ion Brad, „Ambasador la Atena – Secvenţele începutului” (2001); „Întâlniri de taină în Grecia” (2010); Petre Gigea Gorun, „Prin China milenară şi misterioasă”; „Întâlniri memorabile” (2005); O. Popescu, „Diplomat pe 3 continente” (2007); I. Pătraşcu, „Peregrinările unui diplomat” (2008); Eminescu Dragomir, „Diplomaţie şi politică. Note de jurnal” (2010); Vasile Dan, „Însemnările nonconformiste ale unui diplomat” (2010); S. Oancea – „Exerciţiu de melancolie” (2010);
Sicu Macovei, „Papionul bine temperat”; Valeriu Tudor, „În misiune la Paris. Însemnările unui diplomat român” (2011); „Cinci decenii de diplomaţie. Despre relaţiile româno-albaneze într-un dialog cu ambasadorul Gheorghe Micu” (2011); Neagu Udroiu, „Zăpezi din miazănoapte Ambasador în Finlanda şi Estonia”, 2 vol., 2011; Lucian Petrescu, „Însemnările unui diplomat român pe toate continentele” (2013); I. Bar, „Brazilia inimii mele, istorie şi modernitate”; Ion Avram, „Din memorialistica diplomatică recentă a României şi lucrări economice-sociale personale” (2012).
Cercetare, teorie
Experienţa dobândită în cursul misiunilor, ca şi propria vocaţie şi pregătire au făcut ca o serie de diplomaţi să elaboreze volume, tratate referitoare la problemele de bază, teoretice ale domeniului, ca şi la unele spaţii, relaţii, evenimente majore care se înscriu, de cele mai multe ori, cu contribuţii proprii, în istoriografia românească.
Bibliografie cronologică selectivă: N. Ecobescu, „Drept internaţional public”, coautor (1993); I. Maxim, „Manual diplomatic” (1996); Alexandru Ghişa, „România şi Ungaria la început de secol XX. Stabilirea relaţiilor diplomatice (1918-1921)” (2002); I. Diaconu, „Tratat de drept internaţional (3 vol.)” (2002); A. Preda, „Tratat de Drept internaţional public” (2002); R.I. Budura, „Relaţiile româno-chineze 1880-1974” (2005); I. Buzatu, „Istoria relaţiilor româno-chineze din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (2005); Alexandru Niculescu, „Diplomaţie şi destin” (2005); I. M. Porojan, „Obsesie şi adevăr, diplomaţi români la Moscova” (2006); Aurel Turbăceanu, „Întâlnire cu trecutul. Din amintirile unui ambasador în Golf” (2006); George Aldescu Aldea, „Diplomaţi români. Japonia” (2008); C. Stanca, „La răscruce de vremuri” (2008); Aurel Preda Mătăsaru, „Tratat de relaţii internaţionale moderne (1848-1947)” (2008); Aurel Turbăceanu, „Întâlnire cu trecutul; Arabii şi relaţiile româno-arabe”; George Apostoiu, „Neamul şi Babilonia; Un Talleyrand pentru România” (2009); Andrei Capuşan, „Diplomaţi români de elită. O istorie – incompletă – a diplomaţiei române prin diplomaţi”, 2 vol. (2009); Ion M. Anghel, „Dreptul diplomatic şi dreptul consular” (2011); Ion Scumpetu, „133 de ani de relaţii România-Japonia” (2013-2014); Nicoae Mareş, „Istorie, diplomaţie, cultură, artă. Eseuri” (2014); Ion Buzatu, „Istoria Chinei şi a civilizaţiei chineze; Istoria Hong Kong, Macao, Taiwan” (2014); D. Tâncu, „Dreptul mai presus de toate (Ubi societas ibi jus)” (2014); Constantin Vlad, „Istoria diplomaţiei secolul XX” (2014).
În această sferă se înscrie şi seria de volume editate de Asociaţia Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România, „Pagini din diplomaţia României”, ultimul apărut 2012, precum şi volumele apărute sub titlul „România. Supravieţuire şi afirmare în anii Războiului Rece”, coordonator Nicolae Ecobescu, dintre care ultimul „Trei decenii de relaţii româno-americane: 1955- 1985” a apărut în 2015.
Rezultatele acestei activităţi editoriale au putut fi relevate în cadrul expoziţiei intitulate „Cartea diplomatului – Mândria de a fi român” (13-17 mai 2014), organizate de Asociaţia Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.
În acest cadru, se cere menţionată contribuţia unor istorici de valoare care au avut ocazia să îndeplinească misiuni diplomatice.
Ion Calafeteanu (n. 1940)
A absolvit Universitatea din Bucureşti în 1964. Doctor în Istorie al acestei Universităţi în 1978 cu teza intitulată „Diplomaţia românească în sud-estul Europei, 1938-1941”.
Cercetător principal la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice (1972-1990).
Profesor de Istorie Contemporană la Universitatea „Valahia” din Târgovişte din 1995 şi la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti din 2000. A cercetat şi conferenţiat în Austria, Bulgaria, Franţa, Israel, Italia, Rusia şi SUA.
Membru al Asociaţiei pentru Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, membru al Comisiei româneşti pentru Istoria celui de-al Doilea Război Mondial, membru al Comisiei de Istorie militară şi membru al Clubului istoricilor „Nicolae Iorga”.
Diplomat la Ministerul Afacerilor Externe (1966-1969). Secretar al Misiunii române la O.N.U. (New York, 1990-1992). Director adjunct al „Accademia di Romania” la Roma (1996-1999).
A publicat peste 30 de cărţi despre istoria relaţiilor internaţionale europene în secolul XX şi despre politica externă românească, relaţiile româno-ungare, istoria minorităţii evreieşti din România, istoria politică a României în prima jumătate a secolului XX, istoria emigraţiei româneşti.
Bibliografie selectivă: „Diplomaţia românească în sud-estul Europei, 1938-1940”, în colaborare (1980); „România şi Conferinţa de Pace de la Paris (1918-1920)”, în colaborare (1983); „Politica externă a României”, în colaborare (1986); „România în anii celui de-al doilea război mondial, în colaborare (1989); „Tezaurul României la Moscova” (1993); „Emigrarea populaţiei evreieşti din România în anii 1940-1944”, în colaborare (1993); „România la Organizaţia Naţiunilor Unite” (1995); „Revizionismul ungar şi România”, în colaborare (1995); „Exilul românesc. Erodarea speranţei (1951-1975)”, în colaborare (2003); „Istoria politicii externe româneşti în date”, coordonator şi autor (2003); „Scrisori către tovarăşa Ana” (2005).
Ion Bulei (n. 1941)
În 1965 a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, iar, în 1968, cursuri postuniversitare de Relaţii Internaţionale. Doctor în istorie din 1976.
Redactor al Editurii Enciclopedice (1968-1969), Cercetător la Institutul de Studii Istorice şi Social Politice (1971-1989).
Din 1992 este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Între 1998 şi 2003 a predat şi la Universitatea „Ca’ Foscari” din Veneţia (1998-2003). Şeful Catedrei de istorie a românilor (2004-2008). Conducător de lucrări de licenţă şi de doctorat (din 1996). Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (2003-2011). Membru al Biroului „Association Internationale d’Histoire de l’Europe” (2010).
Laureat al diferitelor premii, între care Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, 1990, al revistei „Magazin Istoric”, al Uniunii Scriitorilor. Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa (2009).
Ataşat cultural la Roma (1990-1993). Director al Institutului Român de Cultură de la Veneţia (1997-2003).
Bibliografie selectivă:
„Arcul aşteptării” (1981); „Atunci când veacul se năştea” (1990); „Sistemul politic al României moderne, partidul conservator”; „Partidele politice din România 1862-1994 – Enciclopedie” (1995); „Viaţa în vremea lui Carol I” (2005); „La Romania nella Grande Guerra, 1914-1918”; „Documenti diplomatici e militari italiani” (2006); „Conservatorismul – istorie şi actualitate” (2010); „Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea” (2011); „O istorie a românilor” (2012); „Breve histoire de la Roumanie” (2013); „Kurze Geschichte Rumaniens” (2013); „În vechiul regat” (2013).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
