• Leu / EUR4.9264
  • Leu / GBP5.8439
  • Leu / USD4.8175
Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (XXXVII). Mircea Eliade pe „lista neagră”/ de dr Alexandru Popescu

Istorici şi diplomaţi  (XXXVII). Mircea Eliade pe „lista neagră”/ de dr Alexandru Popescu

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

12.02.2015, 23:43 262

Uneori, cariera unor istorici-diplomaţi s-a aflat în „cumpăna vremurilor”, ceea ce i-a pus în situaţia de a accepta unele concesii. Este şi cazul lui Eliade Mircea (1907-1986), savant de renume mondial şi diplomat din vocaţie.

Interesul pentru istorie

… a constituit, fără îndoială, încă din tinereţe, una din coordonatele multiplelor preocupări ale lui Mircea Eliade.

Această constatare este întărită chiar de mărturiile din scrierile sale autobiografice, cum este „Jurnalului adolescentului miop”, în care arată că citea cu asiduitate volumele lui Nicolae Iorga, care i-a fost şi profesor la Universitate, şi B.P. Hasdeu, a cărui operă o va edita. Are, de asemenea, o preţuire deosebită pentru „deschizătorii de drumuri” care au fost Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu

Interesul pentru istorie îi orientează şi peregrinările sale italiene, prin întâlnirile cu Giovani Papini şi Vittorio Macchioro, specialist în istoria religiilor. Unul din cei mai avizaţi exegeţi ai lui Eliade, Mircea Handoca, consideră că acesta atrage atenţia asupra prezenţei vii şi permanente a istoriei, considerând-o o dominantă a spiritualităţii româneşti încă de la începuturile ei până astăzi.

În 1933 Eliade îşi susţine doctoratul în filozofie şi devine cadru universitar, calitate în care predă cursuri de istoria religiilor, preocuparea sa majoră.

 

Orientarea către ideologia legionară

… a lui Eliade, la mijlocul anilor ’30, se datorează, în bună măsură, influenţei exercitate de fostul său profesor, Nae Ionescu, concretizându-se nu în forme activiste, ci mai ales în articolele publicate mai ales în ziarul „Buna Vestire”. Aderenţa lui Eliade la această mişcare se datorează, aşa cum o mărturiseşte, faptului că ea avea în vedere o „reînnoire” a societăţii româneşti, promovarea unora din valorile sale tradiţionale.

Considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară, ministrul de Interne, Armand Călinescu, dispune internarea sa în lagărul provizoriu de la Miercurea Ciuc. I se cere să facă o declaraţie de disociere de Mişcarea legionară, ceea ce Eliade refuză. Starea sănătăţii sale înrăutăţindu-se, Eliade este eliberat în noiembrie 1938.

Ulterior, Eliade s-a distanţat de orientarea sa legionară, nedezicându-se însă de ea. Totuşi a arătat că nu ar fi autorul unor articole care promovau această ideologie, care i-au fost atribuite. Este de menţionat că, şi în această perioadă, Eliade ar fi menţinut relaţiile cu unii intelectuali evrei, cum a fost Mihail Sebastian. În tot cazul, în Memoriile sale, „episodul legionar” este estompat.

 

Diplomat

În vâltoarea evenimentelor politice ale anilor ’30, unii dintre cei mai reprezentativi intelectuali ai vremii au considerat că soluţia pentru a se pune la adăpost şi a-şi continua cariera este „refugiul în diplomaţie”. Nu era doar o soluţie de compromis, căci cei mai mulţi dintre ei aveau într-adevăr vocaţia de a reprezenta interesele ţării peste hotare cu o contribuţie proprie. Pe de altă parte, şi conducerea Ministerului de Externe a avut în vedere o asemenea soluţie.

Printre cei care au apelat la o asemenea soluţie au fost unii din cei mai reprezentativi intelectuali ai vremii: Lucian Blaga, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, care nu a considerat postul de consilier de presă doar o sinecură, ci s-a angajat cu toate capacităţile sale în acţiunea de diplomaţie culturală de reprezentare a României în lume. Dovadă o constituie numeroasele pagini de studii, rapoarte, informări, referate pe care scriitorul le-a redactat în calitatea sa de secretar de presă, apoi consilier cultural mai întâi la Londra (1940-1941), apoi la Lisabona (1941-1945). O bună parte din aceste documente sunt cuprinse în cele două volume apărute la Editura Humanitas în 2006 şi intitulate „Jurnalul portughez şi alte scrieri”.

Eliade a fost pregătit să-şi împărtăşească experienţa, formulând „Sfaturi pentru diplomaţi”, arătând că observaţiile sale sunt rezultatul acţiunilor multiple pe care le-a desfăşurat: „După o experienţă de doi ani, în care timp am distribuit circa 1.000 de exemplare din publicaţiile editate de Ministerul Propagandei, socotesc nemerit să vă comunic următoarele observaţii”.

Dar se pare că totuşi Eliade era urmărit de unele din „umbrele” din perioada anterioară.  În memoriile sale Dumitru Danielopol, reprezentantul Băncii Naţionale a României la Londra, arată că, după internarea în lagărul de la Miercurea Ciuc, Eliade a fost eliberat, fără a i se cere o declaraţie de desolidarizare cu Garda de Fier, şi a fost trimis la Legaţia din Marea Britanie. Înainte de plecare, Eliade a avut o întrevedere la Serviciul Secret de Informaţii, unde a fost întrebat de un colonel dacă acceptă să colaboreze cu acest serviciu, misiunea sa fiind de a informa despre activităţile comuniste din Marea Britanie. Danielopol: „Eliade mi-a explicat că era greu să refuze”. De altfel, în perioada în care a activat la această Legaţie, Eliade a figurat pe o „listă neagră” întocmită de Ministerul de Externe al Marii Britanii, conţinând şi numele unor diplomaţi suspectaţi de desfăşurarea unor activităţi informative. Motivaţia: „ne-a fost semnalat cu mai multe prilejuri ca fiind susceptibil să lucreze pentru germani...”.

Acesta ar fi motivul pentru care Mircea Eliade a depus eforturi pentru a fi mutat la Legaţia din Portugalia. La părăsirea Marii Britanii, Eliade a fost percheziţionat de autorităţile de resort engleze.

Cu atât mai ciudată apare menţiunea dintr-o notă a Siguranţei din aprilie 1948 după care Eliade fusese colaborator al... „Intelligence Service” ! 

           

Istoric al religiilor

După exilul la Paris, unde nu s-a simţit confortabil datorită persistenţei unor „amintiri” nu tocmai plăcute, dar şi unei stări materiale deloc strălucite, Eliade acceptă, în 1957, oferta de a deveni profesor titular de istorie comparată la catedra de istoria religiilor la Universitatea „Loyola” din Chicago. Cariera sa se dezvoltă într-un ritm alert: în 1962 este naturalizat ca cetăţean american iar în 1966 este onorat cu titlul de „Distinguished Service Professor”. Ulterior, această catedră îi va purta numele.

Bibliografia lui Mircea Eliade este prodigioasă, cu caracter enciclopedic, ea putând fi comparată cu aceea a unei alte personalităţi de excepţie a culturii şi ştiinţei româneşti, Nicolae Iorga: autor a 30 de volume ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1.200 de articole şi recenzii cu o tematică extrem de variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.

În contextul preocupărilor multiple ale lui Eliade, pasiunea şi competenţa s-au orientat, în principal, către cercetarea filozofiei şi istoriei religiilor.

Ca să ne referim doar la volumele de sinteză inspirate de această generoasă temă, amintim: „Traité d’histoire des religions” (1949); „Le Mythe de l’Éternel Retour” (1949),

„Das Heilige und das Profane, 1957 („Le Sacré et le profane”, 1965); „De Zalmoxis à Gengis-Khan” (1970). Dar „opera magna” a lui Eiade poate fi considerată seria de volume „Histoire des croyances et des idées religieuses” I-III (1976-1983).

La acestea trebuie adăugate cele două volume de „Memorii” (1991).

Deşi avea serioase probleme de sănătate, în ultimii ani de viaţă Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care urma să apară sub forma unui dicţionar.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9264
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9263
Azi: 4.8175
Diferență: -0,3104
Ieri: 4.8325
Azi: 5.8439
Diferență: -0,668
Ieri: 5.8832
Azi: 5.0450
Diferență: 0,1211
Ieri: 5.0389