La fel ca si Eugen Ionescu ori Samuel Beckett, dramaturgul Tom Stoppard este un imigrant. Nascut Tom's Straussler, in Cehoslovacia, isi petrece aici primii doi ani de viata, iar la 9 ani, dupa multe peripetii si trecerea prin diverse tari de adoptie, ajunge in Anglia, unde incepe o viata noua: cetatean englez, fiu vitreg al unui ofiter din armata britanica. Totusi, ca om (nu numai de litere), isi ascute neincetat constiinta politica, traieste empatic drama comunista a tarii natale si se lupta pentru drepturile ei. Devine un britanic adaptat contextului actual, dar dezvolta si dezvaluie in scrisul lui un ton abrupt, iscoditor, de jurnalist (cariera pe care a practicat-o, un timp, paralel cu aceea de dramaturg), care nu accepta adevarurile livrate pe tava, un subtil simt al umorului si o inteligenta care sesizeaza prompt ce se afla dincolo de aparente.
Toate aceste calitati, prin modul si dozajul in care se amesteca intre ele, il deosebesc, cumva, de compatriotii sai de astazi. Activismul stilat si finetea de perceptie ale lui Stoppard sunt mai curand de sorginte est-europeana. Au acea forta extraordinara care parca te loveste sub centura, destul de rara la cei nascuti si crescuti dincolo de cortina de fier.
Substratul socio-politic al vietii si operei lui Tom Stoppard se vadeste, mai mult decat in oricare dintre piesele sale anterioare, in recenta Rock'n'roll, jucata in premiera (regia: Trevor Nunn) la Royal Court Theatre anul trecut, apoi mutata, vreme de cateva luni, intr-un teatru din West End, pentru ca la toamna sa fie asteptata pe Broadway. Aceeasi dihotomie est-vest, care se manifesta pe plan personal (sine - sine) si pe plan artistic (sine - cei din jur) la Stoppard, constituie si inima piesei. Actiunea penduleaza. Intre doua cadre: Cehoslovacia si Marea Britanie - Cambridge, din 1968 pana in 1990. Intre doua personaje: pe de o parte, Jan (jucat de Rufus Sewell), un intelectual ceh impatimit dupa rock'n'roll, care alege, dupa ce studiaza la Cambridge, sa se intoarca acasa si sa devina disident in tara invadata de rusi; pe de alta parte, Max (Brian Cox), profesorul sau englez, marxist inrait, care, de-a lungul timpului, isi pastreaza utopicele opinii politice in ciuda schimbarilor din jur. Intre doua tipuri de experienta si doua viziuni asupra libertatii si democratiei. Intre societatea totalitara si ceea ce se gaseste in afara ei.
Sarea si piperul piesei le reprezinta unghiul din care sunt vazute cele insirate mai sus. Piesa ne infatiseaza nu numai evolutia eroilor principali si a lumilor din care ei fac parte, ci si pe aceea a unei trupe cehe de rock, The Plastic People of the Universe, preferatii lui Jan. Poate muzica sa salveze lumea? Dar atunci cand ea este treptat redusa la tacere de lipsa de libertate? Mai conteaza ca o banda extravaganta de rockeri este pusa sub interdictia de a canta, cand, in acelasi timp, o masa intreaga de oameni isi pierde drepturile elementare? Pentru Stoppard si Jan, alter-ego-ul sau (jucat pasionant de Sewell, cu o voce ragusita, haraita, care nu se potriveste deloc cu ochii sai mari, albastri), muzica este o metafora a artei, in general, dar mai ales o aducere-aminte ca, intr-un univers concentrationar, pana si o mica, aparent neinsemnata strangulare a drepturilor individului are importanta cruciala.
Spectacolul pare o coala alba de hartie pe care se desfasoara actorii, subiectul absolut breathtaking al piesei si in special muzica. Pe un ecran mare, agatat in fundalul scenei, sunt proiectate clipuri si momente muzicale celebre din repertoriul unor formatii sau cantautori precum Bob Dylan, The Rolling Stones, Pink Floyd, U2, John Lennon etc. Contrastul libertate-tiranie este emotionant in ultima secventa a montarii, un fragment din concertul dat de Rolling Stones la Praga, in 1990. O multime dezlantuita de tineri si de vechi nostalgici, pe care acordurile din You Got Me Rocking ii strapung pana in rarunchi, deoarece simbolizeaza proaspata trecere a societatii la o stare fireasca, de normalitate. In seara premierei piesei Rock'n'roll, in 2006, la teatrul londonez Royal Court, Vaclav Havel se afla sub acelasi acoperis, in acelasi auditoriu cu Mick Jagger.
La final, mai ramai cu o intrebare, care se iteste printre randurile textului lui Stoppard. Acum, dupa ce zidul care separa Estul de Vest a cazut, cine mai detine libertatea? Are dreptate Vladimir Bukovsky cand spune ca democratia de astazi, din Occident, este de fapt o dictatura?
Londra, aprilie 2007
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
