In 1936, Serban Cioculescu observa ca la aparitia lor, in 1901, Momentele lui Caragiale n-au avut succesul de librarie asteptat. De ce? Pentru ca burghezia noastra, tinta satirei lui Caragiale, nu era una "istorica", adica ridicata printr-o fireasca evolutie, prin truda de generatii si deci cu spirit de autocontrol, capabila "sa se recunoasca voios" in trasaturile caricaturale.
Era o burghezie nascuta "oarecum spontan", prin imitare si adaptare brusca, deci "o burghezie inapta de spirit critic". Proaspata burghezie voia mai curand sa fie idealizata "in portrete retusate si daca e posibil cu obrajii imbujorati de un carmin spalacit, ca in arta fotografica de balci". Cand au aparut Momentele, in 1901, George Ranetti i-a dat lui Caragiale o replica memorabila: "Nu Momente, maestre, ci Monumente trebuia sa botezi admirabilul volum, caci fiecare din paginile lui e un monument de spirit de observatie, de spirit sadea, de perfectiune artistica".
Nu toti erau insa de aceeasi parere. Duiliu Zamfirescu ii scria lui Titu Maiorescu, apropo de schita "25 de minute": "Caragiale ar trebui oprit, in interesul reputatiei sale de scriitor, de a publica fleacuri". Paul Zarifopol relata, nu fara a se amuza, ca "pe un bucurestean intelectual l-am auzit zicand, pe cand inca mai traia Caragiale, ca sunt in capitala noastra o suma de baieti spirituali gata sa-ti fabrice oricand maruntisuri amuzante ca ale lui Caragiale". Ion Vartic crede, de la distanta, ca multi dintre contemporanii lui Caragiale inca nu se dezmeticisera si masurau operele de arta cu metrul, a la Dinicu Golescu. Adica Momentele pareau doar simple crochiuri, maruntisuri amuzante, fleacuri, mofturi, prea scurte pentru a fi judecate ca opere artistice. H. Sanielevici insusi exclama cu regret: "Ce pacat ca d. Caragiale nu se poate concentra pentru a strange intr-o comedie comoara de observatiuni facute asupra altor paturi sociale decat cele zugravite in Scrisoarea pierduta si in Noaptea furtunoasa!". De fapt era aceeasi lume emblematica, a burgheziei in formare, doar ca extinsa aici la mica burghezie, la functionari, la omul comun al oraselor, lumea lui Mitica, Costica, a lui Mache, Lache si Tache, a lui Nae si Ghita, a lui nenea Stasache si nenea Mandache.
Un personaj care putea fi oricine, oriunde, lesne de gasit: "Mitica: Sa-mi scrii. Costica: Adresa? Mitica: Nu stii? Costica: Bine, Mitica, stiu, dar unde? Mitica: La bai. Costica: Bine, la bai, stiu, dar unde la bai? Mitica: La bai... in Europa". O fiinta-in-lume: in cafenele, birturi, berarii, cluburi, terase, bacanii, in birouri, in birja sau in vagoane de tren, in tramvai, pe Calea Victoriei, in Cismigiu, in tribunale, in gari, la Sinaia... "Eu nu ma pot gandi sus cand umblu cu picioarele goale pe coji de nuci. Viata banala a mea, a noastra a tuturor romanilor, iata ce ma intereseaza, iata ce-mi atrage irezistibil atentia. Ferice de cei ce pot sa gandeasca sus, nesimtind pe ce calca jos! Ferice de ei! Groase talpi trebuie sa aiba". Sunt cuvintele lui Caragiale la Notitele sale critice scrise pentru Universul.
Si tot el continua: "Odinioara, nu prea multa vreme - popoarele mici fac repede progrese mari - parintii nostrii ziceau cu mandrie ca romanul e nascut poet. Astazi tot cu atata mandrie, daca nu chiar cu mai multa, noi putem zice ca romanul e nascut critic. Poezia e atributul tineretei - critica, al barbatiei. Sa fim barbati!". In epoca, pentru multi, insa, indemnul parea parca adresat lui Zoe: "Zoe, fii barbata!". Adica inca o gluma a lui Caragiale. Numai ca el glumea... serios.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
