Frederick Kempe
Berlin 1961
Kennedy, Hruşciov şi cel mai periculos loc din lume
Editura Litera
Traducere de Gabriel Stoian.
Cuvânt-înainte de gen. Brent Scowcroft, care scrie: „În ciuda atenţiei ce i s-a acordat crizei cubaneze, ceea ce s-a petrecut la Berlin a influenţat în mod mult mai hotărâtor felul în care s-a modelat perioada dintre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, pe de o parte, şi unificarea Germaniei şi dizolvarea Uniunii Sovietice în 1990 şi 1991, pe de alta. Revolta berlineză din august 1961 a fost cea care a ancorat Războiul Rece în ostilitatea care va persista încă trei decenii, făcându-ne să rămânem închistaţi în obiceiuri, proceduri şi suspiciuni care aveau să se stingă doar odată cu căderea Zidului, la 9 noiembrie 1989.
În plus, prima criză a evidenţiat o tensiune deosebită. Potrivit părerii lui William Kaufman, un strateg al administraţiei Kennedy, care a lucrat atât la soluţionarea crizei berlineze, cât şi a celei cubaneze, «Berlinul a reprezentat cel mai grav moment din Războiul Rece. Deşi am participat intens la Criza rachetelor nucleare din Cuba, personal, am considerat că înfruntarea berlineză, îndeosebi după ridicarea zidului, unde tancurile sovietice şi cele americane s-au confruntat practic faţă în faţă, cu tunurile pregătite de tragere, a fost o situaţie mai periculoasă. La câteva zile de la izbucnirea crizei cubaneze, am avut indicii clare că ruşii nu aveau intenţia de a ne împinge până în pragul unui război...»
Contribuţia lui Fred Kempe la descifrarea cât mai limpede a acelei perioade este valoroasă prin faptul că ea combină calităţile de povestitor ale unui jurnalist aflat la faţa locului, aptitudinile analitice ale unui om de ştiinţă în domeniul politicii şi utilizarea ca istoric a unor documente americane, sovietice şi germane desecretizate pentru a oferi o înţelegere unică a forţelor şi persoanelor care se află la originea construirii Zidului Berlinului – emblematica barieră care a ajuns să simbolizeze dezbinarea adusă de Războiul Rece.
Din păcate, istoria nu ne dezvăluie ce alte soluţii ar fi existat. Cu toate acestea, această importantă lucrare a lui Kempe îndeamnă cititorul să reflecteze la întrebările cruciale privind Criza Berlinului care, la rândul ei, dă naştere unor probleme mai mari, referitoare la conducerea americană la nivelul preşedintelui.
Se putea pune capăt Războiului Rece mai devreme dacă Preşedintele John F. Kennedy ar fi stabilit altfel de relaţii cu Nikita Hruşciov? În orele de început ale administraţiei Kennedy, Hruşciov a eliberat piloţi americani capturaţi, a permis publicarea în ziarele sovietice a versiunii necenzurate a cuvântării inaugurale a lui Kennedy şi, în cazul transmisiunilor posturilor de radio Europa Liberă şi Libertatea, a redus bruiajul efectuat de către stat. Ar fi putut Kennedy să pună mai deplin la încercare posibilităţile deschise de gesturile conciliatorii ale lui Hruşciov? În cazul în care Kennedy ar fi tratat altfel cu Hruşciov la Summit-ul de la Viena din iunie 1961, conducătorul sovietic ar fi respins ideea de a închide graniţa Berlinului două luni mai târziu?
Sau, pe de altă parte, aşa cum au sugerat unii analişti: Este posibil să considerăm acceptarea de către Kennedy a ridicării de către comunişti a Zidului în august 1961 drept cea mai preferabilă dintre soluţiile nefericite într-o lume pândită de primejdii? Kennedy a făcut binecunoscuta observaţie că prefera un zid războiului – şi el avea motive să creadă că aceea era alternativa cu care se confrunta.
Acestea nu sunt chestiuni minore.
O altă întrebare ridicată de prezentarea captivantă a lui Kempe este dacă noi, peste ani şi ani, vom putea privi Războiul Rece într-un mod mai nuanţat decât o facem în prezent. Războiul Rece nu a însemnat pur şi simplu o răcire a relaţiilor cu o Uniune Sovietică dornică să domine lumea; el a fost impus şi de o serie de interpretări eronate care s-au susţinut una pe alta privind intenţiile celeilalte părţi. În Berlin 1961, prezentarea erorilor apărute în comunicare şi înţelegere între Statele Unite şi Uniunea Sovietică într-un moment crucial dă naştere întrebării dacă nu cumva am fi putut obţine rezultate mai bune în cazul în care am fi înţeles mai clar forţele interne, economice, politice şi nu numai, care l-au silit pe rivalul nostru să adopte o asemenea atitudine. (...)
Nu putem decât să speculăm dacă un Kennedy mai dur sau mai conciliant ar fi putut să modifice istoria în Berlinul anului 1961. Se poate afirma în mod indiscutabil că evenimentele petrecute în acel an au făcut ca Războiul Rece să devină şi mai aprig, într-un moment în care ruptura lui Hruşciov cu stalinismul ne-ar fi oferit probabil primele posibilităţi de a ajunge la o detensionare a situaţiei.
Berlin 1961 ne prezintă acele evenimente în modalităţi noi şi uimitoare, explorând caracteristicile fundamentale ale celor două mari ţări, Statele Unite şi Uniunea Sovietică, mediul politic intern din fiecare, şi rolurile cruciale jucate de personalităţile liderilor lor, pentru ca apoi să întreţeasă totul în relatări la fel de importante privind modul în care au acţionat acei factori.
Berlin 1961 este o carte captivantă, cu o bibliografie bogată, care incită gândirea şi surprinde drama acelor vremuri în peisajul colorat al Berlinului şi care sfidează părerile convenţionale privind evenimentele din anii cei mai hotărâtori ai Războiului Rece.
Robert Forczyk
Gheorghi Konstantinovici Jukov
Viaţa, strategiile, tacticile şi bătăliile celor mai mari comandanţi militari din istorie
Editura Litera
Ilustraţii de Adam Hook. Traducere din limba engleză de Ramona Zamfirescu. Jukov a fost figura dominantă a Armatei Roşii în al Doilea Război Mondial. Ca înalt ofiţer al Stavka (Marele Cartier General al Armatei Roşii), Jukov a acţionat în toate sectoarele critice în calitate de consultant, coordonator şi comandant de facto pe câmpul de luptă ori de câte ori i s-a cerut. A jucat un rol crucial în salvarea situaţiei disperate din toamna anului 1941, precum şi între anii 1942-1943, când a condus Armata Roşie către o răsturnare de situaţie uimitoare şi către o victorie între anii 1944-1945.
Totuşi, metodele sale erau adeseori brutale şi s-au soldat cu pierderi masive de partea sovieticilor. Mai mult, nu a dat dovadă de loialitate sau de compasiune faţă de comandanţii din subordine sau faţă de soldaţii obişnuiţi. Relaţia specială cu Stalin a reprezentat şi ea un factor decisiv în rolul jucat de Jukov. Mai târziu, Stalin nu l-a mai privit cu ochi buni pe acest erou de război, ci ca pe o ameninţare la adresa propriei autorităţi. După război, căderea lui Jukov a fost la fel de rapidă ca şi ascensiunea sa iniţială în cadrul Armatei Roşii, iar numele său a fost reabilitat abia după prăbuşirea comunismului în URSS.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
