Thomas Enger este revelaţia romanului poliţist norvegian al ultimilor ani, romanul de faţă a apărut în 2010 şi s-a vândut în aproape 20 de ţări, în mai multe dintre ele fiind bestseller. O casă de filme a cumpărat drepturile de ecranizare. Când citeşti toate acestea, la primul contact cu cartea, nu poţi rămâne indiferent. Nici nu poţi să eviţi o anume reticenţă, publicitatea agresivă însoţeşte, de multe ori, cărţi aproape lipsite de valoare. De la început trebuie să spun că nu este cazul, chiar dacă am început lectura cu poticneli, iar începutul nu este prea încurajator. Dar Thomas Enger e un profesionist, ştie să-şi cucerească cititorul, căruia îi întinde capcane diverse, obligându-l să nu mai lase cartea din mână.
„La doi ani după ce şi-a pierdut fiul într-un incendiu care i-a mistuit apartamentul şi i-a produs arsuri grave – scriu editorii pe scurt –, jurnalistul Henning Juul îşi reia activitatea, cu speranţa că munca îl va ajuta să accepte pierderea suferită. Cazul pe care vrea să-l investigheze este inedit pentru Norvegia: cineva descoperă într-un cort cadavrul unei tinere lapidate, pe jumătate îngropată în pământ. Crima pare să fi fost comisă după un ritual musulman, impus de legile sharia. Poliţia crede că a găsit vinovatul, dar jurnalistul, singurul care îşi dă seama de complexitatea cazului, începe cercetări pe cont propriu.”
Dar cam tot ce aţi citit în paragraful anterior, deşi perfect adevărat, înseamnă doar piste false. Este adevărat că în poveste apar şi imigranţi pakistanezi, unii dintre ei ocupându-se de traficul cu droguri şi făcând parte dintr-o grupare extrem de dură de răufăctori, este adevărat că unii dintre imigranţi se străduie să impună legile strcite ale musulmanilor, este adevărat că începe să se formeze un curent de teamă că toată societatea norvegiană se va transforma sub influenţele asiatice, dar toate acestea nu fac decât să ascundă adevăraţii făptuitori ai crimei. Mai multe piste false, spuneam, se oferă pe rând cititorului, care nu poate avea decât satisfacţie când e obligat să le abandoneze pe rând. Ajutat de un misterios informator, ca în cazul Watergate, jurnalistul află că tânăra studentă ucisă lucra la un film. După ce citeste scenariul, jurnalistul începe cercetările pe cont propriu. „Scopul filmului e să scoată în evidenţă ce se petrece în lumea de azi, ceva ce, cândva, ar putea deveni o obişnuinţă în Norvegia, dacă principiile islamiste extremiste câştigă teren şi sunt lăsate să adune din ce în ce mai mulţi adepţi. Curând nu va mai conta că suntem norvegieni sau musulmani. Cum credeţi că va arăta Oslo peste treizeci, patruzeci de ani? Probabil că vom fi cu toţii musulmani, îndoctrinaţi şi bine-crescuţi. ... Să-i facem pe oameni să gândească.... Foarte puţini oameni consideră că legea norvegiană ar trebui înlocuită cu sharia.”
Romanul este bine scris, are suspans, traducerea nu schioapătă. Personajul principal, jurnalistul care şi-a pierdut fiul într-un incendiu este memorabil, nu numai pentru că lucrează aproape de unul singur, ci şi pentru tenacitate, inteligenţă, prezenţă de spirit.
Finalul e încântător pentru că promite un volum nou în care s-ar putea elucida enigme mai vechi.
Thomas Enger – Ars, Editura Litera. Traducere din limba engleză de Petru Iamandi
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
