O carte apărută acum mai bine de cincizeci de ani, la fel de interesantă, de utilă şi de necesară, cum insistent subliniază prefaţatorul.*)
În primăvara anului 1944, primul dintre încăpăţânaţii comunişti iugoslavi care acasă la ei erau încă prinşi într-un război pe viaţă şi pe moarte cu armata lui Hiiler ajungea în faţa lui Stalin, la Moscova.
Admiraţia lui pentru conducătorul sovietelor era imensă. „Stalin reprezenta nu doar incontestabilul conducător de geniu,ci şi încarnarea deplină a ideii şi visului despre o nouă societate”, va scrie el mai târziu, adăugând: „el era (...) transfigurat în idee pură şi astfel în ceva fără de păcat şi prihană.” Totuşi, prima impresie pe care Stalin o va face acestui brav partizan, intelectual şi comunist iugoslav nu a fost una spirituală, ci materială cu totul: oaspetele a fost frapat de un detaliu anatomic – anume corpul diform al adulatului generalissim de
Kremlin. În anii următori, Djilas îl va mai întâlni de câteva ori pe Stalin: va călători în maşina acestuia, va mânca alături de el la festinurile nocturne prin care Stalin îşi trata intimii şi musafirii, va discuta acolo subiecte de importanţă mondială sau va pălăvrăgi pe seama unor bârfe minore. Peste câţiva ani, într-una din ultimele ore petrecute împreună, oaspetele iugoslav este martor cum Stalin, conducătorul absolut şi nedisputat al unei jumătăţi de Europă, le propune comesenilor un joc aflat la graniţa dintre copilărie, viclenie şi stupiditate: fiecare (cu excepţia stăpânului, se înţelege) să-şi dea cu părerea despre câte grade Celsius sunt afară şi să bea un pahar de vodcă pentru fiecare grad pus în plus sau în minus. Oaspetele priveşte şi nu-i vine a crede. În jurul lui Stalin sunt câţiva dintre cei mai puternici oameni din Uniunea Sovietică. Ei au câştigat cel mai mare război din istoria omenirii şi acum sunt pe cale să culeagă toate ţările Europei central-orientale ca pe un fruct pârguit. Cealaltă jumătate a lumii tremură de spaima lor. Şi totuşi, aceşti oameni se comportă ca nişte petrecăreţi pe jumătate diabolici, pe jumătate oligofreni, dând peste cap pahare de vodcă, spre bucuria şi amuzamentul perverse ale celui care îi păstoreşte şi în faţa căruia se gudură cu toţii, fiecare după firea sa.
Numele stăpânului suprem, cel care ştie câte grade sunt afară şi vrea doar să-i audă pe ceilalţi greşind, este Iosif Vissarionovici Stalin. Numele oaspetelui sau, iugoslavul ajuns la Moscova în numele unei credinţe pe care treptat o va vedea fisurată, este Milovan Djilas. Iar întâlnirile dintre cei doi au dat naştere uneia dintre cele mai adevărate cărţi care s-au scris despre istoria regimurilor comuniste din Europa. (...)
Începând cu luna martie a anului 1944, Milovan Djilas este trimisul excepţional la Moscova al acelei noi Iugoslavii pe cale de-a se naşte. Cartea vorbeşte despre întâlnirile sale cu Stalin din următorii ani (nu foarte dese sau multe, dar consistente), despre iluziile şi speranţele celor care priveau la Stalin ca la un zeu şi, mai ales, despre desvrăjirea lor treptată – una asemenea trezirii bruşte dintr-un vis ce părea uluitor de frumos.
Iar această carte a lui Djilas, gândită încă de la mijlocul anilor 1950, scrisă în anul 1961 şi publicată pentru prima dată (în Occident, nu şi acasă) în anul 1962, a reprezentat motivul pentru care autorul ei a fost pentru a doua oară arestat şi condamnat – chiar de către foştii tovarăşi (printre care, evident, şi Tito). Penalizat de colegi şi arestat prima dată după revoluţia anticomunistă din Ungaria (1956) şi după publicarea (tot în Occident) a unei cărţi în care afirma că nomenklatura comunistă a devenit un fel de „nouă clasă" ce nu mai avea nimic în comun cu idealurile începuturilor, Milovan Djilas a fost unul dintre comuniştii atipici ai secolului al XX-lea: sincer, integru, idealist la graniţa cu naivitatea, dar şi realist până la a înţelege, într-un final, zădărnicia căutării utopiei.
Dintre toate cărţile sale, Djilas a rămas mai ataşat de cea pe care o aveţi în faţă. Motivele? Le veţi înţelege după ce o veţi citi. La o bine-venită nouă ediţie in limba română (o primă şi modestă ediţie, dar cu o bună traducere, a apărut la începutul anilor 1990, la Craiova), acest volum, ca parte din moştenirea intelectuală a „secolului iluziilor” este important din cel puţin trei motive:
1. Cartea lui Djilas este o mărturie despre Stalin şi stalinism a unui om care a crezut în comunism ca într-un proiect intelectual şi politic şi şi-a dedicat o bună parte din viaţă acestuia. Cu alte cuvinte, iată o mărturie în numele unei ideologii care atunci părea pe cale de a cuceri jumătate din lume (la propriu!), iar astăzi mai este doar eventuala raţiune de nostalgii a unei minorităţi discutabile ca medie de vârstă sau medie de educaţie.
2.Cartea lui Djilas este, într-un fel, rodul unei ţări care atunci chiar exista, dar astăzi nu. La începutul anilor 1960, când autorul traversa propriile crize fratricide în relaţia cu regimul de la Belgrad, Iugoslavia lui Tito era o ţară cu o legendă din ce în ce mai pozitivă. Comunistă fără a fi stalinistă, de stânga şi totodată nealiniată în ochii multora, multietnică şi multiconfesională şi totuşi pacificată după război, autoritară în interior, dar cu porţile şi graniţele deschise spre exterior pentru propriii cetăţeni, slavofilă, dar favorabilă comerţului cu Occidentul ş.a.m.d., Iugoslavia părea a fi un tărâm paradoxal: mozaicul de succes al unei convergenţe între ce promitea mai bun comunismul şi parte din libertăţile occidentale. Ei bine, volumul lui Djilas prezintă, în parte, şi cronica începutului acestei ţări – o ţară care astăzi, cum lesne se poate observa privind harta, a dispărut din vecinătatea noastră.
3.Dar, în egală măsură, cartea lui Djilas vorbeşte despre o altă ţară care nu mai există (deşi umbra sa, mentală şi politică, încă mai bântuie prin regiune): Uniunea Sovietică. Desigur, ar fi fost de domeniul absurdului ca un comunist precum Djilas să fi putut vreo clipă bănui, în primăvara anului 1944, la momentul primei sale vizite, că uriaşa superputere pe care o vedea (re)născând din război nu va mai supravieţui, ca atare, următorilor 50 de ani. Colosul avea să se rupă sub propria greutate – iar Djilas, privindu-1 pe Stalin, a fost unul dintre primii care au intuit acest lucru, temându-se însă să-l gândească măcar.
*) Milovan Djilas – Conversaţii cu Stalin, Editura Corint istorie. Traducere din limba engleză de Sorin Şerb. Cuvânt înainte de Adrian Cioroianu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
