Jus ad Rem
Cu prilejul celei de-a 12-a Expoziţii Internaţionale deArhitectură din cadrul Bienalei de la Veneţia, arhitectul olandezRem Koolhas (foto 1) a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră.Deşi Bienala 2010 şi-a deschis porţile de-abia pe 29 august,comitetul de organizare, prezidat de Paolo Baratta, a hotărât (lapropunerea directoarei manifestării, Kazuyo Sejima, laureată aPremiului Pritzker 2010 - echivalentul, dacă vreţi, al Nobeluluipentru arhitectură), decernarea râvniţilor lauri cu circa o lunăînainte de debutul expoziţiei. Rem Koolhas se alătură, astfel, uneiserii de nume prestigioase precum Frank Gehry sau RichardRogers.
În vârstă de 65 de ani, cofondator al OMA (Office for MetropolitanArhitecture), Koolhas este cunoscut atât ca practician invator, câtşi ca teoretician al arhitecturii (şi, prin extensie, al societăţiicontemporane). "Realizările lui, declara Paolo Baratta în "TheArhitects Newspaper", privilegiază studiul legăturilor spaţialedintre indivizi." Prin intermediul agenţiei sale, OMA, Rem Koolhass-a făcut remarcat ca realizator al Bibliotecii Centrale dinSeattle (2004), al Muzeului Guggenheim din Las Vegas (2002) şi alsediului central al Televiziunii Chineze (CCTV) din Beijing. A maifost laureat al Echerului de Argint (1998), al Pritzker Prize(2000) şi al Premiului Mies Van der Rohe (2005).
Ce căuta Van Gogh la Cairo?
Orice-ar fi căutat, tabloul olandezului într-o ureche, intitulat"Macii" (foto 3) , acum se află deja pe alte meleaguri. Explicăm:"Les coquelicots", pictat de Vincent Van Gogh, era instalat la locde cinste pe simezele Muzeului Mahmoud Khalil (foto 4), situat laZamalek, în Cairo, la doi paşi de casa fostului preşedinte egipteanAnwar El-Sadat. Sâmbătă, 21 august, a fost furat, după ce a fost înprealabil decupat barbar din ramă, cu un cutter. Se pare că hoţiiştiau deja drumul, pentru că tabloul mai fusese sfeterisit o dată,în 1977. Atunci a fost găsit după circa un an de căutări asidue. Dedata asta, circumstanţele furtului şi mai ales ceea ce a urmat separe că a dat naştere unui "râsu'-plânsu'" general în presa localăşi internaţională. Dacă deplângerea raptului era normală, nu la felde firească a părut ilaritatea stârnită de reacţia autorităţiloregiptene, care, literalmente, s-au făcut de baftă. După anunţareadispariţiei, egiptenii (e drept, mai degrabă preocupaţi de maciidin Peninsula Sinai, din care se produce un opiu de bună calitate,decât de macii lui Van Gogh) au asistat cu stupefacţie la reacţiileresponsabililor guvernamentali, care au dat din colţ în colţ,panicaţi de consecinţele propriei neglijenţe: din cele 43 de camerede supraveghere, în momentul furtului funcţionau doar 7, iarsistemul de alarmă era deficitar. Actul I: Ministrul culturii,Faruk Hosni, anunţă dispariţia, în plină zi, a tabloului. Actul II:Tot el apare, la scurt timp, şi anunţă recuperarea obiectului şireţinerea făptaşilor (doi italieni, un bărbat şi o femeie). ActulIII: Acelaşi ministru face ştiut că ancheta continuă, pentru căpoliţia nu a dat încă de urma tabloului, pictat în 1877 şi evaluatla 50 de milioane de euro. Presa a jubilat, făcând legături (camsuprarealiste) între eveniment şi situaţia generală a oraşuluiCairo, unde zone întregi sunt private de alimentarea cu apă şienergie electrică. Iată, în chip de concluzie, ce spune "LeCourrier International" (22 august): "Dacă se poate fura, pentru adouă oară, în miezul zilei, un tablou aflat într-unul dintreprincipalele muzee din Cairo (şi conţinând una dintre cele maiimportante colecţii de artă europeană - secolele XIX şi XX - dinOrientul Mijlociu), unde nu există nici camere de filmat nici unsistem de alarmă eficient, dacă toată lumea încearcă să fugă deresponsabilităţi, atunci lipsa apei potabile şi nopţile petrecutepe întuneric într-o căldură sufocantă chiar nu mai trebuie să nemire."
Ultima oră: pe 26 august, miliardarul egiptean Naguib Sawiris aanunţat că oferă o recompensă de un milion de lire egiptene (circa138.000 de euro) celui care va furniza orice informaţiesusceptibilă de o conduce spre găsirea "Macilor". Adică o sumăapropiată de valoarea celui mai scump tablou vândut în România după1989.
Silvio Berlusconi e îndrăgostit de David
Cine este adevăratul proprietar al capodoperei lui Michelangelo,"David" (foto 5), aflată în Galleria dell'Accademia din Florenţa?Guvernul italian sau oraşul de pe malurile fluviului Arno? Aceastaeste întrebarea (uşoară, de vară, născută probabil din plictisealaestivală) care agită lumea culturală italiană şi care îi opune peMatteo Renzi şi Silvio Berlusconi, reprezentat printr-o belicoasăechipă de avocaţi. Aceştia din urmă, mandataţi de guvern, audeclarat că simbolul Florenţei, David, nu aparţine urbei toscane,ci statului italian. Potrivit ziarului "The Guardian", ei îşiîntemeiază afirmaţia pe o prelungă muncă de scotocire în arhive, înurma căreia au descoperit că statul, în calitate de succesorlegitim al Republicii Florentine, a finanţat cumpărarea sculpturii,devenind, astfel, adevăratul ei proprietar. Realizată între 1501 şi1504, ea a fost amplasată în 1504 la intrarea în Palazzo Vecchio.Înaltă de 4,34 metri şi realizată în marmură de Carrara, sculptura(foto 5) îl reprezintă pe eroul biblic David, cu o praştie în mână,imediat după lupta sa cu Goliat. Furios, Matteo Renzi a şters larându-i praful de pe nişte străvechi documente juridice şi a găsitun decret din 1871 care atribuia Florenţei, cu titlu compensatoriu,toate bunurile ţinând de Palazzo Vecchio, printre care şicapodopera invocată, atunci când Roma a devenit capitala Italieiunificate, în detrimentul Florenţei. Ministrul italian al culturii,Silvio Bondi, a propus, pentru rezolvarea diferendului, o gestiunecomună. Aşa cum îl ştim pe distinsul premier, în cazul uneiasemenea soluţii, statul va primi probabil superbul trup marmorean,iar Florenţa - praştia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
