Prozatorul englez Julian Barnes (n. 1946, Leicester) are multe merite, dar unul iese in evidenta: nu scrie doua carti care sa semene intre ele. Talentat si versatil, el se pricepe nu doar sa-si administreze dotarea, ci si sa fructifice experientele si influentele literare extrabritanice, indeosebi pe cele din spatiul francez. Tradus in treizeci de limbi, englezul scrie roman, povestire, eseu si - surpriza - carti politiste. Romanele lui sunt Metroland, Pana cand ne-am cunoscut, Privind in soare, Papagalul lui Flaubert, O scurta istorie a lumii in zece capitole si jumatate, La taclale, Porcul spinos, Dragostea si alte cele, Anglia, Anglia si Arthur si George. Sub pseudonimul Dan Kavanagh, Barnes publica patru carti politiste: Duffy, sau cum se taie cascavalul, Praf in ochi, Cu stangu-n dreptu'' si Os de ros. Tot din opera lui fac parte culegerea de articole Scrisori din Londra, volumul de eseuri Ceva de declarat, volumele de povestiri Traversand Canalul si Tristeti de lamaie, precum si o carticica despre gatit, intitulata Pedantul din bucatarie. Julian Barnes este un scriitor laureat nu doar in Anglia natala, ci si in alte tari europene. Premiul Somerset Maugham, Premiul Médicis, Premiul Shakespeare din partea Fundatiei FVS din Hamburg, Premiul E.M. Forster, Premiul Gutenberg, Premiul Grinzane Cavour si Premiul Fémina sunt cele mai importante acolade din palmares. Totodata, Julian Barnes a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres (1998) si pe cel de Commandeur de l''Ordre des Arts et des Lettres (2004) din partea statului francez, iar ultimul lui roman, Arthur si George, a fost nominalizat pentru Premiul Booker in vara lui 2005.
Pana cand ne-am cunoscut a fost tradus de Radu Paraschivescu si va aparea la Editura Humanitas, in colectia "Raftul intai".
Jack se intreba de ce Dumnezeu venise Graham la el si nu gasise pe altcineva. Tonul lui deveni chiar si mai familiar.
- N-ai de un'' sa stii, mereu am zis. N-ai de un'' sa stii cu ce te-ai
captusit pana e tarziu, iar atunci nu-ti ramane decat s-o lasi cum a cazut.
Astepta ca Graham sa continue.
- Nu, nu e vorba de-asta. Dumnezeule mare, ar fi groaznic.
Groaznic. Nu, e ceva... retrospectiv, asta-i cuvantul. Retrospectiv. E vorba de indivizii care-au fost inaintea mea. Pana cand ne-am cunoscut.
- Aha.
Jack deveni mai atent si totodata mai nedumerit cu privire la
motivele care-l facusera pe Graham sa vina la el.
- Acum doua-trei zile m-am dus la film. O porcarie. In distributie
era si Ann. Mai juca un individ - nu-ti spun cum il cheama - iar dupa aceea s-a dovedit ca Ann s-a culcat... ma rog, se culcase cu el. Nu de multe ori, adauga repede Graham, o data sau de doua. N-au... in fine, n-au iesit impreuna sau mai stiu eu ce.
- Mm.
- M-am dus si-am mai vazut filmul ala de trei ori intr-o saptamana. Prima data mi s-a parut interesant sa... sa ma mai uit o data la mutra individului - nu-i dadusem mare atentie inainte. Asa ca m-am uitat din nou si nu pot sa spun ca m-am dat in vant dupa el, dar la urma urmei era de asteptat, nu? Dupa care m-am trezit ca am mai vazut filmul de doua ori. Si nici macar nu poti sa spui c-am fost undeva in cartier, ci taman la Holloway. Ba chiar mi-am reprogramat un curs intr-o zi ca sa ma duc sa-l vad.
- Si... cum a fost?
- Pai prima data - ma rog, de fapt a doua, daca socotim in total -
a fost... haios, sa zicem. Tipul juca rolul unui mafiot de mana a saptea, dar eu stiam - imi spusese Ann - ca era din estul Londrei, asa ca am fost atent la accentul lui si crede-ma ca n-a putut sa-i imite pe broscari mai mult de trei cuvinte la rand. Asa ca m-am intrebat de ce naiba n-o fi putut Ann sa se culce cu un actor mai de soi? Am cam ras de el si mi-am zis, n-oi fi nici eu Casanova, dar in orice caz sunt mai bun ca universitar decat o sa fii tu vreodata ca actor, dar-ar dracii. Pe urma mi-am amintit ca Ann imi spusese ca-n ultima vreme tipul facuse reclame la lame de ras si mi-am spus, amaratul, poate ca filmul ala a fost varful carierei lui profesionale, poate ca e coplesit de sentimentul esecului, de invidie si de vinovatie, poate ca sta la coada sa-si ia ajutorul de somaj si se trezeste ca pica-n butoiul cu melancolie, cu gandul la Ann si la ce s-o fi ales de ea, numai ca dupa ce-am iesit din sala m-am gandit mai bine si mi-am zis, stii ceva, nene, te bag in ma-ta.
A doua oara - ma rog, a treia - ...cred ca asta m-a pus pe ganduri. De ce m-am mai dus o data? Asta e, m-am dus si gata. Mi s-a parut ca... asa se cuvine. Am avut un fel de intuitie, o presimtire despre mine insumi, doar atat pot sa spun. Cred ca eram intr-o stare de spirit mai aiurea, de fapt habar n-aveam ce cautam acolo, in sala - asta a fost cand mi-am mutat orele -, cert e ca am vazut treizeci de minute fioros de plictisitoare si nici nu-mi dadeam seama exact ce aveam sa simt, numai ca intr-un fel stiam ca nu aveam sa mai fiu acelasi. Cred ca atunci ar fi trebuit sa ma car.
- Si de ce n-ai facut-o?
- Din cauza unui puritanism infantil. Stii cum, daca tot am platit...
In realitate, nu fusese chiar asa.
- Nu, a fost mai mult decat atat. Ti-am spus doar ce mi s-a parut
ca s-a intamplat, si anume ca am simtit ca nimerisem langa ceva periculos. Era asteptarea celui care nu stie la ce sa se astepte. Ti se pare... inteligibil?
- Destul de putin.
- Pai nici n-a fost. De fapt, a fost ceva extrem de concret. Ma
apucase tremuratul. Simteam ca o sa fiu facut partas la un mare secret. Si ca o sa ma apuce toate spaimele. Mi se parea ca ma purtam ca un copil.
Se lasa o tacere scurta. Graham leorpai din cafea.
- Si chiar te-ai speriat? Ti s-a zbarlit parul?
- Oarecum. E greu de explicat. Nu eram ingrozit de individul
ala, ci in legatura cu el. Mi se parea ca eram foarte agresiv, dar intr-un fel complet neobisnuit. Pe langa asta, mi-a venit sa vars, chit ca asta a fost ceva separat, un soi de supliment. Eram foarte... amarat, cred ca asta-i cuvantul.
- Asa se pare. Si ultima data?
- La fel. Aceleasi reactii in aceleasi locuri. Si tot atat de puternice.
- Macar ti-a trecut?
- Da... intr-un fel. Dar ma apuca din nou, de cate ori imi aduc
aminte.
Se opri, dand impresia ca terminase.
- Bun, pai daca n-ai nevoie de sfatul meu, o sa ti-l dau. Eu as
spune s-o lasi mai moale cu filmele. Oricum, nici nu stiam ca-ti plac.
Graham nu paru sa asculte.
- Vezi tu, ti-am spus atatea despre film fiindca de la el a pornit
totul. Asta a pus in miscare restul. Cum sa-ti zic, normal ca stiam cate ceva despre tipii cu care a umblat Ann inainte; pe cativa chiar i-am cunoscut. Nu pe toti, bineinteles. Dar abia dupa film am inceput sa ma gandesc la ei si sa-mi fac probleme. Dintr-o data m-am ofticat ca Ann se culcase cu ei. Mi s-a parut din senin ca era un fel de... nu stiu... adulter. O tampenie, nu?
- E... neasteptat.
Jack se feri cu buna stiinta sa-si ridice privirile. Primele cuvinte
care-i venira in minte fura "rahat cu perje".
- E o tampenie. Numai ca am inceput sa ma gandesc altfel la toate
povestile alea. M-am trezit ca le pun la suflet. Stau in pat asteptand sa adorm si ma simt de parc-as fi Richard al III-lea inaintea bataliei de la... ma rog, care-o fi fost.
- Nu-i perioada ta?
- Nu-i perioada mea. Pe de o parte as vrea sa mi-i aliniez pe toti
an minte si sa ma uit bine la ei, pe de alta mi-e prea frica s-o fac. Sunt unii pe care stiu cum ii cheama, dar habar n-am cum arata, asa ca stau cu ochii-n tavan, ma straduiesc sa le recompun mutrele si sa le refac identitatea.
- Hmmm. Altceva?
- Ma rog, am mai gasit cateva filme in care a jucat Ann si m-am
dus sa le vad.
- Cat i-ai spus lui Ann din toate astea?
- Nu tot. Nu i-am zis ca am revazut filmele. Doar ca mi-am facut
sange rau.
- Si ea ce zice?
- Ca-i pare rau ca sunt gelos, posesiv sau naiba mai stie cum, dar
ca nu e cazul, ce-a fost a fost, in fond, nici n-a facut mare lucru - ceea ce nu e chiar asa - si ca exagerez. Ei bine, nu exagerez.
- Ceva legat de faptul ca esti vinovat fata de tine insuti? De vreo
nasaramba pe care ai facut-o si-acum vrei sa i-o pui ei in carca?
- Dumnezeule, nici vorba. Daca i-am fost credincios Barbarei
cinspe ani sau mai stiu eu cat, nici prin gand nu mi-ar trece sa ma indepartez de Ann dupa atat de putin timp.
- Sigur.
- N-ai zis-o foarte convingator.
- Ba nu, sigur. In cazul tau, foarte sigur.
De data asta paru convingator.
- Si-atunci ce fac?
- Pai parca nu voiai sfaturi.
- Nu, vreau sa spun, unde am ajuns? Ti se par cunoscute chestiile astea?
- Nu cine stie. La capitolul gelozii curente ma descurc. La adulter
sunt bata - vorbesc de ala de tipul meu, nu de-al tau. Despre asa ceva am sfaturi la orice ora. Ma rog, sa trecem... Insa cu trecutul nu stau deloc grozav.
Jack facu o pauza inainte de-a continua.
- Sigur, ai putea s-o faci pe Ann sa te minta. S-o aduci in situatia
de a-ti spune ca n-a facut ce-a facut.
- Nu. Oricum, nu poti face una ca asta. N-as mai crede-o nici
cand ar spune adevarul.
- Mda, corect.
Jack era convins ca se aratase foarte rabdator. Trecuse destul de
mult de cand nu mai vorbise despre el insusi.
- Inca sunt destul de nedumerit. Si ma tem ca n-am destul
material pentru o povestire.
Era ciudat cat de multe iti bagau pe gat unii oameni, chiar si
prieteni: doar fiindca erai scriitor, porneau de la premisa ca erai dispus sa le cunosti problemele.
- Sa-nteleg ca n-ai nici o sugestie?
Iti spune omul ca n-are nevoie de sfaturi, dar de fapt chiar asta
cauta.
- Dac-as fi in locul tau, probabil ca m-as duce si-as frige-o pipita
ca sa-mi fie de leac.
- Vorbesti serios?
- Intru totul.
- Si cum m-ar ajuta chestia asta?
- O sa te miri, dar vindeca orice. De la micile dureri de cap, la
blocajul auctorial. E foarte buna si ca sa te lecuiasca de certurile cu nevasta.
- Nu ne certam.
- Deloc? Bun, te cred. Sue si cu mine ne cam ciorovaim. Am
facut-o dintotdeauna - evident, in afara de primele zile. Numai ca pe-atunci nici nu ne sinchiseam sa facem patul; singura problema era cine sta deasupra.
Ochelarii lui Graham se dezaburisera, iar el il vazu pe Jack facand
o pauza de ras. Ar fi trebuit sa tina minte ca atentia lui Jack, totala sau partiala, era intotdeauna conditionata de ceva.
- Cu Valerie - nu cred c-ai cunoscut-o pe Val, nu? - ma certam
tot timpul. Dar asta a fost acum douazeci de ani. In orice caz, ne-am contrat din prima zi. Nu era genul tau de atmosfera, bosorog fofoloncar, ci tot felul de chestii tip "Viata in inalta societate" si "Un fel de dragoste". Pipaieli in statia de autobuz. Ia gandeste-te, sa-ncerci sa desfaci o jartiera cu doua degete inghetate de la mana stanga cand de fapt esti dreptaci, prefacandu-te ca de fapt doar o mangai pe coapsa, s-o saruti si-n acelasi timp sa-i umbli cu mana ailalta pe langa umarul drept si s-o cauti pe la tate. Zici ca esti in plin Clausewitz, nu? Daca stai sa te gandesti, nici nu gresesti prea mult.
Asa ca la-nceput ne-am certat in legatura cu locul pe unde umblu
cu mainile, cu cate degete si asa mai departe. Pe urma am trecut la debarcarea din Normandia si mi-am zis, in regula, de-acum incolo, gata cu certurile. Dar nici vorba; am inceput sa ne certam despre cat de des, cand si unde, si ia spune-mi, Jack, asta e un pachet nou, pai atunci fii bun si uita-te cand expira. Poti sa-ti inchipui - sa aprinzi lumina in mijlocul harjoanei ca sa controlezi data?
Dupa debarcarea din Normandia am avut Batalia Sarcinii, normal. Inainte de asta ne-am casatorit. Iar pe urma am trecut la alt refren: e cazul, nu e cazul, ce-ar fi sa te angajezi intr-un loc ca lumea, ia uite ce dragute sunt hainele astea, iar Margaret avea deja trei la fel. Cinci sau sase ani in felul asta mi-au ajuns, asculta-ma pe mine. Ma saturasem pana peste cap.
- Ce s-a ales de Val?
- Val? A, s-a maritat cu un profesor. Cam zgubilitic, dar cumsecade. Ii plac copiii, ceea ce-mi convine de minune. Si-n orice caz, sunt sigur ca nu uita sa vada cand expira prezervativele.
Graham nu stia unde voia sa ajunga Jack, dar nici nu-l interesa
foarte mult. Nu mai fusese plimbat niciodata prin trecutul neamului Lupton: politica declarata a lui Jack de a trai doar in prezent implica o uitare stilizata a trecutului. Daca era intrebat de prima parte a vietii, fie te trimitea la literatura lui, fie inventa pe loc o minciuna baroca. Sigur, era foarte posibil ca tocmai in clipa aceea sa creioneze un mit pe masura nevoilor lui Graham. Cu toata franchetea lui permanenta, romancierul nu era niciodata sincer suta%.
- Mi-am zis ca daca m-am despartit de Val, am scapat de certuri.
Iar cand am cunoscut-o pe Sue mi-am spus, a, ce frumos. Nici un fel de probleme cu debarcarea din Normandia. Nici n-ar fi avut cum sa fie - trecusera mai bine de zece ani, eram in Londra si intre timp se construise afurisitul ala de tunel pe sub Canal, nu, barosane? In plus, Sue parea mai putin tepoasa ca Val, cel putin la inceput. Asa ca ne-am casatorit si dupa un timp ce sa vezi? Au inceput certurile. Sue dadea tonul intrebandu-ma care era rolul meu, texte de-astea. Eu ii spuneam ca rolul meu e trolul si tot asa. Pe urma ne ciorovaiam urat, eu ma duceam sa-mi gasesc consolarea, o gaseam, ma-ntorceam acasa si ne mai certam o data din cauza consolarii, motiv pentru care pana la urma mi-am zis, mai stii, poate ca eu sunt de vina. Poate ca nu rezist alaturi de nimeni. Asta a fost momentul cand ne-am gandit c-ar fi mai bine daca eu as ramane in apartamentul din oras, iar ea s-ar duce la tara. Asta tii minte si tu, s-a intamplat acum cativa ani.
- Si?
- Ghici, ghicitoarea mea. Avem la fel de multe certuri ca si pana
acum. Ma rog, poate ca totusi sunt ceva mai putine, fiindca ne vedem mai rar. Dar as spune ca numarul de certuri raportat la orele de contact personal a ramas acelasi. Si ne-am specializat in racnitul la telefon. Marile ciorovaieli sunt la fel de frecvente ca pe vremea cand traiam impreuna. Si dupa fiecare portie recurg la acelasi remediu. Sun o fosta prietena si ma las consolat. Asta e marele avantaj al adulterului, ca altfel nu pot sa spun: da rezultate intotdeauna. Dac-as fi in locul tau, mi-as cauta o femeie draguta si maritata.
- Majoritatea femeilor cu care m-am culcat au fost maritate, spuse
Graham. Cu mine.
Parea deprimat. Nu batuse atata drum ca sa auda una dintre
versiunile lui Jack despre povestea propriei vieti, chit ca nici nu-l deranjase. De asemenea, nu venise ca sa afle despre remediile intime ale lui Jack.
- Nu pot sa cred ca-mi sugerezi sa devin adulterin.
- Ba cum sa nu. Sigur, daca ma gandesc mai bine, bineinteles ca
nu-ti sugerez asta. Esti prea imbaboiat si te crezi prea vinovat ca s-o poti face. Unde mai pui c-ai fi in stare ca dupa aia sa te duci direct la Ann, sa-i plangi pe umar si sa-i marturisesti totul, iar asta chiar ca n-ar fi bine nici pentru tine, nici pentru ea. Nu, vreau sa-ti spun doar ca asta-i portocrucea ta. Fiecare casnicie are-o portocruce, iar a ta asa arata.
Graham il privi cu niste ochi goliti de expresie.
- Portocrucea, pricepi? Eu imi port crucea, tu iti porti crucea si tot
asa. Da-o-n ma-sa, Graham, amandoi am fost insurati de cate doua ori, amandoi era cat pe-aci sa facem leziuni pe scoarta, amandoi am intors problema pe toate fetele inainte sa ne mai aruncam o data cu capul inainte. Dupa patru casnicii, mesajul e clar: vremea mierii n-are cum sa tina mult. Si-atunci ce poti sa faci? Vreau sa spun, nu crezi ca Ann e de vina pentru situatia ta de-acum, nu?
- Nu, nici vorba.
- Nu crezi nici c-a fost vina ta?
- N-nu... cred ca nu asa mi-am pus problema, n-are legatura cu
vinovatia.
- Sigur. Absolut corect. E vorba de fiara care pandeste in noi. E
vorba de natura casniciei. E vorba de o greseala de proiectare. Mereu o sa apara cate ceva, si cel mai bun lucru ca sa supravietuiesti - daca vrei sa supravietuiesti - e sa identifici acel ceva, sa-l izolezi si sa ai o reactie precisa la adresa lui ori de cate ori iti iese-n cale.
- Cum faci tu cand treci pe la o fosta prietena.
- Exact. Dar ma gandesc ca nu-i bine sa faci si tu la fel.
- Nu-mi vine-n minte nimic valabil. Singurul lucru pe care-as
vrea sa-l fac e sa renunt pentru o vreme la viata inauntrul propriei capatani.
- Sa stii ca se poate. Poti sa faci si ceva irelevant, daca vrei, dar
fa-o serios. Ia-ti-o la laba, imbata-te, du-te si cumpara-ti o cravata noua. Nu conteaza ce, atata timp cat gasesti o modalitate de riposta. Altfel o s-o luati in freza. Si tu, si ea.
Jack isi zise ca se descurca de minune. Nu era obisnuit sa joace
rolul celui care ofera solutii la diverse probleme, si totusi aproape ca se autoconvinsese de planul de bataie pe care i-l prezentase lui Graham, desi fusese luat din scurt. Izbutise in acelasi timp sa impuna un anumit tipar asupra vietii lor. Oricum insa, asta ii era meseria pana la urma: extragerea ordinii din haos, surprinderea fricii, a panicii, a chinului si a pasiunii in doua sute de pagini si in schimbul a sase lire nouazeci si cinci. Asta era platit sa faca, asa ca nu era un efort prea mare. Pana si procentajul de minciuni era cam acelasi.
Graham decise - ce-i drept, fara prea mult optimism - sa se gandeasca la ceea ce-i spusese Jack. Intotdeauna il considerase mai experimentat decat el insusi. Dar oare chiar era? Amandoi fusesera insurati de doua ori, citisera cam la fel de mult si erau comparabili ca inteligenta. Si-atunci de ce sa-l considere pe Jack o somitate? In parte fiindca Jack scria carti, iar Graham respecta cartile si intr-un mod abstract, si intr-unul teoretic, inclinandu-se instinctiv in fata competentei lor. Si in parte fiindca Jack avusese milioane de relatii cu femeile, parand cuplat mereu cu cea mai noua frumusete din oras. Nu ca asta ar fi facut din el o autoritate in problemele legate de casnicie. Dar in fond, cine ar fi putut juca un asemenea rol? Mickey Rooney? Zsa Zsa Gabor? Vreun sultan din Turcia?
- Sau... spuse Jack.
Isi mangaia barba si arata atat cat putea fi el serios.
- Da...?
- Ar mai fi o solutie...
Graham se indrepta in scaun. De asta batuse drumul pana aici.
Bineinteles ca Jack stia ce era de facut, cunostea raspunsul corect. Pentru asta venise; stiuse din capul locului ca procedase cum trebuia...
- Ar trebui s-o iubesti mai putin.
- Poftim?
- S-o iubesti mai putin. Poate ca suna cam prafuit, dar da
rezultate. Nu-i nevoie s-o urasti, sa-ti fie antipatica sau mai stiu eu ce - nu cadea in partea aialalta. Invata sa te detasezi nitel, atata tot. Fii prietenul ei, daca ti se pare ca suna mai bine. Iubeste-o mai putin.
Graham ezita. Nu prea stia de unde sa inceapa. In cele din urma se hotari sa spuna:
- Plang cand se usuca plantele din casa.
- Cum ai zis, nobile domn?
- Avea niste violete africane. Cum sa-ti spun, nu ma dau in vant
dupa violetele africane si de fapt nici Ann. Cred ca le primise de la cineva. Are o groaza de alte plante care-i plac mai mult. Numai ca astea au facut un soi de varicela a plantelor, ceva de genul asta, si au murit. Lui Ann nu i-a pasat nici cat negru sub unghie. Eu in schimb am urcat la mine-n birou si m-am pus pe plans. Nu despre ele ca atare... pur si simplu m-am gandit cum le uda Ann, cum le hranea cu tot felul de ingrasaminte, fara legatura cu ce simtea ea pentru afurisitele alea de plante - cum ti-am zis, nici macar nu simtea ceva anume - dar timpul pe care si l-a pierdut cu ele, faptul ca a fost acolo, viata ei...
Sa-ti mai spun ceva. Dupa ce pleaca la serviciu, primul lucru pe care-l fac e sa-mi scot jurnalul intim si sa pun pe hartie tot ce poarta. Pantofi, ciorapi, rochie, sutien, chiloti, pardesiu, fileu de par, inele. Ce culoare. Totul. De multe ori scriu aceleasi chestii, bineinteles, dar nu conteaza. Iar pe urma las uneori sa treaca vreo cateva ore, scot jurnalul si ma uit la ce-am scris. Nu incerc sa tin minte cum arata, fiindca asta ar insemna ca trisez. Scot frumusel jurnalul, uneori cand am cursuri si ma prefac ca ma gandesc la titluri de lucrari, iar dupa aceea ma gandesc la ea si... cum sa-ti spun... o imbrac. E foarte... frumos.
Sa-ti mai spun si altceva. Dupa fiecare cina eu sunt cel care strange masa. Ma duc la bucatarie, arunc resturile din farfurie la gunoi si pe-urma ma trezesc ca mananc ce gasesc in farfuria ei. De multe ori nici macar nu e ceva cat de cat atragator - bucatele de grasime, zarzavaturi decolorate, zgarciuri de la carnati - dar pur si simplu le bag la ghiozdan. Pe urma ma intorc, ma asez in fata ei si ma trezesc gandindu-ma la stomacurile noastre, la faptul ca lucrurile pe care le-am mancat ar fi putut sa ajunga in stomacul ei si ca in loc de asta au ajuns in al meu. Imi spun, ce ciudat o fi fost si pentru mancarea aia, cand cutitul a taiat-o, iar furculita a varat-o aici si nu dincolo, si cand in loc sa stea in burta ei sta intr-a mea. Ei bine, treaba asta ma apropie si mai mult de Ann.
Si sa-ti mai spun una. Uneori se trezeste in toiul noptii ca sa faca pisu, e intuneric bezna, Ann e pe jumatate adormita si intr-un fel - nu stiu cum face, dar de fiecare data se intampla la fel - nu reuseste sa arunce in closet hartia igienica mototolita cu care se sterge. Eu intru dupa ea dimineata si gasesc hartia pe jos. Iar atunci - n-are nici o legatura cu mirositul bikinilor si alte chestii fetisiste - ma uit la ea si ma simt... imblanzit. Seamana cu una dintre florile de hartie pe care le poarta actorii de mana a treia la butoniera. Pare frumoasa, colorata si decorativa. Aproape ca-mi vine sa mi-o agat eu insumi la rever. O ridic si o arunc in vas, dar dupa aceea devin sentimental.
Se lasa tacerea. Cei doi prieteni se uitara unul la celalalt. Jack simti ca Graham avea o dispozitie belicoasa; insasi marturisirea facuta reusise cumva sa dobandeasca un aer agresiv. Poate ca recitalul lui ascunsese un strop de multumire de sine. Jack se simtea aproape stingherit - un fapt atat de rar, incat incepu sa se gandeasca la propria stare de spirit, in loc de a lui Graham. Dintr-o data isi dadu seama ca prietenul lui se ridicase in picioare.
- Pai... multumesc, Jack.
- Ma bucur ca te-am. Daca te-oi fi. Data viitoare cand mai ai chef
de stat pe canapeaua psihologului, da-mi o sarma din timp.
- Asa o sa fac. Inca o data, mersi.
Usa de la intrare se inchise. Cei doi facura vreo cinci pasi in directii opuse, dupa care se oprira amandoi. Jack ramase pe loc si efectua o mica pivotare, un soi de pas lateral facut in mijlocul salii de dans. Trase un part nu foarte zgomotos si comenta ca pentru sine:
- Pe aripile vantului.
Afara, Graham se opri, adulmeca malinul negru pe care se depusese praful si cosurile de gunoi care stateau sa dea pe dinafara, iar apoi lua o hotarare. Daca renunta la aprovizionarea cu carne de la macelarul de isprava si isi facea toate cumparaturile de la supermarket, putea sa intre la The Good Times in drum spre casa si s-o revada pe Ann in postura adulterinei.
* Fragment din romanul "Pana cand ne-am cunoscut" de Julian Barnes, in pregatire la Editura Humanitas. Traducere de Radu Paraschivescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
