Ca trestiile m-am umplut de vant
cand ai venit. Si n-am stiut de unde-i
atata aur si atata cant
care pluteau in adancimea undei.
Parc-as fi fost o mlastina in care
te-ai imbaiat pana la sanii goi,
iar urma adancita de picioare
se vede clar in suflet ca-n noroi.
Acuma, cand din nou va bate vantul,
cand soarele se va culca in vai,
n-o sa mai stim: sunt apa si pamantul,
sau numai noi ne-aprindem cu vapai?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
