Perioada anilor '40 a fost cea mai framantata din istoria romaneasca a secolului trecut.
Oricate documente au fost date publicitatii, oricate studii, analize si memorii au aparut, epoca starneste in continuare interes, inainte de toate pentru ca sunt inca multe de aflat dupa indelunga perioada in care istoria adevarata a fost sub opreliste, iar evenimentele - deformate sau trunchiate.
Sunt atatea puncte de vedere asupra unui eveniment sau a altuia, incat e necesar sa fie ascultate toate parerile, cautate toate documentele posibile, iar istoricii sa-si spuna parerea.
O cantitate foarte mare de acte se afla inca necercetate in arhive sau in fonduri speciale ale unor mari biblioteci. Istoria intreaga si adevarata a acelui deceniu inca nu a fost scrisa.
De aceea, orice document nestiut trebuie facut public si orice marturie, chiar daca repeta unele informatii, mediatizata.
Putinii supravietuitori ai acelor vremuri, mai ales cei care au detinut roluri insemnate, trebuie ascultati, indemnati sa-si scrie memoriile, intervievati in mod repetat.
Este si cazul fostului rege Mihai I, care a domnit in acea perioada extrem de tulbure. Maiestatea Sa si-a spus punctul de vedere de mai multe ori, inclusiv in doua carti rezultate din indelungi convorbiri cu regretatul Mircea Ciobanu si publicate de Editura Humanitas, la inceputul anilor '90.
In vara anului trecut, o echipa PRO TV s-a aflat la Versoix si, vreme de cateva ore, l-a filmat pe fostul suveran pentru un documentar de televiziune. Cu acordul Maiestatii Sale, publicam, incepand din acest numar, o parte din acest amplu interviu.
- Cu cateva zile inainte de 5 septembrie 1940, aflasem ca Antonescu fusese chemat pentru numirea sa ca prim-ministru, dar altceva nu prea stiam. Legionarii isi faceau de cap in acel timp la Bucuresti, se tragea, se tipa, se urla, batalionul nostru de garda organizase un dispozitiv de urgenta in interiorul Palatului si in casele din spate, care nu mai exista astazi. Intr-o zi, ma aflam in biroul aghiotantilor, care era vizavi de biroul tatalui meu. Antonescu a iesit de la o audienta la tata si m-a vazut acolo; era in civil si mi-a spus, cum vorbea el intotdeauna, la persoana a treia: "Generalul Antonescu garanteaza de situatie, sa n-am grija". Am ramas cazut din Luna, nu intelegeam ce vrea sa spuna. Intalnirea trebuia sa fi fost pe 4 septembrie. In ziua urmatoare era mare agitatie si pe strada, si in Palat. Seara, dupa ce am mancat cu tatal meu, cu Urdareanu si cu alte persoane in casa noua din spatele Palatului, au urmat niste discutii. Nu luam parte, dar eram acolo si auzeam ce se discuta, despre cum se face, ce se face si asa mai departe. Pe la 5 dimineata, cand nu se culcase nimeni, a venit un curier de la Antonescu cu faimoasa scrisoare in care ii cerea tatalui meu sa abdice. Atunci m-a mirat ceva din partea lui Urdareanu, care era de felul sau foarte belicos. Tatal meu a citit scrisoarea, i-a dat-o lui Urdareanu, care a citit-o si el, iar la urma acesta a spus: "Nu mai e nimic de facut". De unde, cu o zi inainte, era foarte belicos, acum era foarte potolit. Am luat si eu hartia s-o citesc si atunci mi-am dat seama ce se intampla. Pe la 6 dimineata m-am dus sa ma culc. Pe la ora 9 m-a chemat la telefon unul dintre aghiotanti si mi-a cerut sa merg repede in Sala Tronului, pentru juramant. Eram zapacit, fiindca nu dormisem nici doua ore. Asa a fost trecerea de la o domnie la alta, cu noduri in stomac, cum se spune. M-am dus acolo, erau Antonescu, patriarhul, ministrul de justitie si multa lume. S-a spus ca era si Horia Sima, dar nu e adevarat, nu era de fata. ai am depus juramantul.
- Exista ceva ce v-a uimit, sau totul vi se parea firesc?
- Nu, a fost o surpriza totala, fiindca din toate manifestatiile care se desfasurasera inainte, timp de o saptamana, intelesesem ca se intampla ceva, dar nu imi imaginam ca se va ajunge la o situatie de felul acesta. Omul e in vant, cum se spune. Nu eram pregatit. Tatal meu ii daduse lui Antonescu toate prerogativele, cum se intampla in Italia. Antonescu m-a pus sa semnez acelasi lucru si asta a fost tot.
- Cum s-a comportat Maiestatea Sa Carol al II-lea?
- Era complet distrus moralmente. Singurul lucru pe care mi l-a spus in seara dinaintea plecarii, in ziua de 7 sau de 8 septembrie, mi se pare, a fost sa am grija de straja tarii. Atat; altceva nu mi-a spus.
- Dincolo de faptele care i se imputa si care tin de om, nu de omul politic, tatal Maiestatii Voastre a fost o persoana deosebita, care a vazut de la inceput pericolul pe care il reprezenta hitlerismul pentru Europa. Care este aprecierea Maiestatii Voastre?
- Tatal meu era un om foarte instruit, vorbea vreo patru, cinci limbi straine, isi dadea foarte bine seama de ce se intampla in tara si in Europa. Sunt convins ca, in ciuda tuturor lucrurilor, cum sa zic, mai schioape din viata lui, isi iubea totusi tara si a incercat sa faca tot ce se putea. Inclina mai mult spre francezi si englezi in politica, dar pana la urma a sucit-o spre Germania. Nemtii insa nu-l placeau deloc. Eu asta am deslusit pana la urma. Pentru mine personal, lucrul cel mai bun pe care l-a facut a fost scoala. Pe vremea aceea era ministru al educatiei Dimitrie Gusti si cu el a aranjat sa gaseasca profesori dintre cei mai buni si un grup de elevi de varsta mea, baieti din diferite parti ale tarii si din toate straturile sociale. La inceput am fost vreo opt, pe urma ajunseseram doisprezece. Erau fii de tarani, tatal unuia era mecanic de locomotiva, al altuia era diplomat, al altuia era avocat si asa mai departe. La sfarsitul fiecarui an scolar, plecam cu totii intr-o alta regiune a tarii, inclusiv profesorii, aveam la dispozitie trenul nostru regal si doua autobuze. Ne opream intr-o gara, mergeam in jur cu autobuzele si faceam lectii de geografie, istorie, zoologie, la fata locului. Era extrem de important pentru mine, pentru ca am putut sa cunosc tara. Asta a fost pana in 1939. Am umblat cu pluta pe Bistrita, am intrat in minele de carbuni, in minele de sare, am fost la toate manastirile din Bucovina, am fost peste tot.
- Nemtii cand au venit in Romania?
- Nemtii au venit in Romania dupa ce tatal meu parasise tronul. Antonescu i-a chemat ca instructori si am inceput sa-i intalnesc pe ofiteri, am vazut si trupele lor, trebuia sa merg din cand in cand la sedintele de instructie a trupei. Veneau si la Sinaia in vizite. Se simtea ca se pregateste ceva, dar Antonescu nu spunea nimic. Pana in ziua in care s-a declarat razboiul cu Rusia. Mama m-a trezit din somn spunandu-mi ca auzise la BBC ca noi am declarat razboi Rusiei. Dupa ce m-am dezmeticit, dimineata l-am chemat la telefon pe Mihai Antonescu si l-am intrebat daca era adevarat. Mi-a raspuns ca da. "Dar mie de ce nu mi-a spus nimeni nimic despre ce se intampla?", am intrebat. "Pai, credeam ca o sa cititi in jurnale" - asta mi-a raspuns.
Va urma
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
