In vara anului trecut, o echipa PRO TV s-a aflat la Versoix si vreme de cateva ore l-a filmat pe fostul suveran Mihai I pentru un documentar de televiziune.
Cu acordul Maiestatii Sale, publicam in acest spatiu o parte din amplul interviu acordat cu acel prilej.
- V-ati impotrivit intrarii noastre in razboi?
- Atitudinea generalului (Antonescu, n.r.), a mea si a celorlalte partide, cate mai existau, era ca recastigam Basarabia si Bucovina, pentru ca erau pamanturile noastre romanesti. Dar, cand Antonescu a trecut de Nistru, toti ne-am spus ca nu aveam ce cauta acolo, nu erau teritoriile noastre acolo, mai departe de Basarabia si de Bucovina. Pentru actiunea sa, Antonescu nu m-a consultat niciodata. L-am vazut o data dupa intrarea noastra in razboi si l-am intrebat de ce si cum si mi-a raspuns ca a trebuit sa se alieze cu Hitler ca sa recapete cele doua provincii. Dar nu s-a semnat nici un document, din cate stiu eu. Iar el s-a dus pana in panzele albe. I-am comunicat lui Antonescu rezervele mele, dar nu puteam discuta mult cu el. Era un om foarte incapatanat. Credea probabil ca eu am apucaturile tatalui meu si de aceea ma tinea departe de orice, isi punea spioni in Palat, aghiotantii nu-i alegeam eu, el ii numea - chiar si pe comandantul batalionului de garda. Cu mama mea, bineinteles, nu indraznea sa se poarte chiar asa, adica avea mai mult respect.
- V-ati exprimat clar dezacordul in legatura cu continuarea
razboiului dupa recuperarea Basarabiei? Cum a reactionat Antonescu?
- Eram cu totii, toata tara, si Maniu, si Bratianu, chiar si Titel Petrescu, foarte ingrijorati, pentru ca nu eram de acord. Dar la inceput nu protestam prea zgomotos, pentru ca nu stia nimeni ce avea sa se intample. Prin '42, cand a inceput sa se ingroase gluma, lumea a inceput sa protesteze. Eram informat zilnic despre mersul frontului. Aghiotantii care aveau hartile si veneau de la Statul Major mi le aratau in fiecare zi. Antonescu a insistat sa merg cu el pe front si am fost impreuna de mai multe ori in Basarabia si Bucovina. Dar, dupa aceea, el voia sa merg si in Transnistria sau la Odesa si am refuzat, pentru ca nu aveam ce cauta acolo. Am fost o singura data in Crimeea. Cand lucrurile s-au impotmolit pe front, la Moscova intai si pe urma catre Caucaz, am avut mai multe intalniri cu Maniu si Bratianu. Era la sfarsitul lui '42, iar apoi in '43 si '44. Trebuia sa gasim o solutie de iesire din incurcatura. Ei aveau legatura lor cu aliatii, de care stia si Antonescu, dar nu-i tulbura acest fapt. Intalniri speciale cu Maniu si Bratianu n-am avut. Am discutat insa cu ofiteri ai armatei romane, pentru ca voiam sa aflu care era starea de spirit din armata. Cu liberalii si taranistii ma vedeam cel putin o data pe luna. Veneau la mine, la Palat - o data mi se pare au venit chiar si la Sinaia. Sunt sigur ca Antonescu era la curent cu aceste intalniri, chiar si nemtii erau la curent, mi se pare ca au protestat, dar se pare ca el ar fi spus ca oamenii aia s-ar fi prostit, ca sunt niste copilarii. ai nu s-a intamplat nimic. Imi amintesc, totusi, de o intalnire mai speciala, cred ca era pe la jumatatea lui '43. Fusesera trimisi deja emisari la Cairo sa discute cu aliatii, pana cand aliatii ne-au transmis ca nu mai vor sa discute cu noi daca nu aducem si un comunist, un socialist in grupul nostru. Asta se stie. Atunci au intrat in grup Titel Petrescu si delegatul comunistilor, Patrascanu. Interesant e ca, in grupul acesta de discutii, frictiunile dintre liberali si taranisti au incetat, fiindca era o chestiune grava, tara ardea, nu te puteai ocupa de alte probleme. La ideea asta au tinut cu totii si le-am spus-o si eu de mai multe ori. Ne vedeam cel putin o data pe luna, de doua ori, mai des nu se putea.
- - Cum de n-a reusit un grup cu oameni de asemenea importanta sa-i impuna lui Antonescu punctul sau de vedere?
- S-au trimis mereu memorii, unele foarte dure, pe cateva le-am vazut si eu. Dar Antonescu isi daduse cuvantul fata de Hitler. Maniu a spus la un moment dat ca cuvantul de militar, de ofiter nu poate sa primeze in fata interesului tarii, dar Antonescu n-a vrut sa auda.
- Erati la curent cu vreo actiune a maresalului de a gasi o solutie de iesire?
- Normal, dar asta a fost mult mai tarziu. Multi spun ca el ar fi obtinut mai mult decat noi, de asta sunt convins, poate ar fi reusit chiar sa semneze ceva. Oricum, nu era nici un fel de concurenta intre noi, chiar daca ai nostri erau mai ascultati decat oamenii lui Antonescu.
- Crede Maiestatea Voastra ca se putea opri mai repede acest razboi, din punctul nostru de vedere?
- - Nu, nu puteam, pentru ca nemtii erau tot timpul la noi, iar unul dintre comandamentele lor era chiar la Bucuresti.
- Cand vi s-a propus sa va intalniti cu Hitler, cum ati reactionat?
- Era in ianuarie '41, mama voia sa mearga la Florenta sa-si aranjeze lucrurile in casa noastra de acolo si m-a intrebat daca vreau sa merg si eu. Antonescu mi-a spus ca nu se poate sa ma duc in Italia fara sa trec prin Berlin si sa-l vad si pe Hitler. Eu cu nemteasca nu o duc prea bine. Mama mea vorbea cat se poate de corect. Toata discutia s-a referit la dorinta lui de a distruge comunismul si pe rusi. De Romania n-a vorbit. Dar un lucru a spus, totusi: ca el ne garanteaza, noua si mie, ca americanii n-or sa intre in razboi niciodata, asta stie el, nu stiu de unde putea sa stie. Dupa aceea, ne-am dus la Florenta si la Roma.
- Ce contacte aveati, prin cine incercati sa contactati Parisul, Londra?
- Maniu avea un aparat de radio; mai erau Niculescu-Buzesti din Ministerul de Externe, era Directia Cifrului, asa ca toate telegramele cifrate trimise in toate partile mi le aratau in cA3pii, incat stiam ce se intampla, nu era nimic special. Ideea generala pentru noi toti era ca trebuie sa iesim din razboi. Dar nu se putea ajunge la o decizie bine precizata - cat timp trupele noastre erau in Rusia nu puteam face mare lucru. Lucrurile au devenit mult mai acute in 1944, cand s-a decis ca trebuie sa-i cerem lui Antonescu sa iasa din razboi si sa incheie un armistitiu. Prima oara, aceasta problema s-a pus prin '43, nu mai tin minte data exacta. Grupul care a discutat asta a fost aproape mereu acelasi, de la inceput pana la sfarsit. Erau Maniu, Bratianu, Titel Petrescu, Patrascanu, Buzesti de la Externe, secretarul meu particular, maresalul Curtii, Ioanitiu, a fost si generalul Aldea, mi se pare ca era scos din armata, si Sanatescu, seful Casei Militare. Prin Aldea si Sanatescu se facea contact mai departe la marele unitati. Cu totii aveam aceeasi viziune, n-a fost nici o discutie in contradictoriu intre noi, niciodata.
- Care a fost pozitia Maiestatii Voastre fata de teritoriile romanesti pe care le-am pierdut?
- Pozitia mea, atunci ca si acum, este ca acestea sunt teritorii romanesti, pamanturi romanesti si n-avem dreptul sa uitam acest lucru.
- A existat vreo presiune asupra grupului din partea nemtilor?
- Poate au incercat presiuni asupra lui Antonescu, dar, direct asupra noastra, nu. Decat in problema evreilor, dar asta e un alt capitol.
- - Erati la curent cu ce se intampla in problema evreilor?
- Bineinteles. Aveam contacte foarte dese cu rabinul-sef si aflam totul. De cate ori se pregatea cate ceva, el venea imediat sa ma vada si imi spunea ce se pregateste. ai ma intreba daca am putea face ceva. ai patriarhul Nicodim - la fel. Cateodata il vedeam singur, alteori impreuna cu mama. Dansa a indraznit sa-i spuna lui Antonescu ca in problema asta nu se poate sa faca ce-i spun nemtii. Iar el i-a raspuns ca, daca nu se astampara, o s-o patim. Totusi, Antonescu a ascultat-o si n-a facut ce se facea in alte parti cu evreii, asta trebuie s-o recunosc. Este o mandrie pentru noi, si pentru mine, de fapt, recunoasterea Israelului in legatura cu ce a facut mama mea. Lui Antonescu nemtii ii spusesera sa curete tara de evrei, sa-i omoare pe toti, mai ales pe cei din Transnistria, si asa mai departe, dar el n-a facut-o, n-a facut-o.
- Presa straina v-a solicitat vreodata sa va spuneti punctul de vedere?
- Nu, niciodata. Nu se putea.
- Cum analizeaza Maiestatea Voastra ceea ce Antonescu a reprezentat si a facut in Romania anilor '40?
- Sunt foarte convins ca era un bun roman, isi iubea tara foarte mult, intr-un mod incapatanat. Dar s-a incurcat cu partea politica. Ce a facut in Basarabia si Bucovina - asta da, a fost un lucru bun. Eu am spus la un moment dat ca el ar fi trebuit sa faca ce-a facut Finlanda. Dar, cu toate ca Finlanda s-a oprit la frontiera lor, rusii tot au luat pana la urma o bucata din tara. Asa ca n-a depins nici de ei, nici de noi, ci de ce au facut rusii. Antonescu n-a fost un inamic al meu, nici eu inamic al lui. De ce s-a aruncat in bratele nemtilor, felul cum a facut-o - asta n-am inteles-o. Imi pare rau de el, fiindca era totusi un bun roman...
- Putea Romania sa aiba o alta atitudine decat cea pe care Antonescu a impus-o?
- Ma indoiesc, pentru ca aveam petrol, iar nemtii aveau nevoie de acest petrol.
- Erati consultat in problemele Romaniei?
- Nu, niciodata.
- Nu vi s-a cerut parerea niciodata despre o anumita situatie?
- Nu. Noi vorbeam intre noi si cu aghiotantii si cu altii toate problemele tarii, dar nimeni nu-mi cerea parerea. Eram foarte ingrijorati. Regina mai ales era foarte ingrijorata ca nemtii or sa scoata din buzunar ceva ce urma sa distruga lumea, avea ea un asemenea sentiment.
- Ati fost dezamagit de multe ori de atitudinea apropiatilor?
- Foarte mult. Nu de cei din familie, nu, de cei din afara.
- Care au fost oamenii cu atitudinea cea mai demna care v-au impresionat prin verticalitatea lor?
- Maniu si Bratianu in orice caz, cu toate ca era foarte greu pentru ei, fiindca erau mai in varsta si se adaptau mai greu.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
