- Cand s-a ajuns la acea modalitate precisa in actiuni care a dus la evenimentele de la 23 august 1944?
- S-a intamplat chiar inainte de jumatatea lunii august. Era dupa momentul Stalingrad, armata germana si armata noastra se retrageau, asa ca problema iesirii din razboi devenise foarte acuta. ai atunci s-a decis ca trebuie sa vorbim in acest scop cu Antonescu. Sunt detalii pe care nu le mai tin minte. Greutatea era de a gasi ocazia. Inainte chiar de a se sparge frontul de nord-est in Bucovina, nemtii au luat de la noi doua divizii si le-au dus in Polonia, fiindca acolo rusii avansau mai repede. Imediat, am vorbit mai atent cu marile unitati: daca se intampla ceva la Bucuresti, care va fi reactia lor? Toti, fara nici o exceptie, au spus ca vor urma ordinul pe care-l vor primi. Cand au spart frontul rusii, am avut si noi ocazia sa facem ceva. Dificultatea era ca Antonescu se tot plimba pe front, venea inapoi, se ducea la cartierul lui Hitler si noi trebuia sa gasim un moment cand era la Bucuresti. Am hotarat data de 26 august si am trimis si o telegrama cifrata, prin Maniu, Marelui Comandament din Italia, iar eu m-am dus la Sinaia. Cum se intampla toate lucrurile in lumea asta, printr-o indiscretie am aflat ca Antonescu se intorsese la Bucuresti si urma sa plece pe front din nou la 24 august, asa ca ne-am schimbat planurile, fiindca eu cerusem in telegrama mea un bombardament american intens in jurul Bucurestilor, unde erau masate trupe nemtesti. In ziua de 21 sau 22 m-am repezit la Bucuresti si am convocat cata lume puteam gasi, am spus ce se intampla si ca trebuie sa facem imediat ceva, si asa am stabilit ziua de 23 august, chiar in ajunul plecarii lui Antonescu din nou pe front. Bine, erau mai multe detalii, dar lucrul principal acesta a fost. L-am convocat pe Antonescu, n-a cerut el sa ma vada, cum au spus unii. L-am convocat pentru ora 4 dupa-amiaza. Ca de obicei, a venit cu intarziere; Ica Antonescu a venit la 4 fix, am vorbit putin cu el, lucruri banale, despre ce se intampla pe front, despre gravitatea situatiei. In fine, a venit si Antonescu pe la 4 si jumatate. De fata era Sanatescu, seful Casei Militare, iar in salonul meu de alaturi se aflau membri ai grupului conspirativ, ca sa spun asa - generalul Aldea, Buzesti, Ioanitiu, trei subofiteri, un capitan din garda Palatului si aghiotantul meu. Stabilisem ca, daca Antonescu se incapataneaza si refuza sa discute propunerea noastra, trebuie sa fie arestat. Mai inainte fusesera niste discutii cu Antonescu, mai multe persoane incercasera sa-l convinga sa scoata tara din razboi, dar el nu voia sa inteleaga nimic. I-a vorbit si Sanatescu, fiindca fusesera colegi la Cavalerie, si atunci a rostit Antonescu faimoasa fraza, rastindu-se la Sanatescu: "Cum, sa las eu tara pe mana unui copil?". Asta era, a aparut peste tot informatia asta.
Stabilisem un fel de cuvant-cheie pentru cazul in care el va refuza. Ei bine, cand Antonescu mi-a repetat ca refuza, am spus: "Imi pare foarte rau, atunci nu mai ramane nimic de facut". N-am spus ce anume. In momentul acela, s-a deschis usa, s-au prezentat cei trei subofiteri si capitanul, au luat pozitie de drepti si s-au dus catre Antonescu. Eu am plecat pentru ca, oricata animozitate ar fi fost intre noi, nu voiam sa fiu de fata la arestare, era penibil. A fost o mica ezitare la un moment dat, dar colonelul, aghiotantul meu, a tipat la ei: "Executarea!".
Au pus mana pe el, l-au luat si l-au dus sus intr-o odaie, asta cred ca stie toata lumea. In ce ma priveste, eram, bineinteles, foarte incordat, fiindca era o situatie grava, foarte grava, care a durat toata seara. Sanatescu era ingrijorat la un moment dat, nu prea stia ce sa faca, si atunci a trebuit sa-l convingem sa ne mutam la Palat, si acolo am facut acel prim guvern, pentru ca trebuia sa facem ceva.
In ce priveste contactele cu grupul, e o situatie putin ambigua, fiindca, in momentul cand s-a intamplat aceasta arestare, am trimis vorba imediat sa-i convoc pe cei patru. Raspunsul a fost ca n-au fost gasiti. Nici Maniu, nici Bratianu, nici Titel Petrescu. Altii spun ca au fost gasiti si ca au fost convocati pentru ora 4 dimineata, ceea ce mi se pare foarte bizar, fiindca la 4 dimineata nu mai era nimic, in fine. Dar eu stiu ca n-au fost de gasit, asa mi s-a raportat. N-am vorbit cu ei nici dupa aceea, pentru ca aveam atata de lucru cu formarea guvernului, cu inregistrarea declaratiei mele, cu numirea sefului Marelui Stat Major, incat nu mai aveam timp.
- Care era omul de legatura intre tron si comunisti?
- In afara de Patrascanu nu a fost nimeni. El a fost singurul contact.
- Cum vi s-a parut pretentia aliatilor de a negocia numai in prezenta comunistilor?
- Asta a fost din cauza presei rusesti. Atunci nu stiam ca, de fapt, Romania fusese data pe tava rusilor, asta am aflat-o mai tarziu. Ne-am dat seama din comportamentul rusilor, dar faptul in sine l-am aflat mult mai tarziu. Aliatii imi spuneau pur si simplu ca fara rusi nu se poate discuta.
- S-a schimbat cumva tactica in momentul in care vi s-a impus participarea comunistilor?
- Nu, nu, a fost la fel, a ramas la fel, fiindca toti aveam aceeasi idee. Cel putin in acel moment.
- Nu ati simtit vreun pericol?
- Bine, era o ingrijorare, ca daca vin rusii ce or sa faca si cum or sa se comporte, cu toate ca Molotov facuse niste declaratii ca ei nu vor sa schimbe starea sociala la noi, iar bombardierele americane au lansat manifestele acelea peste Romania, care au fost o minciuna grosolana pana la urma.
- Dar nu v-a socat aceasta dorinta a aliatilor?
- E sigur, fiindca noua nu prea ne placea sa discutam cu rusii, n-aveam nici un fel de incredere, dar ne-au obligat, asta a fost.
- Au devenit in acel moment reprezentantii comunistilor mai agresivi?
- Nu, atunci nu, ci mai tarziu. Numai Patrascanu venea la conferintele noastre, altcineva nu. Iar el nu se schimbase, nu era mai agresiv. Era el comunist, dar cred ca era mai intai intelectual, avocat - cum sa spun, un comunist-roman. Cred ca avea sentimente romanesti mai mult decat ceilalti. El trebuia sa execute ordinele partidului, dar intelegea diferit de ceilalti disciplina. Avea o disciplina diferita de ceilalti, se simtea ca era mai altfel decat ei.
- Care a fost atitudinea lui Patrascanu in timpul loviturii de stat?
- Patrascanu n-a venit cand s-a facut arestarea. A aparut mai tarziu. ai aici este un incident pe care la momentul acela nu l-am inteles deloc. Poate "incident" e prea mult spus. Patrascanu a sosit, dupa ce s-a dat declaratia mea, cu un oarecare Ceausu, cum ii spuneau ei, numele conspirativ al lui Bodnaras. L-am vazut intrand in biroul in care eram eu, cu Bodnaras in spate, avea o figura ingrijorata parca. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: "Ce-ati facut, ne-ati nenorocit!". N-am inteles ce a vrut sa spuna cu asta. Pentru ca pe Bodnaras nu-l stiam, mi l-a prezentat drept Ceausu, atat, si pe urma a discutat cu Sanatescu si cu ceilalti despre formarea guvernului.
- Care sunt momentele care v-au ramas in amintire in legatura cu ziua de 23 august?
- A fost sosirea ambasadorului neamt von Killinger, care a tinut sa ma vada si caruia i-am spus o minciuna. Zicea ca auzise ca se intampla ceva si a intrebat de Antonescu. I-am raspuns ca nu stiu. Pe urma a inceput sa peroreze, strigandu-mi sa ne bagam mintile in cap, ca nemtii nu stiu ce si pe dincolo, iar eu i-am raspuns: "Asta e treaba noastra, lasati-ne in pace!". A durat discutia vreo zece, cincisprezece minute si a fost foarte penibila.
- Ati mai discutat cu cineva, v-ati retras in vreo alta incapere?
- Umblam de la un birou la altul, intr-unul era Serviciul Transmisiuni in Armata, de unde erau chemate, pe rand, persoanele numite in noul guvern. Pe urma, era o situatie tragi-comica, trebuia sa punem mana pe toti oamenii lui Antonescu. Unul sau doi dintre aghiotantii mei ii chemau la telefon pe diversii ministri, le spuneau ca Antonescu este in conferinta cu mine, ca situatia este mult mai grava decat credeau ei si, cand veneau, erau pusi de-o parte. Dar nimeni n-a protestat si toti au spus ca se supun ordinelor, in afara de Cristescu, cel de la Siguranta, care a fugit la nemti. Mai trebuia sa punem mana si pe garda lui Antonescu, un grup de soldati bine instruiti, care asteptau afara in doua masini. Daca nu-i arestam, putea iesi bucluc. Dar soldatii si ofiterii loiali noua au iesit in fata Palatului ca si cum schimbau santinelele, s-au prezentat in fata masinilor, au intors pustile catre oamenii lui Antonescu, le-au cerut sa iasa din masini, iar ei n-au protestat deloc, nici n-au avut timp sa reactioneze. I-au arestat si i-au dus in cazarma batalionului, iar masinile, inclusiv automobilul lui Antonescu, primit de la Hitler, au fost duse in garaj. Doi sau trei soferi de-ai nostri le-au luat masinile si le-a bagat in garaj. Acestea sunt detalii, dar cred ca sunt importante totusi. (Va urma)
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
