Citeam in revista unui lant de magazine media ca dl Radu Aldulescu ar fi "cel mai sarac scriitor roman". E greu de facut o ierarhie a indigentei, asa cum greu e sa compui o scara a talentelor. Ceea ce frapeaza este faptul ca autori de indiscutabila inzestrare literara nu pot trai decent daca "se limiteaza" la scris.
Pentru ca, iata, scrisul a devenit o meserie limitata. In loc sa formeze acel univers inspirator, de unde cei chemati ne comunica Forta Imaginarului, beletristica a inceput sa fie un biet hobby inexplicabil. Vad aici o drama a culturii "nationale", care nu reuseste sa se impuna intr-o societate primitiva, brutala si obtuza.
E drept ca si intre razboaie existau romancieri cu limuzina americana (Rebreanu), aflati la mare distanta financiara de lumpenii mahalalei (Bacovia). Aveam intelectuali de prim-plan, asteptati la palatul regal si finantati de companii straine (Nae Ionescu), dar si genii critice ramase la o catedra de liceu (E. Lovinescu). Paralela mea va semnaleaza de fapt adevarul ca mizeria intelectualului roman nu este un produs al "tranzitiei", cat o constanta istorica de toata rusinea. Oricine imi poate spune ca "asta e sistemul capitalist". Producator de nedreptati etc. Oricine ma poate intreba, retoric, daca nu cumva regret vremea comunismului, cand Uniunea Scriitorilor functiona ca rezervatie de "pensionari", indopati ca sa taca. Nu o regret. Ceea ce regret denunta mai curand anomalia unei comunitati care-si celebreaza nulitatile si mercenarii, in vreme ce-si dispretuieste sau ignora valorile.
Exista in presa noastra scrisa si audio-vizuala "vedete" de doi lei sau roboti cu cheita care castiga 15.000 de euro pe luna. Avem sute de mii de escroci imobiliari, capuse de pripas guvernamental, avocati mafioti si baroni politici sub poala carora misuna pletora unor "curteni" lingai si moralmente balosi. De partea cealalta, cavalerii gratuitatii - adica oamenii speciali, care traiesc pentru scris, fara sa poata supravietui din nobletea acestei indeletniciri - primesc, la ruleta resurselor, doar fisele negre. Barbile. Promisiunile neonorate. Praful de pe toba. E sinistru de injust, dar asta n-ar fi nimic pe langa trista evidenta ca o asemenea tara nu poate avea un "viitor european".
Dl Radu Aldulescu nu are nevoie de sufertasul lui Petre Tutea si nici de "compasiunea" vreunui imbogatit care, tras de maneca, i-ar varsa, de forma, un cec reparator. Are nevoie de un mecena, care sa-si onoreze averea si prin subventionarea creatiilor de elita. Domnului Radu Aldulescu ii lipseste, probabil, si un public ceva mai empatic. Daca noi nu vom reusi sa alcatuim acest fel de public, sper cel putin ca ICR il va ajuta sa si-l gaseasca prin statele acelea normale, unde cultura autentica nu e lasata sa moara pe strada, intre scadenta chiriei, bonul de masa si tichetul de autobuz.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
