Premiul Uniunii Scriitorilor in 1977, realizarea versiunii romanesti a romanului "Eu supremul" de Augusto Roa Bastos, talmacirile din opera lui Borges, din care au aparut trei volume iar al patrulea se afla in curs de editare, sunt cateva dintre realizarile care puncteaza fericit cariera de traducator a hispanistului Andrei Ionescu, profesor la Universitatea din Bucuresti.
- Care este astazi, la noi, situatia traducerilor, mai cu seama a celor din literaturile hispanice, care, de cateva decenii bune, cunosc un succes urias pe toate meridianele globului?
- Cum era firesc, dupa degringolada inregistrata in primii ani ai ultimului deceniu din secolul trecut, lucrurile au intrat pe un fagas normal. Deosebirea principala a acestor ultimi ani fata de cei de dinainte de 1989 este ca pot fi tradusi si se traduc inclusiv autori de ultima ora, care, asa cum ati spus, apartin unui spatiu aflat in plina efervescenta, cu performante recunoscute si admirate pe plan mondial. Or, acest lucru este foarte important. Inainte de 1989, s-au tradus multe carti din spatiul hispanic - precumpanitor, insa, in conditiile de saracie de la noi, autori care ori decedasera de 50 de ani, ori erau dispusi sa-si cedeze drepturile sau sa accepte o vizita in Romania. Traducerile din lumea hispanica nu sunt insa un eveniment de ultima ora. Literatura latino-americana si traduceri din aceasta au existat si in prima jumatate a secolului trecut, dar mai ales dupa 1960 si in special prin anii '70, cand se afirma noul roman latino-american. Este perioada in care scriitorii latino-americani modifica tiparul mental al Europei occidentale. Exista un numar din "Secolul 20" cu declaratii ale prozatorilor romani care cu bucurie recunosteau cat de mult i-a influentat Garcia Marquez, Llosa s.a.m.d. In Franta, nu demult, s-a vorbit despre secolul trecut ca despre secolul lui Borges. In constiinta cititorului roman, lumea hispanica s-a reconfigurat si, de unde era perceputa ca o cultura ciudata, cu o anumita originalitate, acum e privita ca o cultura majora. Riscul este sa confundam lumea hispanica si cultura ei cu nivelul facil al telenovelelor.
- Este traducatorul un creator in sine?
- Cu mai multi ani in urma, am avut bucuria sa-l cunosc pe Romulus Vulpescu, un excelent poet si traducator, mare editor al versiunilor in limba romana din Rabelais, dar nu numai din limba franceza ne-a talmacit el in romaneste. Vulpescu a tradus si din literatura braziliana. Tot in anii aceia, a aparut o editie revazuta a romanului "Don Quijote", in versiunea lui Papu si a lui Frunzetti, a revenit dupa ani de inchisoare Popescu-Telega cu noi traduceri, iar mai aproape de zilele noastre, Sorin Marculescu, excelent traducator din spaniola si nu numai, a realizat versiuni romanesti de inalt nivel din operele unor scriitori spanioli; el nu este numai traducatorul poetilor, ci si poetul care s-a afirmat cu creatie originala. Mihai Cantuniari a realizat cateva versiuni din Vargas Llosa - adevarate creatii in sine, in care frazele au fost retopite, regandite. Traducatori cu un asemenea nivel de exigenta ca al lui Sorin Marculescu sau Mihai Cantuniari nu se multumesc cu simple talmaciri fidele. I-as mai aminti pe Coman Lupu si Anca Crivat din Bucuresti, pe Dana Diaconu din Iasi, apoi traducatori ca Luminita Raut, Mariana Sipos, Grigore Alexandru Dima s.a.
- Cat din spiritul creatiei originale pastreaza o traducere?
- A existat in Franta o discutie celebra pe aceasta tema, preluata si de noi in revista "Secolul 20" candva, despre aceste frumoase ce pot fi si fidele, presupunandu-se ca o traducere buna si frumoasa nu poate fi si credincioasa. Ideal ar fi sa fie, dar exista fidelitati in litera care nu sunt si in spirit. Sunt multe cazuri de creatori de limba care erodeaza sintaxa, lexicul si in cazul carora trebuie gasita o cheie. Unii traducatori nu se reped asupra textului inainte de a medita asupra modului in care trebuie acesta abordat, fiindca se intampla de nenumarate ori ca scriitori redutabili sa-si schimbe formula stilistica. E cazul lui Garcia Marquez: dupa succesul cu "Un veac de singuratate", s-a spus ca nu va mai scrie nici o opera de importanta aceleia, ori el, ca sa castige acest pariu, si-a primenit stilul, facand exercitii de digitatie in povestea "Candidei Erendira", iar apoi a scris romanul "Toamna patriarhului", de o factura stilistica total diferita. Romanul a cunoscut in romaneste doua traduceri: Darie Novaceanu - curand dupa publicarea romanului la Bogota - si Tudora Sandru Mehedinti.
- Ce relatie se stabileste intre traducator si autor? De pilda, in cazul dumneavoastra.
- Dupa deceniile in care m-am consacrat acestei activitati, imi pot permite sa traduc ceea ce imi face placere sa traduc, pentru ca sansa unei bune traduceri este sa fie un act de iubire. Mai ales in ultimii ani, desi am tradus mai putin, am talmacit scriitori pe care de mult doream sa-i talmacesc in romaneste. Am tradus partial din Borges, dar cea mai dificila munca de traducere si in acelasi timp cea mai datatoare de bucurie am depus-o la romanul lui Roa Bastos, "Eu supremul". Depasirea unor dificultati te stimuleaza enorm. In dramatismul ei, lupta cu textul e de o intensitate extraordinara, iar jubilatia triumfului e fara margini, pentru ca intotdeauna exista inevitabile pierderi. Fireste, incerci sa le compensezi prin fericite solutii pe care ti le inlesneste uneori limba-tinta. Inevitabilele tradari pe anumite segmente ale discursului, atunci cand nu exista corespondente in acelasi sector intre cele doua limbi, sunt din fericire contrabalansate de zone in care limba-tinta are un repertoriu mai bogat, mai subtil. De aceea, e foarte greu sa te pronunti asupra unei traduceri folosind norme generale. Nu exista asemenea norme, nu exista retete.
- In aceste conditii, in ce proportie este cunoscut un scriitor de catre publicul caruia i se adreseaza traducerea? Este de pilda Llosa cunoscut cu adevarat de cititorul roman?
- Gandul ca tradarea este inevitabila si ca nu putem cunoaste sunetul adevarat apare mai cu seama in cazul poeziei. In cazul operelor narative, marii scriitori sunt traductibili. Lacatul limbilor nu poate fi descuiat cu chei straine, spusese Arghezi, comentand traducerile lui Eminescu. Sigur, pentru poezie cuvintele acestea sunt valabile, dar, dupa prabusirea Turnului Babel, exista o solidaritate a culturii pe care traducerile o restabilesc si, in felul acesta, un scriitor ca Vargas Llosa e cunoscut asa cum e.
- Este, din acest punct de vedere, un scriitor de talent ambasadorul propriei tari si culturi?
- Cu mijloacele specifice, functia unui ambasador este similara cu a unui scriitor. Intre viata diplomatica si cea de atelier exista multe diferente, dar cu certitudine functiile sunt similare.
- Cu literatura romana, lucrurile nu par sa stea asa. Nu avem oare scriitori importanti, sau limba romana este greu traductibila?
- Limba este problema. Cei care traducem in limba romana ne dam seama (si am spus-o in repetate randuri) ca ea poseda registre de mare subtilitate. Este o limba deloc ingrata si ofera foarte bogate posibilitati de traducere, capabile sa evite acele brutale tradari si grosolane simplificari ale originalelor. Recent, s-a reluat discutia asupra unor structuri care sa sustina promovarea literaturii noastre in lume, nu numai a scriitorilor clasici, care pot obtine cel mult un succes de stima, ci a celor contemporani, prizati, de succes.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
