Aceasta adunare de familie de artisti intr-o luxoasa resedinta temporara*, o galerie cu un vazduh somptuos de muzeu inainte de tot si de toate, este dovada peremptorie ca se pot face jocuri de genelogie remarcabile si in situ, nu numai in hrisoave. si ca lumea de trait se poate imparti cu asupra de orgoliu in doua: noi, Ilfovenii, de o parte, si ceilalti, de peste drum, ne-Ilfovenii. O segregare pozitiva atat pentru istoricii de arta in general, cat si pentru impatimitii de taxonomie. O boare de multumire pogoara peste acest pamant sfartecat de atatea incertitudini!
Sorin Ilfoveanu are mai mult un aer de filozof francez ce sta pe „rive gauche" si siroteaza concepte, decat de prizonier docil al atelierului. Prezenta lui este insotita de o privire blanda, usor buimaca, daca nu chiar naiva de izvoditor, care nu stie ce e semetia desarta, nu s-a dedulcit nici pana la varsta asta la prestigioasele slabiciuni ale creatorului cu avanturi demiurgice. Nimic din atitudinea lui nu trimite la angoasa artistului a carui primordiala menire este sa se inclesteze titanic cu lumea potrivnica. De altfel, nu doar pentru ca este considerat un stralucit descendent al lui Corneliu Baba, antropocentrismul prevalent intimist al operei sale se opune oricarei mezaliante cu natura vijelioasa. E un pictor de interior. De sevalet. De carte. De inauntrul mintii. Lucrarile sale – realizate in tehnici variate, de la tus in penita pana la pasta si acrilic pe panza – se pot arhiva ca niste eseuri vizuale pe marginea temelor fundamentale ce macina de mii de ani „trestia ganditoare". O stilizare impacata a raporturilor omului cu lumea (chiar daca obsesiv acesta tine in brate omniprezenta pisica, iar pe piept are arborata o foarte des intalnita libelula!). Iubire, moarte, echilibru, tristete, fericire, libertate. Lumea lui Sorin Ilfoveanu este cea a simbolurilor sacre, a sarbatorilor precrestine, a Saturnaliilor, a Misterelor Eleusine. O lume dionisiaca, insa de cabinet. Siluetele, pe care, vazandu-le, ni se pare ca le-am mai intalnit pe basoreliefurile si frizele mesopotamiene ori in necropolele egiptene, sunt de o simplitate a liniei ce doboara din start orice intentie de amestec al culorilor savante. Tusa este continua, dreapta, egala, calda, senina – un soi de prerafaelism in epura (a se privi 
cu luare-aminte degetele de la mana „Floraresei negre", de o delicatete a sfiiciunii impinse pana dincolo de satiu!). Ea nu suporta niciun fel de concesie pentru infloritura. Arabescul e mort. Dupa o pictura de-a lui Sorin Ilfoveanu nu se poate tese un gobelin. E pierdere de vreme. Dar, o carte de istorie, da!
cu luare-aminte degetele de la mana „Floraresei negre", de o delicatete a sfiiciunii impinse pana dincolo de satiu!). Ea nu suporta niciun fel de concesie pentru infloritura. Arabescul e mort. Dupa o pictura de-a lui Sorin Ilfoveanu nu se poate tese un gobelin. E pierdere de vreme. Dar, o carte de istorie, da!Ana Ruxandra Ilfoveanu e casnica. Sta cuminte pe scaun, in fata ferestrei si brodeaza pe canavaua timpului. O vreme, ca orice sotie, ea s-a asociat cu supusenie iritarilor si aratarilor barbatului ei. Initial, aceeasi trasura a liniei precisa care se esentializeaza in semn. Aceeasi vibratie in eprubeta a viziunii igienice asupra lumii. Apoi, dintr-odata gliseaza. Si, incet-incet, se desprinde usor de aura gineceului si incepe sa viseze singura. Netinuta de mana, nesprijinita de nimeni. Isi calibreaza ochiul pe elanurile propriei sale imagerii. Se desparte de conceptele atoase si porneste sa iubeasca privelistea festei. Spectacolul. Fie miniatural, cum ar fi crosetarile fine, minutioase, veritabile „japonneries de printemps", din ciclul dedicat „Cartii Fericirii" a Ninei Berberova, apoi „Jurnalul de familie" al Ilfovenilor, in care fiecare pagina ce are in centru o fotografie devine un tablou in sine (purtand apostila proprie, o egreta inscrisa intr-o elipsa ce contine initialele numelui sau!) ori grafica aproape de filigranerie de penita subtire inmuiata in tus, infatisand personaje carnavalesti. Fie monumental, in panze supradimensionate, in care ideea explodeaza in culoare, iar toate la un loc
dau masura unui vitalism pana atunci poate ca prea firav si restrictiv exprimat. Experienta de la Barcelona, unde a urmarit „La Fiesta de Merce", nu numai ca s-a concretizat intr-o serie prolifica, „Fecioara de Ceres", dar a dezlantuit frenetic pasiunea clocotitoare pentru feeria spectaculoasa a strazii latine, a balciului ambulant („Mastile", „Hocus-pocus"). Intr-o ecloziune a cromaticii pefect echilibrata cu sensul adanc al fiecarei povesti in sine. Dintr-o gospodina a timpului din casa Ilfoveanu, Ana Ruxandra s-a transformat intr-un exponent al nesupunerii femeii prin arta. si asta ii vine bine.
dau masura unui vitalism pana atunci poate ca prea firav si restrictiv exprimat. Experienta de la Barcelona, unde a urmarit „La Fiesta de Merce", nu numai ca s-a concretizat intr-o serie prolifica, „Fecioara de Ceres", dar a dezlantuit frenetic pasiunea clocotitoare pentru feeria spectaculoasa a strazii latine, a balciului ambulant („Mastile", „Hocus-pocus"). Intr-o ecloziune a cromaticii pefect echilibrata cu sensul adanc al fiecarei povesti in sine. Dintr-o gospodina a timpului din casa Ilfoveanu, Ana Ruxandra s-a transformat intr-un exponent al nesupunerii femeii prin arta. si asta ii vine bine.Adrian Ilfoveanu este fiul caremodeleaza. Slefuieste in volum ceea ce gandesc genetic parintii sai pe panza. Ciopleste idei si se lasa bantuit de semne ancestrale. Precum cel al pasarii-spirit, o combinatie ce ar putea sta lesne pe blazonul familiei. Un fel de motiv al resurectiei continue, al zborului fara sfarsit, care se trage probabil dintr-un exemplar de Archaeopterix ce tuteleaza obstea Ilfovenilor. Sau al pisicii (cu varianta sa, femeia-felina!), care, prin afinitatea ei pentru oameni, este si simbolul lumii paranormale, al sufletelor succesive si oculte. Sau al taurului inaripat ce ne-ar putea duce cu gandul la Ninive, daca n-ar avea o singura aripa. Sau al parintilor initiali, Adam si Eva, o pereche insa expirata, fara cap si fara membre, doar torsurile a doi batrani de pe care curg pieile. Sau acel David cu fata de copil si cu Goliat facut mocirla la picoarele lui. Sau curioasa creatura polisata pana la orbire, ceva intre un homuncul cocosat si o taratoare, numita „Animalul soarelui". Sau fantasticul „cocos" rosu incendiar, adus direct de la Mogosoaia. Sau un Icar cu aripile mai mari decat trupul, si pe deasupra, si schiop, tintuit bine pe o scandura, ca sa nu scape si sa se 
invete la zbor...Toate acestea sunt atributele harului incontestabil pe care parintii l-au transmis fiului cel mare. Care este mai mult decat un sculptor si lider al generatiei sale. E un oficiant al ritualurilor Ilfoveanu.
invete la zbor...Toate acestea sunt atributele harului incontestabil pe care parintii l-au transmis fiului cel mare. Care este mai mult decat un sculptor si lider al generatiei sale. E un oficiant al ritualurilor Ilfoveanu.Nicu Ilfoveanu are alta stare. De fapt, nu are stare deloc. Ca orice mezin nazdravan. Nu sta o clipa locului. Fiindca umbla. Face teren. Se lupta cu gandul, haituit de efemer, de a incerca sa-l fixeze in fotografie. Sa dagherotipizeze realitatea in goliciunea crustei sale sensibile. De aceea, nu-i convine nimic din ceea ce a mostenit, vrea sa-si construiasca singur propria mostenire a vietii. Si tot de aceea, nu se mai uita inauntru, ci sta cu ochii pe lume. De care se agata cand cu un fior poetic rascolitor (seria „Nodurilor aeriene", „Podul doamnei"), cand cu o ironie trista (cum este ciclul „Republica"). Oricum, insa, de cele mai multe ori, isi refuza orice invitatie la culoare. El vede totul in alb si negru. Dar intre extreme se ghiceste o infinitate de tonuri de gri. Nicu Ilfoveanu inchide perfect cercul unei tetralogii despre caligrafia imaginii unei lumi. O lume despre a carei frumusete spun unii ca se afla nu in lucrurile ei, ci in ochii care o privesc.
*) Ilfoveanu (Sorin-Ana Ruxandra-Adrian-Nicu),Galeria ArtSociety
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
